Fundaţia Aishti, un nou muzeu de artă contemporană în Beirut

În complexul context geopolitic, lumea arabă anunţă totuşi proiecte şi realizări de muzee sau centre culturale.Beirut, Dubaisau Marrakech îşi propun să devină poli ai creaţiei contemporane şi ai pieţei de artă.

În luna septembrie a avut loc Beirut Art Fair, care a reunit peste 50 de galerii internaţionale axate pe arta contemporană.

Luna octombrie a fost una cu adevărat specială în capitala libaneză. A fost redeschis Muzeul Sursock, pimul muzeu de artă din Liban, înfiinţat în 1961. Vechiul Palat donat de Nicolas Sursock oraşului a fost renovat de arhitecţii Jean Michel Wilmotte şi Jacques Abou Kha-led.

Cele două corpuri ale construcţiei

Iar săptămâna trecută a fost inaugurat noul sediu al Fundaţiei Aishti, semnat de arhitectul britanic David Adjaye, unul dintre cei mai apreciaţi ai momentului, Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Fundaţia este destinată colecţiilor lui Tony Salame, care cuprinde lucrări realizate de mari nume ale artei contemporane internaţionale şi de artişti libanezi. Aliind moda şi arta contemporană, Tony Salame este, în acelaşi timp, proprietarul mai multor magazine de lux din Liban şi unul dintre cei mai importanţi colecţionari de artă contemporană.

Motivul valului sugerând legătura intimă cu marea

Construit la Jal El Dib, noul edificiu modern găzduieşte magazine de lux, galerii pentru expoziţii temporare organizate cu opere din colecţia lui Tony Salame, o cafenea, un centru de informare, un spa şi o piscină exterioară… Colecţionarul a dorit să realizeze coabitarea, într-un acelaşi edificiu, în mod inedit, al artei, modei şi loisir-ului, în intenţia declarată de a democratiza accesul publicului la opere care se găsesc cel mai adesea între zidurile reşedinţelor particulare.

Peste 2.000 de lucrări care se găsesc risipite în buticurile lanţului Aishti sau în reşedinţele sale îşi găsesc acum locul în acest adevărat muzeu al artei contemporane.

Peisajul exterior ritmat de dune

Au fost propuse nouă proiecte de către arhitecţi diferiţi, dar Tony Salame a fost cucerit de cel al lui David Adjaye, care a fost, de altfel, construit într-un timp record, trei ani în loc de cinci sau şase.

L-a atras combinaţia de forţă şi de simplitate a viziunii, felul în care spaţiile magazinelor şi galeriilor de artă sunt despărţite, dar comunică în acelaşi timp între ele, faţada construcţiei în care arhitectul foloseşte tradiţionalele muşarabieh, sistemul de ventilaţie naturală specific arhitecturii arabe, faţada colorată în roşu, amintind ţiglele vechiului oraş.

Exteriorul construcţiei aminteşte de arhitectura tradiţională libaneză

Situat pe malul mării, edificiul are un modul în formă de val, care se repetă la interior, de data aceasta, în marmură albă. Motivul este reluat de peisajul exterior, ritmat de dune, peisaj în care vor fi expuse sculpturi din colecţia lui Salame, selecţionate de Cecilia Alemani, directoarea High Line Art dinNew York.

Construcţia concepută de David Adjaye, care a obţinut şi comanda pentru noua clădire a Harlem’s Studio Museum, a costat peste 100 de milioane de dolari. Ea se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, din care, 16.000 destinate luxului şi comerţului şi 4.000, artei contemporane şi educaţiei.

Cu un aspect de container, îmbrăcată cu o structură geometrică tubulară din aluminiu de culoarea cărămizii la exterior, clădirea leagă la interior, la fiecare etaj, cele două domenii de activitate prin uşi de sticlă.

Cele două zone ale edificiului sunt legate prin pasarele şi uşi de sticlă

În timp ce zona destinată magazinelor este extravagantă, cu podele de marmură şi mai multe ascensoare care duc până la terasa construcţiei, Fundaţia scăldată în lumină invită la contemplare. Două niveluri cu proporţii monumentale adăpostesc picturi şi sculpturi, în timp ce dimensiunile mai intime ale altor două etaje sunt destinate lucrărilor de mici dimensiuni.

Arhitectul anglo-ganez David Adjaye a trăit în copilărie o vreme la Beirut, în timpul unei misiuni diplomatice a tatălui său în Liban, şi evocă amintirile lui despre un oraş extraordinar situat la malul mării. Reţeaua de oţel roşu care acoperă clădirea la exterior aminteşte acoperişurile arhitecturii tradiţionale libaneze, iar motivul acestei structuri, ca o dantelă, se repetă în mozaicul de marmură, ca un fel de ideogramă pixelată a valurilor şi a apei. Jucând rolul de muşarabieh, ea creează o relaţie intimă între clădire şi mare, iar înclinarea faţadei are un dblu rol: de a absorbi zgomotul autostrăzii aflate în apropiere şi de a reflecta razele soarelui.

Expoziţia New Skeen este centrată pe arta abstractă

Edificiul, gândit în două volume monumentale, este articulat în două spaţii paralele care comunică între ele prin pasarele şi care se unesc la nivelul unui “majlis” (spaţiu destinat în construcţiile arabe primirii oaspeţilor sau unor întâlniri oficiale) central.

Expoziţia inaugurală, intitulată New Skin, a fost organizată deMassimiliano Gioni, directorul artistic al New Museum din New York şi al Fundaţiei Nicola Trussardi, din Milano, comisar al celei de a 55-a ediţii a Bienalei de la Veneţia şi al altor zeci de evenimente de anvergură internaţională, şi prezintă peste 50 de artişti, printre care Christopher Wool, Gerhard Richter, Franz West, Richard Prince, Wade Guyton, Danh Vo şi Carol Bove, dar şi tineri creatori libanezi ca Walid Raad sau Akram Zaatari, care a reprezentat Libanul la Bienala de la Veneţia în 2013.

Centrată pe arta abstractă a ultimilor 10 ani, expoziţia combină arta digitală şi cea realizată de mâna artistului, pentru a releva atât texturile, cât şi formele confruntate cu tehnologia.

Săli luminoase pentru operele de mari dimensiuni ale colecţiei

Tony Salame a început să colecţioneze artă în umră cu 15 ani, fiind pasionat de Arte Povera a unor artişti ca Lucio Fontana, Alberto Burri, Giuseppe Penone sau Michelangelo Pistoletto şi atras apoi de starurile artei contemporane ca Tony Cragg sau Julian Schnabel.

În ceea ce îl priveşte, David Adjaye este cunoscut drept “arhitectul artiştilor”. Cu studii de arhitectură la Royal College of Art din Londra, influenţele sale se întind de la arta contemporană la muzică, trecând prin ştiinţe, arta africană şi urbanism. În 2000 şi-a fondat propriul studio de arhitectură, care a primit imediat comenzi prestigioase, una dintre cele mai recente fiind Smithsonian National Museum of African and American History and Culture, situat în National Mall din Washington DC.

Adjaye îşi caută sursele de inspiraţie în designul japonez, arta yoruba sau estetica moscovită. El a conceput şi Moscow School of Management Skolkovo, influenţată de constructivismul şi suprematismul ruseşti.

Larg mediatizată, de la Le Figaro la Financial Times, W Magazine, Art News şi alte publicaţii de specialitate, Fundaţia Aishti demonstrează că mulţi dintre cei mai importanţi artişti contemporani, ca Daniel Buren sau plasticiana Latifa Echakhch, distinsă cu Premiul Marcel Duchamp, în 2013, prezenţi şi ei la inaugurare, îl consideră pe Tony Salame un colecţionar de anvergură şi un rafinat estet.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.