Furt spectaculos la Muzeul Castelvecchio din Verona

17 tablouri, printre care capodopere de Rubens şi Tintoretto, au fost furate joi seară de indivizi mascaţi din Muzeul Castelvecchio din Verona. Printre ele Madona alăptând, de Tintoretto, Portret de femeie de Peter Paul Rubens, Sfânta Familie cu un sfânt de Andrea Mantegna, Portret de bărbat, atribuit Atelierului lui Tintoretto, Portretul unui amiral veneţian, de asemenea din Atelierul lui Tintoretto, Madona cu Pruncul de Pisanello, Sfântul Ieronimus penitent de Jacopo Bellini, Portret de tânăr cu desene de copii şi Portret de călugăr benedictin de Giovanni Francesco Caroto, Port la mare de Hans de Jode.

Hoţii au legat gardianul şi casierul înainte de a lua tablourile.

Rubens, Portret de femeie

Muzeul estimează valoarea totală a operelor la 15 milioane de euro (chiar dacă preşedintele Asociaţiei Anticarilor Italieni, Carlo Orsi, protestează, referindu-se la valoarea inestimabilă a capodoperelor furate) şi consideră că operaţiunea, aparţinând unor profesionişti, a fost comandată de un colecţionar particular. Se speculează asupra unei piste care ar duce către Europa de Est.

I-a trimis cineva, ştiau exact ce să ia şi de unde”, a declarat Flavio Tosi, primarul oraşului Verona.

Erau profesionişti, n-au scos un cuvânt. Într-o oră şi un sfert au terminat tot. Dar nu erau experţi în artă, au luat, în mod sigur, lucrări indicate. Şi nici dintre cei mai mari din tagmă, dat fiind că au fugit cu maşina gardianului…. Dintre cele 17 opere furate, patru erau de mai mare valoare: Madonna atribuită lui Pisanello, Sfântul Ieronimus penitent, al lui Bellini, Sfânta familie cu un sfânt de Mantegna şi Portretul de tânăr de Giovanni Francesco Caroto”, a adăugat Flavio Tosi.

Jacopo Bellini, Sfântul Ieronimus penitent

Muzeul este supravegheat în permanenţă, dar hoţii au venit la sfârşitul programului, când vizitatorii părăseau muzeul şi sistemele de alarmă, mai ales senzorii volumetrici conectaţi la centrala operativă a poliţiei, nu erau încă puse în funcţiune”, a explicat pentru presă Roberto Bolis, purtătorul de cuvânt al Primăriei din Verona, adăugând: “Nu ştim dacă erau înamaţi sau dacă au luat arma gardianului”. Ei au luat cheile maşinii acestuia cu care au şi fugit pentru a transfera apoi operele într-o altă maşină.

Atelierul lui Tintoretto, Portretul unui amiral veneţian

În afara tablourilor furate, o lucrare de Giulio Licinio, Convertirea lui Saul, a fost uşor deteriorată.

Când gardianul şi casierul au reuşit să-şi desfacă legăturile, au dat alarma. Anchetatorii analizează imaginile captate de 48 de camere de securitate instalate în muzeu şi în jurul lui.

Autoritatea judiciară a însărcinat cu efectuarea anchetei Unitatea pentru Patrimoniul Artistic a Carabinierilor.

Giovan Francesco Caroto, Portret de călugăr benedictin

Numai un idiot fură asemenea picturi care nu pot fi vândute, ceea ce sugerează că este un furt fie pentru a cere răscumpărare, fie un act demonstrativ de tip jihadist… Este, în orice caz, unul dintre furturile cele mai grave din istoria artei italiene”, a spus criticul de artă Vittorio Sgarbi.

Mantegna, Sfânta Familie cu Sfânt

Muzeul din Verona este găzduit în Castello Scaligero, cunoscut mai ales sub numele Castelvecchio. Fortăreaţa a fost ridicată în 1354. Restaurat între 1958 şi 1974, după proiectul lui Carlo Scarpa, muzeul ocupă 29 de săli situate la diferite niveluri. Colecţiile cuprind obiecte paleocreştine, piese de orfevrerie lombardă, sculpturi din secolele X-XIV, arme şi armuri medievale, picturi din secolele XIII-XVII.

Pisanello, Madona cu pruncul

Furtul de la Verona aminteşte de alte jafuri celebre, începând cu cel din 1911 al Giocondei, de la Muzeul Luvru, care a devenit aproape legendar şi a prilejuit chiar un film de ficţiune.

Acum 40 de ani au dispărut din Palatul Ducal de la Urbino trei capodopere: La Muta de Rafael şi Flagelarea şi Madonna Senigallia de Piero della Francesca. Operele au fost salvate în ultimul minut chiar înainte ca hoţii, dându-şi seama că nu le pot vinde, intenţionau să le distrugă.

Gianfrancesco Caroto, Portret de băiat

Potrivit lui Thomas D. Bazley, autorul cărţii Crime în lumea artei, 90% din operele de artă furate nu mai sunt găsite, pentru că furturile sunt comise de angajaţi ai muzeelor şi uneori cumpărate de colecţionari fără scrupule.

Alteori, hoţii cer o răscumpărare, aşa cum s-a întâmplat în 1997, când a fost furat din la Galeria Ricci Oddi de la Piacenza Portretul unei doamne de Klimt. La începutul lunii noiembrie a acestui an, ziarul Liberty din Piacenza a publicat ştirea că pictura este în străinătate şi că s-ar fi cerut 150.000 de euro pentru a fi restituită.

Tintoretto, Portretul lui Marco Pasqualigo

În această vară au fost furate peste 155 de opere de artă, cu o valoare totală de 125.000 de euro, din birourile Palatului Regional din Bari.

Unul dintre furturile celebre din ultimii ani este însă cel din 2004 al Strigătului lui Munch, în timpul unei agresiuni comise în plină zi de persoane înarmate.

Şi lista ar putea fi mult mai lungă…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.