Fuziunea PNL cu PDL va schimba radical scena politică

Fuziunea dintre PNL şi PDL aduce pe scena politică o serie de premiere. În primul rând, este prima fuziune între două partide „mari”. Oricât am căuta la Tribunalul Municipiului Bucureşti în registrul partidelor politice, nu vom găsi o astfel de fuziune. Până acum, majoritarea fuziunilor au reprezentat „înghiţirea” unor partide mai mici de către partide mai mari. Este vorba de ApR topit trei sferturi în PNL, de UFD, de asemenea „intrat” în PNL, de PLD „înghiţit” de PD ş.a.m.d. Nici fuziunea dintre PDSR şi PSDR din care a rezultat PSD nu intră în categoria fuziunii dintre două partide mari. În 2001 a fuzionat cel mai mare partid al României cu un „nume mare”, social-democraţii urmaşi ai lui Titel Petrescu. Totuşi, fuziunea de acum 13 ani a reprezentat o premieră pentru că a fost una pentru obţinerea unui pedigree de către partidul lui Ion Iliescu.

Să revenim la fuziunea dintre PNL şi PDL. O altă premieră o reprezintă perioada destul de lungă – circa doi ani şi jumătate – de tranziţie până când cele două grupări vor deveni una singură. Se poate spune că este ceva atipic, corect, dar în acelaşi timp avem aici o mostră de pragmatism. Viitorul partid trebuie să fie unul puternic şi trebuie să funcţioneze fără resentimente. Şi, se ştie, cele două grupări au fost adversare timp de 7 ani şi s-au atacat la baionetă. Tocmai din această cauză este nevoie de doi ani şi jumătate, pentru a se închide rănile trecutului.

Voi face o paranteză fotbalistică, pentru că tot am avut „Brazilia 2014”. În 1948 şi 1950, Germania nu a fost admisă la jocurile olimpice, respectiv în preliminariile Campionatului Mondial. Era prea scurt timpul trecut de la ororile celui de-al Doilea Război Mondial. În 1952, Germania a fost admisă la Olimpiadă şi în 1954 la mondialele din Elveţia, pe care le-a şi câştigat. Şi nu au existat resentimente sau alte probleme.

Revin. În cei doi ani şi jumătate, electorul liberal trebuie să înveţe să voteze un fost PDS-ist, iar electorul democrat trebuie să se obişnuiască să voteze un fost liberal. De fapt, liberali vor fi cu toţii. A treia premieră este mai puţin vizibilă pentru cei care nu au avut acces în culisele negocierilor. Este vorba despre modul în care s-au înţeles (destul de repede chiar) cele două părţi. Nu intru acum în amănunte. Dar, atenţie, foarte important este ce se va întâmpla după fuziune: scena politică se va transforma radical. Va fi una similară celei americane, cu un amendament: vor fi două partide mari, PSD şi PNL, o grupare „balama”, UDMR, care cu timpul s-ar putea chiar să piardă acest atribut, şi câteva partiduleţe de buzunar care nu vor conta deloc. Pentru cine nu ştie, şi în SUA sunt şi alte partide în afara democraţilor şi republicanilor. Numai că ele nu contează şi de aceea nimeni (cel puţin cei din afara graniţelor SUA) nu a auzit de ele. Tocmai această iminentă (şi ireversibilă) transformare a scenei politice româneşti a generat reacţii violente împotriva fuziunii a PMP-ului lui Traian Băsescu. Şi, normal, nici celor din PSD nu le convine un concurent foarte puternic pe scena politică.

Mai este însă ceva de urmărit: este clar că viitorul va arăta bine pentru noua construcţie de dreapta care – s-a decis – va purta numele de PNL (este vorba totuşi de un brand) şi toată lumea, mă refer la actualii penelişti şi actualii pedelişti, nu va avea vreun motiv de supărare. Dacă totuşi vor mai exista dezertări din ambele părţi, atunci cu siguranţă cei în cauză vor acţiona „la ordin”. Şi asta înseamnă că au activat în PNL şi PDL fiind în „misiune”. Chiar şi unii dintre cei plecaţi recent la PMP şi la gruparea Tăriceanu pot fi suspectaţi de aşa ceva. Pentru că au plecat spre un ceva fără viitor, spre un ceva ce nu va (mai) exista.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.