Gabi Firea, la oglindă

Joi de dimineață, cînd gospodina se satură deja de piață, în timpul unui jurnal, iaca, se întrerupe emisiunea pentru a transmite declarația în direct a doamnei primar madam Pandele, ferchezuită ca la fotograf, însoțită de ministrul Sănătății, îmbrăcat ca de ginerică, și cu doamna Alis Grasu, adusă pe post de întăritor de imagine. Lansau marea veste pentru bucureșteni. Cică primăria va cumpăra 100 de salvări pentru București și sectorul Ilfov. Nu a mai fost vorba de biciclete, ci de ajutoarele financiare pentru cei cu dizabilități, nu mai era vorba de parcări, ci de ajutoarele date nu știu cui.

Mărturisesc că nu rețin toate listele de pomeni pe care le face madam Pandele pentru a se face mai plăcută și mai utilă bucureștenilor. De data aceasta, ne ia salvări. Și trebuie s-o admirăm, s-o aplaudăm și s-o iubim. Pe chestia cu salvările, ura și mulțumim frumos. Dar anunțul cu salvările arată mai degrabă a defilare. Parcă ne aflam în fața unui mic spectacol pus la cale să uităm aiureala și haosul din ziua precedentă. Mă așteptam ca primărița Bucureștilor, care nu prea depășește condiția de madam Pandele, să purceadă la o evaluare a zilei precedente, pe care tot dînsa, din prea mare exces de mămăiță, ne-a făcut-o de pomină.

Miercuri, capitala României a fost un fel de oală în clocot, gata să explodeze și să sară pe pereți. Speriați și de cele petrecute duminică în vestul țării, bucureștenii s-au dat în stambă. Și-au întocmit portretul de cetățeni. Nervoși, disperați, hulpavi și îngroziți că din cauza furtunii rămîn fără pîine și fără apă, s-au năpustit pe magazine. La prima încercare importantă de după 1990, putem zice că am pierdut examenul. Noroc de la Dumnezeu că această isterie urbană nu s-a încheiat cu pierderi de vieți omenești. În egală măsură, madam Pandele a picat și ea la primul test de conducător al orașului. În iarnă, s-a străduit să interpreteze o partitură de mama deszăpezirii, dar n-a izbutit decît un neconvingător rol de telenovelă, care s-ar fi putut numi și „Baba Rada pe zăpadă”.

Ei bine, speriată și ea de situația primarului Robu, gata să pice și el cu „Bine ați venit la Timișoara“, madam Pandele a mobilizat toate forțele primăriei, încercînd să ne arate cît de bine conduce Capitala. Cleopatra noastră de Dîmbovița a dat alarma și a pompat la mesaje în populație, pînă cînd populația a intrat în panică și a început pregătirile de război.

Am plecat de la redacție înaintea orei H, cea anunțată pentru sosirea „taifunului românesc“. Nici nu venise, și unii înjurau de mama focului că au fost speriați degeaba, alții îmi tăiau calea cu un tupeu de oameni disperați. Era o goană de nebuni care, cel puțin pe la 21.00, golise străzile. Cîte o creangă venită de sus se plimba jucăușă pe străzi. Orașul arăta ca după bombardamentul american asupra Ploieștilor.

Tot uraganul a durat zece minute. Cel puțin pe unde mă aflam eu. Psihoza a fost mai mare. A fost ca un superexercițiu pentru caz de cutremur sau uragan, pe care l-am pierdut cu brio. Am aflat doar că în București s-au dat nenumărate avize pentru toaletarea copacilor periculoși, dar oamenii au evitat să taie de frica poliției, ONG-urilor și DNA-ului. Nu rîdeți. O anume teamă de a greși, de a nu fi acuzat de încălcarea legii și de a nu fi săltat în fața camerelor de luat vederi blochează și decizii importante, și contracte, și proiecte de tot soiul. Mii și mii de funcționari publici se tem să își asume răspunderea de frica unui decizii arbitrare a procurorilor. Aceasta este o consecință mai puțin vizibilă a unei anticorupții făcute adeseori cu lopata și cu măturoiul.

Să revenim la madam Pandele. Primărița Bucureștilor este bolnavă de sine. Se crede în continuare pe micul ecran. Conduce orașul preocupată mai mult de rating decît de rezolvarea marilor probleme ale Capitalei. Inițiativele ei istorice nu depășesc declarațiile și conferințele de presă. Marea revoluție cu cele „n” companii ale primăriei care vor scoate Capitala din belelele deja istorice este pe cale să devină și ea istorie. Încă n-am auzit de nici una din respectivele societăți comerciale să funcționeze cu adevărat și să răspundă nevoilor municipalității.

Dacă mai are resurse de luciditate, madam Pandele ar trebui să priceapă că primăria Bucureștilor nu este nici talk-show, nici recital, nici revistă, ci o activitate mult mai complexă decît o pomădare zilnică în fața camerelor de luat vederi.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.