Ceea ce presimţeam s-a întîmplat: Gabriel Liiceanu a sărit în apărarea lui Mircea Dumitru, noul ministru al Învăţămîntului, acuzat că a tradus mai multe cărţi din germană, deşi în CV-ul său scrisese că nu cunoaşte această limbă! Cititorii noştri ştiu, desigur, că şi Mircea Dumitru a sărit, în 2007, în apărarea lui Gabriel Liiceanu, cînd acesta fusese acuzat de plagiat din Heidegger! Deci, serviciu contra serviciu, da?

Liiceanu deturnează acuzaţiile la adresa lui Mircea Dumitru către Victor Ponta

Articolul lui Gabriel Liiceanu, „În pivnița imposturii”, a fost publicat zilele acestea atît în revista „22”, cît şi pe site-ul contributors.ro. În afara cuvintelor foarte dure pe care autorul le foloseşte, în ciuda pretenţiilor sale de filosof rafinat, ceea ce surprinde este faptul că lasă impresia că Victor Ponta este cel care a declanşat scandalul care-l vizează pe Mircea Dumitru, noul ministru al Învăţămîntului, legat de traducerile acestuia din germana pe care nu o cunoaşte! Cine se uită însă pe postarea lui Victor Ponta de pe Facebook observă că fostul premier nu face altceva decît să trimită la articolul nostru din Cotidianul!

Motivul strategiei lui Liiceanu este cît se poate de transparent: el nu vrea să-şi aducă aminte de faptul că în anul 2007, cînd în ziarul „Ziua” eu îl acuzasem de plagiat chiar pe Gabriel Liiceanu, cel care i-a sărit în ajutor (între alţi aproape 100 de amici) a fost chiar Mircea Dumitru, pe atunci decan al Facultăţii de filosofie!

Chiar în acel text în apărarea lui Liiceanu, Mircea Dumitru cita dintr-o lucrare a lui Martin Heidegger, pe care, chipurile, a consultat-o în germană. Aşa a ieşit la iveală faptul că textul nu putea să-i aparţină, căci, aşa cum scria în propriul CV, Dumitru nu ştia nici o boabă din limba lui Goethe, în afară de „Danke schön” şi „Ich möchte auf die Toilette zu gehen”!

Printr-un gest demn de milă, Liiceanu insinuează că Victor Ponta, acuzat şi el de plagiat, ar fi autorul dezvăluirilor despre Mircea Dumitru, ca răzbunare pentru că acesta a condus CNATDCU, acea comisie care a propus retragerea titlului de „doctor”! În realitate, lucrurile stau cu totul altfel: şi noi considerăm că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat, aşa cum este şi teza de doctorat a lui Gabriel Liiceanu, „Tragicul”, pentru care a şi fost dat afară din Institutul de filosofie exact acum 40 de ani! Dar în articolul nostru din Cotidianul nu era vorba despre Victor Ponta, ci de noul ministru Mircea Dumitru, care, la rîndul său, se află în faţa unei imposturi pentru care trebuie să dea socoteală la fel ca şi fostul prim-ministru, căci a semna în fals ca traducător din germană este absolut acelaşi lucru ca a plagia lucrarea altuia! Vorba lui Liiceanu: „este un furt, furt, furt!”

Legătura lui Gabriel Liiceanu cu Mircea Dumitru datează încă din anul 1990, cînd l-a adus ca redactor la Editura Humanitas direct de la Casa pionierilor din Buftea, unde actualul ministru era instructor de traforaj sau ceva asemănător, după un stagiu ciudat, ca „asistent universitar suplinitor” (!!!) la Institutul politehnic! La Humanitas, Mircea Dumitru a fost redactor de carte chiar al uneia dintre lucrările lui Wittgenstein, „Tractatus logico-philosophicus”, în traducerea academicianului Alexandru Surdu, apărută în anul 1991:

Zece ani mai tîrziu, în 2001, la aceeaşi editură Humanitas, apare o nouă versiune a cărţii lui Wittgenstein, „Tractatus logico-philosophicus”, de data aceasta în „traducerea din limba germană” efectuată de Mircea Dumitru şi Mircea Flonta:

După cum observaţi, Mircea Dumitru se trece primul ca făcînd o „traducere din limba germană”, deşi, am spus-o de atîtea ori, el nu ştia această limbă, conform propriei declaraţii! În facsimilul de mai sus, editura menţionează că „traducerea a fost făcută după originalul german”, şi se precizează că „am consultat, de asemenea, cele trei traduceri în engleză…” Întrebarea-cheie este: de ce a fost trecut Mircea Dumitru ca fiind traducător din limba germană şi nu „consultant pentru versiunea engleză”? Ca să nu mai spunem că această nouă versiune în limba română este şi un gest de mîrlănie pe care-l comite Mircea Dumitru faţă de academicianul Alexandru Surdu, căruia îi fusese redactor de carte la versiunea din 1991! Adică ce voia Mircea Dumitru? Să-i arate lui Alexandru Surdu că se pricepe mai bine decît acesta nu numai în privinţa lui Wittgenstein, ci şi la limba germană?

Dacă se vrea să intrăm în amănunte, versiunea Mircea Dumitru/Mircea Flonta a lucrării „Tractatus logico-philosophicus” este o struţo-cămilă de mai mare frumuseţea, pe care, după cum se vede, o adoptă şi Gabriel Liiceanu, alt mare germanist cînd îi are alături pe Thomas Kleininger sau Cătălin Cioabă!

Aşa, ca exemplu, să ne aruncăm privirea pe prima pagină a lucrării lui Wittgenstein, alături de două dintre versiunile în limba engleză consultate de cuplul Mircea Dumitru/Mircea Flonta:

Să luăm chiar prima propoziţie, aceasta punînd serios la încercare munca unui traducător. Wittgenstein scrie: „1: Die Welt ist alles, was der Fall ist”. În limba engleză, Ogden traduce prin „1: The world is everything that is the case”, iar în versiunea Pears/McGuinness citim: „1. The world is all that is the case”. Să vedem acum cum se traduce această propoziţie în cele două versiuni româneşti de la Humanitas:

Observăm că traducerea este diferită, adică:

– SURDU: „Lumea este tot ce se petrece”

– DUMITRU/FLONTA: „Lumea este tot ce se întîmplă”.

Pentru cineva nefamiliarizat cu astfel de texte, diferenţele sînt nesemnificative, nu şi pentru cineva care vrea să redea în limba română sensul cel mai apropiat de textul german! În traducerea lui Alexandru Surdu, întîlnim o Notă referitoare la această propoziţie, în care explică de ce a ales acea versiune:

„Prin ’ce se petrece’ am tradus expresia ’was der fall ist’ (’ce este cazul’ sau ’ce se cade’), inutilizabilă ca atare în limba română. Prin ’ce se petrece’ trebuie să se înţeleagă deci ’ce se cade să fie’ şi nu pur şi simplu ’ce se întîmplă’, cu alte cuvinte nu ceva care ’poate să fie sau să nu fie’, ci ’ceea ce este ca atare’.

Deşi Mircea Dumitru a fost redactor de carte al traducerii lui Alexandru Surdu, n-a reţinut explicaţia acestuia, prin care recomandă evitarea traducerii expresiei „was der fall ist” prin „ce se întîmplă” şi traduce eronat prin „Lumea este tot ce se întîmplă”, omiţînd apropierea semantică dintre „der Fall” şi „die Fallen” (cădere), care, în astfel de lucrări, nu poate fi trecută cu vederea! Alexandru Surdu, care a fost un apropiat al lui Constantin Noica (pe care, din cîte ştim, l-a şi consultat în privinţa acestei traduceri), ştie că sensul exact al expresiei ’was der fall ist’ este „ce se cade” şi a încercat să găsească în limba română o expresie care să conţină această „cădere”. Or, „ce se pe-trece” conţine această „cădere din prezent” a unui „fapt care s-a pe-trecut” sau tocmai „se pe-trece”.

A doua chestiune din „Tractatus logico-philosophicus” asupra căreia vă propun să insistăm este propoziţia „2: Was der Fall ist, die Tatsache, ist das Bestehen von Sachverhalten”. Cele două versiuni engleze traduc această propoziţie prin:

– OGDEN: „What is the case, the fact, is the existence of atomic facts”.

– PEARS/McGUINNESS: “What is the case—a fact—is the existence of states of affairs”.

Iată cum a fost tradusă această propoziţie în cele două versiuni româneşti de la Humanitas:

– SURDU: „Ceea ce se petrece, faptul, constituie existenţa stărilor de lucruri”.

– DUMITRU/FLONTA: „Ceea ce se întîmplă, adică faptul, este existenţa stărilor de lucruri atomare”.

După cum se vede, în traducerea cuplului Dumitru/Flonta apare cuvîntul „atomar”, a cărui definiţie o găsim în DEX: „constituit de atomi izolați; referitor la asemenea atomi. (< germ. atomar)”, deşi el nu apare în textul lui Wittgenstein! Apare însă în versiunea engleză a lui Ogden sub forma „atomic facts”, ca variantă pentru „states of affairs”, cum traduc Pears şi McGuinness. Din corespondenţa lui Wittgenstein cu Bertrand Russell ştim că pentru limba engleză este acceptată formula „atomic facts”, dar în limba română „starea de lucruri atomare”, pe care o introduce Mircea Dumitru, este ceva neinteligibil, care se depărtează fundamental de textul lui Wittgenstein! De altfel, în 2.01, în paranteză, Wittgenstein scrie „Sachen, Dingen”, a căror combinaţie defineşte „starea de lucruri”. Aceste cuvinte au fost traduse de Alexandru Surdu prin „lucruri, entităţi”, însă cuplul Dumitru/Flonta se rezumă la „lucruri”! Pe Sachen l-a pierdut.

Şi, dacă primele două propoziţii, din totalul celor şapte, cîte are întreg „Tratatul..” lui Wittgenstein, sînt ratate de cuplul de traducători Dumitru/Flonta, înseamnă că traducerea întreagă a fost ratată şi, cu atît mai puţin, devine nejustificată, din moment ce exista deja versiunea acad. Alexandru Surdu, apărută tot la Humanitas, avîndu-l ca editor de carte chiar pe Mircea Dumitru!

De ce a considerat Gabriel Liiceanu că ar fi nevoie de o nouă traducere a „Tratatului…” lui Wittgenstein, rămîne un mister pe care nu avem chef să-l lămurim aici.

Ştim însă de ce a intervenit Gabriel Liiceanu în acest scandal în centrul căruia este Mircea Dumitru! În 2007, după apariţia articolului „Liicheanu”, Mircea Dumitru a sărit în apărarea lui Liiceanu, încercînd în mod lamentabil să-l spele pe mentorul său de păcatul plagiatului. El susţinea atunci că nu poate cineva să-l plagieze pe Martin Heidegger într-o carte despre Heidegger, adică, pe înţelesul tuturor, dacă scrie cineva o carte despre opera lui Heidegger, ar avea dreptul să se folosească de fraze întregi preluate din lucrările filosofului, fără a le mai pune între ghilimele şi fără să indice sursa exactă a locului de unde au fost copiate! Sigur că este o imensă prostie, pe care, din păcate, unii o mai susţin şi astăzi!

Ca să încheiem definitiv acest subiect, vă prezentăm un fragment din cartea lui Laurenz Averkorn – „Sorge unde Verschwendung. Pragmatische Interpretationen zu Martin Heidegger und Friedrich von Gottl-Ottlilienfeld”, în care autorul citează exact fragmentul pe care l-a plagiat Gabriel Liiceanu în Nota sa din vol. „Martin Heidegger – „Repere pe drumul gîndirii”! Iată cum procedează Laurenz Averkorn:

Se observă că pune textul citat între ghilimele, îl evidenţiază ca fiind citat inserîndu-l în interior şi face trimitere la Nota 57, unde indică exact sursa citatului! Aşa se procedează cînd autorul unei cărţi despre Heidegger este de bună credinţă! Cei care procedează ca Gabriel Liiceanu nu fac altceva decît să se pună pe ei în centrul lumii, folosind autorul pe care-l traduc sau interpretează doar ca pe un vehicul care să-i poarte spre o glorie falsificată!

Liiceanu îl acuză pe Ponta că a făcut exact ce făcuse şi el: adică a plagiat în teza de doctorat!

Revenind acum la articolul din revista „22”, în care Gabriel Liiceanu îi ia apărarea lui Mircea Dumitru, să trecem în revistă limbajul suburban pe care-l foloseşte „filosoful”:

– Chiar titlul articolului, „În pivnița imposturii”, trădează un soi de ură viscerală. Liiceanu îl acuză pe Victor Ponta că este plagitor, lucru cu care sîntem absolut de acord, însă uită că el însuşi a fost dat afară din Institutul de filosofie chiar sub acuzaţia de plagiat! De ce este doar Ponta impostor?

– După citate din Alain Besançon şi Denis de Rougemont, Liiceanu răbufneşte: „Iată-i pe marii noștri plagiatori care au ținut morțiș să devină doctori peste noapte. Mulți dintre ei analfabeți funcționali, mulți cu probleme de exprimare, alții niște șmecherași obraznici – cu toții au reactivat tehnica tupeului diavolesc”! În loc ca atunci cînd vine vorba despre plagiat să lase capul în pămînt, Liiceanu se repede la gîtul oricui, crezînd că acuzaţiile la adresa lui dispar în neant! Aşa se explică participarea sa la un miting împotriva plagiatorilor, deşi locul lui era de partea cealaltă a baricadei, în rîndul plagiatorilor:

– După aceste citate savante, Liiceanu îşi dă cu adevărat în petec, citînd „antologicul articol al lui Dan Tăpălagă”, fostul purtător de cuvînt al Monicăi Macovei: „Lucrul cu adevărat năucitor este însă că cel mai mare impostor intelectual din România ajunge să-l acuze de impostură pe rectorul Universității din București, profesorul Mircea Dumitru. Ce competențe filozofice are un procuror care fură (vezi antologicul articol al lui Dan Tăpălagă, De ce furi, procurorule?, apărut la scurtă vreme, în 2012, după ce plagiatul lui Ponta a fost dat pe față), ca să se pronunțe în privința unuia dintre cei mai distinși filozofi analitici și solizi cunoscători ai lui Wittgenstein din România?” Deci, pentru Liiceanu, profesorul Mircea Dumitru, acest Aristotel al traforajului, face parte dintre „cei mai distinşi filozofi”? Atunci, Alexandru Surdu ce mai este, ca să nu mai vorbim de Constantin Noica?

– Finalul articolului este fulminant, ca expresie a urii, a propriilor tare, a imbecilităţii savante, în spatele căreia se ascunde ca un şoricel, ştiind că posteritatea îl va reţine şi pe el ca pe unul dintre marii plagiatori ai neamului: „Calomniatorul știe întotdeauna care este adevărul în privința victimei sale. Și-atunci de ce-l împroașcă? Ca să-și acopere mizeria proprie sub preșul unei imoralități inventate. Ca să se poată bate cu Mircea Dumitru, orbul Ponta îl trage pe rector în pivnița imposturii sale”!

Impostură, neimpostură – totuşi: ce treabă are Victor Ponta cu acuzaţiile la adresa lui Mircea Dumitru? De ce se preface Gabriel Liiceanu că nu ştie că aceste acuzaţii au fost publicate de noi în Cotidianul? Pentru că, de frică, s-a ascuns şi dumnealui „în pivniţa imposturii”?

Totuşi, Victor Ponta a declarat că vrea să renunţe de bună voie la doctoratul plagiat! De ce nu face acelaşi lucru şi Gabriel Liiceanu, căci şi el a plagiat în teza lui de doctorat, motiv pentru care a şi fost sancţionat prin darea afară de la Institutul de filosofie? Sau se gîndeşte că actualul ministru Mircea Dumitru, după ce-i va retrage doctoratul lui Ponta, ar putea să i-l retragă şi lui Liiceanu?

P.S. 1: Cei care vor să afle mai multe amănunte despre plagiatul lui Liiceanu în teza sa de doctorat pot citi articolul nostru din cotidianul.ro, la adresa. Cînd Liiceanu şi-a publicat teza de doctorat, s-a constituit o comisie condusă de Lucian Radu Stanciu, pe atunci cercetător principal al Academiei Române, din care au mai făcut parte Alexandru Tănase, dr. Radu Pantazi şi cercetătorul N. Mariş. Iată ce declara şeful acestei comisii: „Imediat după apariţia editorială a tezei de doctorat a lui Gabriel Liiceanu, la Consiliul Ştiinţific al Institutului National de Filosofie s-au primit numeroase reclamaţii din partea cititorilor, care acuzau că multe pasaje din respectiva lucrare, inclusiv simbolurile şi miturile filosofice invocate, precum şi unele teze cu pretenţii de noutate erau preluate din lucrări mai vechi şi mai puţin cunoscute ale lui Constantin Noica. Ca urmare, a fost desemnat un colectiv, al carui şef responsabil am fost numit, ca să examineze în paralel teza lui Gabriel Liiceanu şi lucrările lui Constantin Noica”.

Episodul a fost confirmat în „Ziua” din 2007 şi de filosoful Constantin Barbu, un apropiat al lui Constantin Noica: „Noica mi-a povestit cum a reuşit sa-l salveze pe Liiceanu de prima acuzaţie de plagiat în teza sa de doctorat despre «Tragic», convingîndu-l să părăsească Institutul de Filosofie”!

Şi documentele de la Securitate confirmă că însuşi Constantin Noica a fost afectat de faptul că Liiceanu i-a plagiat textul despre „Nostos”:

La sfîrşitul acestei Note întocmite de mr. Pătrulescu există o menţiune cît se poate de explicită:

„Am verificat şi Liiceanu Gabriel a publicat în „Revista de filosofie” un „NOSTOS” – filosofie idealistă. Are acum prezentat la redacţie ceva similar. Am dat sarcină informatorului „CRISTIAN”, care are posibilitatea să intre în posesia unor astfel de materiale, să facă o analiză ştiinţifică a articolelor prezentate de Liiceanu”.

Puternic afectat de publicarea acestor documente de la CNSAS, Gabriel Liiceanu a scris o carte întreagă, „Dragul meu turnător”, împotriva maiorului Pătrulescu!

P.S. 2: În apărarea lui Mircea Dumitru s-au mai înscris pe lista ruşinii şi Andrei Pleşu („Ne-trebnici, ne-vrednici, ne-toţi”), Andrei Cornea („Cei trei piloni ai înapoierii noastre”) şi reporterul de război Cristian Câmpeanu („Campania împotriva lui Mircea Dumitru. Anatomia unei ticăloșii”). Toţi trei au fost şi ţuţerii lui Traian Băsescu. Se pare că au şi o mînă proastă!

P.S. 3: Editura Humanitas editeză manuale pentru Ministerul Învăţămîntului. Ministru Învăţămîntului este Mircea Dumitru, iar Gabriel Liiceanu este patronul editurii Humanitas, deci primul comandă şi al doilea execută. DNA trebuie să urmărească atent procesul de licitaţie pentru manuale, căci această implicare a lui Gabriel Liiceanu în apărarea lui Mircea Dumitru naşte serioase semne de întrebare, ştiindu-se că în 2014 elevii de clasa I nu au avut manuale din cauza contestaţiei înaintate de Asocierea Humanitas – Read Forward. Toată povestea poate fi accesată pe adresa http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18232635-scandalul-manualelor-digitale-editura-contestat-rezultatele-licitatiei-pentru-manualul-comunicare-limba-romana-clasa-intre-timp-bancile-elevilor-nu-sosit-nici-vechile-manuale.htm.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.