Gabriel Oprea cere sesizarea CCR privind abuzul în serviciu

Gabriel Oprea a cerut judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a articolului din Codul penal care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu.

Cererea de sesizare a fost făcută marţi de avocatul lui Oprea, în dosarul în care fostul vicepremier este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI, respectiv achiziţionarea unui autoturism Audi A8.

Tot la acest termen al procesului, avocatul unui alt inculpat a cerut ca jurnaliştii să nu mai aibă acces în sala de judecată, deoarece ar trebui ca audierea a nouă martori cu identitate protejată să fie făcută în şedinţă secretă. Avocatul a explicat că în presă s-au scurs deja informaţii secrete din dosar, cererea sa fiind susţinută şi de doi consilieri care reprezintă în proces DIPI şi MAI.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare pe aceste cereri, următorul termen al dosarului fiind stabilit pe 23 mai.

Gabriel Oprea a fost trimis în luna mai în judecată în dosarul privind Direcția de Informații și Protecție Internă (DIPI).

Gabriel Oprea, în prezent senator, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În dosar, au mai fost deferiți justiției: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu și pentru două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, și Marian-Dănuț Iacob, comisar șef de poliție, șeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae și Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.