Gabriel Oprea, despre activitatea Justiției şi nivelul de evoluție a societății

Premierul interimar Gabriel Oprea a afirmat că activitatea Justiției este un martor al nivelului de evoluție a societății, dar și un indicator al determinării autorităților naționale de a apăra drepturile și libertățile fundamentale.

„Activitatea Justiției este un martor al nivelului de evoluție a societății, dar și un indicator al determinării autorităților naționale de a apăra drepturile și libertățile fundamentale. Apreciez, astfel, ca orice român de bună-credință, hotărârea cu care instituțiile statului intervin pentru combaterea faptelor ce constituie amenințări la adresa securității naționale, cum ar fi criminalitatea economică sau corupția”, se arată în mesajul transmis duminică de premierul interimar Gabriel Oprea cu ocazia „Zilei justiției”.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, Oprea a afirmat că a sprijinit și va sprijini în continuare, „fără rezerve”, activitatea Justiției, exprimându-și convingerea că o justiție puternică este în interesul tuturor românilor. „De altfel, Justiția are un rol deosebit în progresul României, contribuind la imaginea pozitivă și credibilitatea în plan extern a țării noastre”, a adăugat Oprea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.