Gabriel Oprea îi dă frisoane lui Victor Ponta

Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, că în partidul său există două curente privind strategia formațiunii pentru alegerile din 2016. Oprea a anunțat că unii colegi ai săi își doresc participarea UNPR pe liste proprii la alegeri și nu împreună cu PSD.

„Avem ambiţii mari. În UNPR sunt două curente. Un curent se manifestă pentru continuarea alianţei de centru-stânga cu PSD până în 2016, care prevede liste comune. Există deja propunerea PSD în acest sens şi o analizăm. Avem un alt curent în partid care spune să candidăm prin forţe proprii, să ne manifestăm ca atare, iar indiferent de varianta politică pe care o s-o alegem să stăm pe picioarele noastre şi să aducem un plus, indiferent de formula politică”, a declarat Oprea la Iași, după o întâlnire cu reprezentanţii UNPR din zona de nord-est a ţării.

Liderul UNPR nu a spus ce curent sprijină şi nici când partidul său va lua o decizie în privinţa strategiei partidului pentru alegerile din 2016.

Liderul PSD Victor Ponta le-a cerut colegilor săi din partid la începutul lunii mai să îi aprobe mandatul de a negocia cu UNPR participarea comună în alegerile locale și generale din 2016 ca „unică ofertă de centru-stânga”.

„O să vă cer un mandat pentru mine, pentru Liviu (Dragnea — n.r.), pentru Andrei (Dolineaschi — n.r.) să negociem în perioada imediat următoare ca la alegerile locale și generale să candidăm împreună cu cei de la UNPR, care din 7 mai 2012 au fost parteneri loiali și vreau să mergem împreună ca unică ofertă de centru-stânga pentru alegerile locale și generale”, le-a Ponta pesediștilor.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.