ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » Stiinta & Tehnologie » Gafe istorice in filme despre trecut

Gafe istorice in filme despre trecut

14 Mai 2007 Alexandra Olivotto | 21 comentarii | 2728 vizualizari
Rating:
2 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 

Mircea cel Batrin vorbeste in citate din Ceausescu, armata lui Stefan cel Mare lupta cu prastia, iar cusmele si chiloteii mov ai "Dacilor" au existat doar in mintea celor care au realizat pelicula.

In "Apocalypto", Mel Gibson ii scoate pe mayasi
apocaliptic de violenti, lasind sa se inteleaga
ca agresiunea conchistadorilor
era binevenita si chiar salutara

 

Sint doar citeva dintre erorile care abunda cind filmul da piept cu istoria. Se intimpla si peste hotare, si la noi, cu particularitatea insa ca reusim uneori sa ne subminam istoria chiar in incercarea de-a o glorifica.

Istoricul tirgmuresean Cornel Sigmirean da exemplul filmului "Stefan cel Mare - Vaslui 1475", cu Violeta Andrei si Gheorghe Cozorici, o pelicula realizata in 1974 al carei scop era sa puna osul la construirea trecutului glorios.

"La aceasta batalie, probabil singura cistigata de romani contra turcilor, din cauza unei greseli de-a ultimilor, care au venit iarna, au intrat in ceata etc., armata otomana, poate cea mai mare care putea fi pusa pe picior de razboi la acea data, provenind de pe trei continente, se confrunta cu ai nostri imbracati intr-un soi de costum national si inarmati cu armele din legende: prastia si arcul. Cind, de fapt, se stie ca Stefan avea o armata echipata la standardele vremii, comandase uniforme la Leipzig si la atelierele din Brasov si Sighisoara. Or, era amuzant sa vezi armata lui Stefan in camasi albe si scrobite, numai buna de pus pe scena la "Cintarea Romaniei"", isi aminteste Sigmirean.

Un film de televiziune din 1981, "Lumini si umbre", dar si "Pistruiatul" se lauda cu "confiscarea lui 23 august 1944 de catre comunisti, excluzind regele, anturajul sau si rolul partidelor politice, adica adevaratii autori. E si o manipulare, dar si o greseala", puncteaza istoricul Steliu Lambru erorile intentionate. Printre victimele lor se numara si Ziua Independentei, a carei aniversare a fost "mutata" de pe 10 pe 9 mai (1877), pentru a nu coincide cu ziua in care Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost incoronat rege al Romaniei, precizeaza acelasi istoric.

Potrivit lui Lambru, si celebrul "Actorul si salbaticii" calca in picioare adevarul istoric. "Acolo, Toma Caragiu il joaca pe Caratase, un alter ego falsificat al lui Constantin Tanase. Or, acest Caratase apare in film facind propaganda antilegionara si fiind victima legionarilor. Este un fals grosolan. Dimpotriva, la ora actuala exista informatii care sugereaza ca decesul actorului Tanase poate fi pus pe seama exprimarii sale libere apropo de regimul comunist", clarifica Lambru.

Nici unificatorul romanilor n-a scapat de erori istoriografice. "In filmul "Mihai Viteazul", batalia de la Calugareni e prezentata ca o mare victorie romaneasca. De fapt, Sinan Pasa, care intr-adevar a fost invins, cum stim din Cosbuc, era comandantul avangardei armatei otomane. Si, in spatele lor, cind au venit restul turcilor, romanii i-au "batut" atit de bine, incit Mihai nu s-a mai oprit pina in Transilvania. Dar asta tine mai degraba de interpretarea istorica decit de eroarea unui scenarist sau a unui documentarist", nuanteaza istoricul Steliu Lambru. Colegul sau de breasla Armand Gosu pune pe tapet filmul "Mircea", cu si de Sergiu Nicolaescu, din 1988. "Ce te poate soca? Ca nu e incadrarea in epoca, faptul ca nu sint acelea costumele... Dar ceea ce m-a surprins cu adevarat era ca punea in gura lui Mircea cel Batrin citate din Ceausescu", pune istoricul degetul pe rana.

Perioada antica a fost si ea numai buna de tras de par. Sigmirean pomeneste filmul "Dacii", cu Amza Pellea si Mircea Albulescu, facut in 1966, tocmai prin perioada in care "incepe sa se lanseze mitul istoriei noastre glorioase, hiperbolizate. La acest film, referent stiintific era un istoric de prestigiu, Hadrian Daicovici. Imi aduc aminte ca tot atunci a publicat si o carte pe aceasta tema, aparuta in Biblioteca pentru toti si prezentata de Arghezi, insa un istoric clujean a facut-o praf intr-o revista de specialitate a vremii", rememoreaza istoricul tirgmuresean.

Hollywoodul a fost deschizator de drumuri in ceea ce priveste domesticirea istoriei, nu o data gafele istorice fiind pe masura celebritatii filmului. Este cazul peliculei "Lawrence al Arabiei", pe care istoricul Kevin Brownlow o comenteaza sec: "Singurele lucruri corecte istoric din acel film sint camilele si desertul".

Reactia iranienilor la "300 - Eroii de la Termopile" poate parea insignifianta daca e sa o compari cu muntii de proteste adunati in pragul lui Mel Gibson. A inceput cu "Braveheart - Inima neinfricata", categorisit drept anti-englez. Apoi, i-a dat inainte cu "Patimile lui Hristos", acuzat de anti-semitism, iar cu "Apocalypto" a reusit sa calce pe nervi activistii din Guatemala, suparati de faptul ca stramosii lor sint portretizati ca niste salbatici.

Nici comunitatea stiintifica n-a ramas rece la ultimul film al lui Mel si a dat replica prin gura lui Traci Ardren, antropolog la University of Miami, in publicatia Institutului American de Arheologie: "Gibson repune in scena notiunea rasista si jignitoare cum ca mayasii se comportau brutal unii cu altii cu mult inainte de sosirea europenilor, asa ca meritau, ba chiar aveau nevoie, sa fie salvati de acestia".

  • Salvati-l pe Tom Hanks

Blockbusterul lui Steven Spielberg din 1998, "Salvati soldatul Ryan", a fost acuzat, de catre citiva veterani britanici, de marginalizarea eforturilor trupelor canadiene si engleze, prestate in ziua Z, data la care trupele americane au debarcat in Normandia. Criticul de film Cam Winstanley explica acest fapt afirmind ca trendul dominant in Hollywood este americanizarea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

  • Cronicile unor istorici la filme de epoca sint accesibile la www.cotidianul.ro/select
 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

21 comentarii

 
1
lucid 13-Mai-2007 21:39
Singurul care comenteaza exact este Armand Gosu despre Nicolaescu-Mircea. Cel mai mult bate campii Sigmirean (cine o fi si asta?) care confunda pe CONSTANTIN cu HADRIAN Daicoviciu (tata si fiu), Hadrian fiind autorul cartzii "Dacii" aparute si in BPT. Cat despre asa-zisa desfiintzare a acestei cartzi de catre un fara nume istoric clujean, a avut loc strict numai in capul sigmireanului. Tot Sigmirean declara ca Vaslui e singura batalie cu turcii castigata de romani. Nefericitul nu a citit nici macar istoria clasica in trei volume a lui CC Giurescu, aparuta in anii 30 dar retiparita masiv dupa 90, ca sa vada cate pasale au fost chelfanite de domnii romani in expeditzile lor de jaf de la Mircea la Mihai Viteazu. Ca nu am batut sultani, OK, desi nici Mahomed Fatyh nu a plecat prea glorios dupa Valea Alba necucerind nici o singura cetate moldoveneasca.
De coma e si alt "istoric", Lambru (unde ii gasiratzi?), care vorbeste de mutarea zilei Razboiului de Independentza de pe 10 pe 9 mai. Nefericitul confunda cu Ziua Independentzei, razboiul incepand la cateva saptamani de la 9-10 mai (trecerea Dunarii la Calafat). Comunistii doar au modificat modificarea Hohenzollernilor, aducand Ziua pe data ei corecta, 9 mai 1877, cand Independentza a fost declarata de Kogalniceanu in parlament. Deoarece 10 mai 1866 era ziua inceperii domniei lui Carol I, incoronarea sa ca rege s-a facut dupa Congresul de la Berlin tot intr-o zi de 10 mai si dupa aceea au "tras" si de independentza mutand-o tot pe 10 mai.
Tot lambrul asta ne lumineaza cum ca Sinan la Calugareni comanda doar avangarda, ca grosul ostii venea pe urma (cine o comanda oare? daca Sinan era Marele Vizir, oare sultanul?) si de aceea romanii au fugit de au rupt pamantul pana in Ardeal. Nefericitul asta habar nu are ca batalia de la Calugareni a fost doar UNA DE INTARZIERE, o victorie TACTICA dar care nu a putut asigura victoria strategica. Mihai a facut numai sa temporizeze inaintarea turcilor pana cand veneau ajutoarele promise de Sigismund Bathory si austrieci. Dupa Calugareni s-a retras in ordine in Ardeal si a revenit dupa cateva luni cu ajutoare si i-a alungat pe turci pana dincolo de Balcani, pradand ca la carte orasele de la sud de Dunarea.
Chestia cu Mel Gibson nerespectand adevarul istoric in Patimile lui Hristos e doar o concesie stupida facuta corectitudinii politice, filmul fiind absolut IN LITERA SI SPIRITUL EVANGHELIILOR.
Un sfat, dna Olivotto, alegetzi-va colaboratorii dupa criteriul Armand Gosu nu de-alde sigmirean si lambru, caci e pacat sa va faca varza articolul.
2
Ricochet_ 13-Mai-2007 22:24
Dincolo de aceste chestiuni de hiper-detaliu istoric, fapt este ca dragele noastre filme au cladit niste fictiuni sinistre, falsificand istoria de doua ori.
O data prin ascunderea ori ignorarea adevarurilor istorice propriu-zise si a doua oara prin implantarea in subconstientul colectiv a unei mitologii istorico-fantasmagorice, populate cu personaje exemplare desprinse parca din basmele populare, in care voievozi vajnici, aparatori ai idealului national inca de la Burebista, conduc armate de tarani romani ca brazii si dau de pamant cu hoardele navalitoare, atunci cand acestia nu ii coplesesc prin numarul cata frunza, cata iarba.
Nici o vorba despre istoria noastra ca nesfarsit sir de tradari, vanzari-cumparari, intrigi interminabile, nepasari, egoisme si lasitati dezgustatoare.
3
ques 13-Mai-2007 23:59
vezi Ricochet? istoria voastra s-ar putea sa fie un sir nesfarit de tradari, vinzari-cumparari s.am.d. De aceea e bine sa te uiti si la filmele celorlalti. Ai sa-ti dai seama ca o cunoastere autentica impiedica alterarea subconstientului.
4
sailor_man 14-Mai-2007 06:04
Apreciez comentariul, stimate Lucid, dar trebuie sa fac o corectura: pe 9 mai 1877, raspunzand unei interpelari parlamentare, Kogalniceanu, la acea data ministru de externe, citea in Camera Deputaţilor discursul prin care România îşi proclama Independenţa faţă de Turcia. A doua zi, la 10 Mai 1877, A doua zi, domnitorul Carol I sanctioneaza actul , iar Independenta este proclamata in mod solemn. Chiar daca Kogalniceanu a raspuns in numele guvernului, nu avea puterea sa declare Independenta de capul lui. Daca - prin absurd - domnitorul Carol I ar fi refuzat sa sanctioneze actul, acesta ar fi fost nul si neavenit. Nu neg faptul ca s-a dorit legarea Independentei de ziua de 10 mai, insa Carol I a fost un partizan infocat al ideii de Independenta, asa ca nu vad unde e problema...:) Mai degraba comunistii au dorit sa elimine din istorie orice legatura dintre marile realizari ale epocii ioderne si momarhie, nu crezi?
5
coca_ion_marcel 14-Mai-2007 08:26
apreciez subiectul. dar e foarte mare si ar trebui sa se refere in primul rand la filmele documentare. pe discovery de pilda am remarcat erori importante referitoare la domnia lui vlad tepes.
fiind rezultatu unei interpretari gresite sau voite ele duc in eroare datorita catalogarii filmelor ca si documentare si a prestigiului realizatorilor.
despre filmele enumerate parerea mea este urmatoarea: fiind filme artistice modul de interpretare poate fi mai larg realizatorii avand posibilitatea de a-si face cunoscuta parerea asupra unui eveniment sau asupra unui personaj, exagerand in aceasta activitate. deasemenea trebuie sa tinem seama de posibilitatile de realizare avute la dispozitie.
o ultima remarca este despre apocalipto. filmul nu-i arata pe mayasi in culori sumbre ale unei civilizatii neevoluate. intradevar nu aveau televizor si haine de marca, dar la acea vreme erau foarte dezvoltati, dezvoltare care a facut posibila coruptia. din punct de vedere istoric toate culturile, au inceput sa decada datorita coruptie.
inchei cu un gand nu chiar propriu: e usor sa critici, cand nu te implica decat lanivel declarativ.
6
Csaba 14-Mai-2007 08:26
Felicitari Domnule Lucid !
7
parranoic 14-Mai-2007 08:52
Filmul, ca obiect de arta, poate sa-si permita anumite licente. Pana la urma, nefiind vorba despre documentare stiintifice, ci de filme artistice, se poate accepta un anumit grad de fantezie. Trist este in schimb faptul ca dupa zeci de ani de manipulare politica am ajuns la a nu ne cunoaste adevarata istorie.
8
robert72 14-Mai-2007 09:46
"istoricul" Sigmirean, care vorbeste in istorie cu termeni de "PROBABIL" ar trebui sa retina ca :
Iancu de Hunedoara le-a tras-o turcilor pretutindeni.
Mihai, chiar daca s-o fi retras in Transilvania (eu, unul, care cunosc ceva istorie, nu am auzit de acest episod), nu a pierdut tronul defel, turcii spaland putina peste Dunare, uitand de ce venisera in T.Romaneasca. De asemenea, poate a auzit dl. Sigmirean de vreo ocupare a Bucurestilor de catre turci dupa Calugareni.
Stefan le-a mai tras-o la turci si in alte locuri.
Domnul Sigmirean poate a uitat de Grivita, Plevna si Rahova.
Nu in ultimul rand sa vorbesti de "greseli" ale inamicului cand disproportia numerica era de 1:3 (Podul Inalt) sau 1:6 (Calugareni) nu e decat o incercare de a minimaliza eforturile si reusitele altora. probabil ca dl. "istoric" se bate cu cainii de prin ograda si nu prea razbeste decat dupa ce-i face sa "greseasca" cu oase otravite si furci, motiv pt care extrapoleaza "glorioasele" aventuri asupra Marilor Romani.
9
deinonichus 14-Mai-2007 09:47
din punct de vedere istoric,,,filme gen Brave heart, Shogun, Troia, 300 de dinamovisti samd sunt niste "chifle"
greseli de la...adevar istoric pana la costume
insa filmele romanesti...JALE...cu majuscule
vi-l amintiti pe Burebista cu ceas la mana?
10
Alol 14-Mai-2007 10:56
despre Daicoviciu: nu e confuzia d-lui Sigmirean, ci a mea. Am reascultat acum inregistrarea, iar el s-a exprimat astfel: "unul din Daicovici". Scuze, lucid, mersi de atentionare
11
Alol 14-Mai-2007 11:06
da, este vb de Ziua Independentei (my mistake again), dar data ei initiala era 10, nu 9 - acolo au impamintenit-o comunistii, justificind-o tocmai prin discursul lui Kogalniceanu
12
vladu 14-Mai-2007 11:35
Dragii mosului,

Poate ar trebui sa faceti diferenta intre filme si documentare, care este cam aceiasi dintre fapte istorice si beletristice. Pai in modul asta ar trebui sa sanctionam, de exemplu, si cartea Iskander (pentru cei care nu stiu o carte despre Alexandru Macedon) cand ea nu este manual de istorie ci pur si simplu beletristica.
Sa nu uitam ca istoria se preda la scoala, iar cinematograful este (sau ar trebui sa fie o arta) astfel incat cred ca este clar pentru toata lumea ca productiile cinematografice trebuie sa fie o impletire armonioasa intre faptele istorice, marketing, ideea scenaristului si cerintele vremii. Important pentru aceste filme asa zis "istorice" este sa pastreze samburele de adevar la fel ca baladele si legendele noastre populare. Cine vrea sa studieze istorie este invitat sa studieze si sa citeasca si nu sa isi dea doctoratul din filme hollywoodiene!
Din punctul meu de vedere Sergiu Nicolaescu trebuie apreciat pentru efortul pe care l-a facut pentru a pune toate lucrurile astea in scena. La viata mea am fost pasionat de istorie (doar atat si nimic mai mult) si pot sa spun ca ma uit la filmele "istorice" facute de Nicolaescu cu o deosebita placere tocmai pentru ca imi respecta cele cateva reguli: tin de samburele de adevar si imbraca faptele astfel incat sa poata fi prezentate generatiilor actuale.

of, of, cand o sa inceteze jurnalistii astia sa alerge dupa subiecte de "senzatie"?!?!?!
13
Alol 14-Mai-2007 11:46
ma supar: documentarele nu merita condamnate la a fi "oglinzile realitatzii", e doar o prejudecata! Sau o iluzie discovery :)
Si daca si asta e subiect de senzatie...
14
alexius 14-Mai-2007 13:46
Da, intradevar filmul ?Stefan cel Mare - Vaslui 1475? este prost din toate punctele de vedere: scenariu, regie si realism.
Costumele sunt gresite. Nu existau acele carduri de razesi care luptau cu furca sau coasa si erau imbracati doar in camasi sau sube. In realitate chiar si cei mai saraci dintre ostenii lui Stefan isi pemiteau un pieptar din piele tabacita, extrem de rezistent la lovituri de spada sau ghioaga. In rest cea mai mare parte din oastea lui Stefan era dotata cu pieptare si coifuri metalice.
Insa in ce priveste filmul "Mircea", costumele sunt destul de veridice si aveau o tenta occidentala conform multor surse, doar in ce priveste coiful tip "Heaume" pe care-l poarta personajul Mircea cel Batran, acest tip de coif nu se mai purta in 1394. Aparuse deja coiful cu viziera mobila.
In filmul "Mihai Viteazul" dincolo de multe omisiuni care se petrec, cum ar fi dicutabila batalie de la Calugareni, ramane inca de abordat urmatoarea chestiune: Cum se face ca Mihai Viteazu este ucis de un detasament de mercenari valoni in mijlocul taberei oastei sale in propriul sau cort, dupa care intelegem ca mercenarii s-au retras frumusel fara sa pateasca nimic??! N-a fost vorba oare de tradare ? Cum se putea ca ditamai principele care speriase nobilimea transilvana, moldoveana precum Polonia si pe imparatul Rudolf al Germaniei sa nu aiba o garda permanenta in preajma?
De filmul "Saving Private Ryan" nu pot sa ma leg, iar criticile mele sunt aici pur tehnice. Filmul n-avea cum sa infatiseze eforturile tuturor aliatilor in ziua debarcarii din 6 iunie 1944 din simplu motiv ca este vorba doar de sectorul "Omaha" unde au debarcat doar trupe americane si unde germanii au opus cea mai indarjita rezistenta.
15
Razvan2000 14-Mai-2007 14:55
Referirile la istoria romanilor sunt scrise in linia "istoria romanilor este fara valoare". Mihai Viteazul a obitnut cel putin o victorie impotriva turcilor, la Giurgiu, asa ca putem adauga inca o victorie la cea de la Podul Inalt. Victoria de la Calugareni a fost popularizata nu de catre Cosbuc, ci de Nicolae Balcescu in "Romanii supt Mihai Voievod Viteazul".

Desigur filmele lui Nicolaescu sunt sinistre, in special "Mircea ", produs in anii 80, cei mai sinistri ani ai regimului, cand Mircea era denumit cel Mare...

Cat despre celelalte exemple: The 300 este un film care falsifica istoria luptelor dintre greci si persi deoarece ignora adevarata batalie decisiva, cea de la Salamina, castigata de catre democratia ateniana, nu de catre tirania militara din Sparta.

Braveheart este nu atat anti englez cat insultator la adresa adevaratului erou al independentei Scotiei, Robert the Bruce, omul care a invins cel putin trei regi ai Angliei. Despre celelalte nu ma pot pronunta, deoarece nu le-am vazut.
16
deinonichus 14-Mai-2007 17:20
razvanel...e Termopile
la salamina a fost batalie navala, unde n-a fost prezent leonidas
la brave heart,,..cam greu sa o lase insarcinata pe ioana de franta, fiica lui filip cel frumos, nora lui edward picioare lungi
in 1297 (executia lui wallace)...aia avea 5 ani
oricum, ai dreptate
wallace doar a pornit lupta, robert the bruce e adevaratul campion al Scotiei, iar prezentarea lui in filmul lui Gibson e..insultatoare
17
deinonichus 14-Mai-2007 17:21
PS...la salamina a castigat LIGA DE LA DELOS (sub conducerea Atenei...e drept)
18
nicolae75 14-Mai-2007 17:43
corect, Robert the Bruce e adevaratul erou al luptei pentru independenta Scotiei.
19
deinonichus 14-Mai-2007 17:47
apropo...nu vad legatura dintre.."apocalypto" si "Mircea" (al lui Nicolaescu poate)
aztecii 9si nu mayasii..practicau sacrificiile umane...pt simplul motica ca ei CREDEAU ca daca nu ofera sange,,soarele nu mai rasare
aici Gibson a cam dat cu mucii in fasole
in Mircea...totul e penibil
citeam ca cineva sa uita cu placere..ca-i place istoria
incearca Tom si jerry...
20
deinonichus 14-Mai-2007 17:48
grrr.."motiv"
Jerry...cu J nu cu j
scuze!
21
CP_away 14-Mai-2007 20:50
referitor la filmul 300, dupa ce l-am vazut, m-am dus pe weekipedia si am citit referintele: este in perfect acord cu "descrierea isorica" , a lui Herodot cel putin. De fapt, am fost chiar mirat, sa constat ca scenariul filmului nu spune nimic in plus fata de alde Herodot and Co.

in rest nu ma pronuntz:)
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaÅ£iu al al discuÅ£iilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
 
 
 
 
 
 
STIINTA & TEHNOLOGIE

Competiţia sexuală sporeşte credinţa

Credinţa în divinitate este doar o armă folosită pentru a impresiona potenţialii parteneri, susţin psihosociologii evoluţionişti.

Naveta spaţială Atlantis a fost lansată de la centrul spaţial din Florida

17 Noi 2009 | 0 comentarii
Naveta spaţială Atlantis a decolat de la centrul Cape Canaveral din Florida pentru a transporta o serie de piese de schimb la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Oamenii de ştiinţă mai au la dispoziţie 10 ani pentru a controla încălzirea globală

16 Noi 2009 | 2 comentarii
Potrivit ultimului studiu, poluarea ar trebui să fie ţinută sub control în următorii 10 ani pentru ca temperatura globală să fie la o limită care să asigure siguranţa locuitorilor Terrei.

Elevii români au obţinut două medalii de argint şi trei de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie, din China

16 Noi 2009 | 0 comentarii
Cinci elevi români au câştigat două medalii de argint şi trei de bronz la Olimpiada Internaţionala de Astonomie care a avut loc în China.

Lansarea primei rachete spaţiale româneşti a fost amânată încă o dată

15 Noi 2009 | 0 comentarii
Lansarea primei rachete spaţiale româneşti de către ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) a fost amânată încă o dată, pentru duminică dimineaţă.
 
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de