Gala de Operetă „Ion Dacian”, la Muzeul Naţional Cotroceni

Astăzi, 4 februarie, la ora 19.00, Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, organizează, în Sala Cherchez a muzeului, concertul Gala de Operetă „Ion Dacian”, un regal muzical prezentat de soliştii, Corul şi Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu.

Muzeul Naţional Cotroceni susţine promovarea prin concerte a muzicii clasice şi a muzicienilor, atât a celor consacraţi, cât şi a celor tineri, fiind astfel un spaţiu al dialogului artistic între generaţii.

Parteneriatul dintre Muzeul Naţional Cotroceni şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” este unul de tradiţie, de-a lungul anilor, artiştii acestei prestigioase instituţii susţinând concerte de gală în spaţiul primitor şi elegant al Muzeului Naţional Cotroceni.

Programul Galei este alcătuit în totalitate din muzică românească şi include arii şi duete din cele mai cunoscute operete româneşti, printre care Lăsaţi-mă să cânt şi Lysistrata de Gherase Dendrino, Culegătorii de stele şi Soarele Londrei de Florin Comişel, Fântâna Blanduziei de Cornel Trăilescu, Ana Lugojana de Filaret Barbu, Valurile Dunării de Iosif Ivanovici etc.

Soliştii care vor susţine concertul sunt artişti consacraţi ai Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”: Amelia Antoniu, Cristian Caraman, Raluca Ciocă, Viorel Ciurdea, Gabriela Daha, Ligia Dună, Eugenia Ilinca, Bianca Ionescu, Daniel Madia, Claudia Măru-Hanghiuc, Marius Mitrofan, Tina Munteanu, Gladiola Niţulescu-Lamatic, Cătălin Petrescu, Orest Pîslariu-Ranghilof, Ştefan Popov, Doina Scripcaru, Silvia Şohterus-Mărăscu, Emil Spătaru, Patricia Seymour, Valentino Tiron, Mediana Vlad, Anton Zidaru.

Dirijor: Lucian Vlădescu

Maestru de cor: Gabriel Popescu

Asistent maestru de cor: Aurel Muraru

Cu participarea Orchestrei şi a Corului Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.