Plecarea dintre noi a lui Lucian-Ioan Gheorghiu i-a năucit pe mulți colegii din presă, dar mai ales pe o bună parte a celor care l-au cunoscut. I-am ”urcat” ultimele texte vineri seara. Am vrut să îl sun sâmbătă pentru o chestiune legată de Legea Alegerilor; o știa foarte bine, iar acolo unde nu știa întreba. Pe cine trebuia. Nu am mai apucat. Țulyke părea etern. Glumeam prin jocuri de cuvinte sau prin mici dialoguri în limba maghiară: Așa a ajuns el cu acest diminutiv, iar eu cu un altul cu aceeași sonoritate.
Nu exista vreun eveniment politic major la care el să lipsească. Cum să lipsească Gheorghiu ?! Așa, cred, gândeam mulți dintre noi. Până azi dimineață!
L-am implorat să se ducă să se caute la inimă. Știam de ce. Uneori avea tusea uscată a unui cardiac. Alteori, îmi spunea cum îl cam ține și cum îl doare pe undeva pe la inimă. Din vagile mele cunoștințe din domeniul medical păreau a fi probleme cardiace serioase, probabil, în unele momente, un angor pectoral. ”Du-te la doctor, Lucian. Fă-ţi un set e analize, un EKG”, îl tot pisălogeam. ”Mda, da. Mă duc, mă duc. Hai, lasă asta, acum, hai să vedem ce facem cu …”, și treceam la subiectele zilei. Și s-a dus. În Cer. Poate la o ședință de sumar cu alți jurnaliști trecuți la Cele Veșnice și îi amintesc aici, din redacția mai nouă sau mai veche a Cotidianului, pe Adriana Istodor și pe Dan Odagiu. Când l-am cunoscut ? Acum 26 de ani? Hmm… Nuuuu acum 26 de ani, ci acum o… eternitate.
Dumnezeu să te ierte dar mai ales să te odihnească, Lucian!
Pentru cei care se gândesc la el și îi aprind o lumânare, numele de botez era Lucian-Ioan.
Mai jos, câteva dintre gândurile adunate care de pe unde de la colegi și foști colegi, de la Cotidianul dar și din presă ori de prin viața lui:
Simona Popescu:
Vestea că Lucian Gheorghiu nu mai este printre noi începând cu această dimineață, m-a șocat. Unii spun că nimeni nu este de neînlocuit. Dar el era printre puținii jurnaliști despre care și colegii și șefii săi puteau spune fără reținere: Lucian este de neînlocuit! ”Reporterul frenetic” îi spuneam noi, colegii săi de la Cotidianul, în anii 90. Pentru că efectiv își îmbrățișa subiectele, dăruind câte puțin din el fiecăruia în parte, indiferent despre ce trebuia să scrie. Așa îi spuneam toți. Și nu te puteai gândi, în toți anii care au urmat și în care ne întâlneam la tot pasul, decât cu mult drag și simpatie la el, urmărindu-l zi de zi cum își face, cu atâta dăruire, meseria. Într-un fel unic. A rămas aici, acasă, la Cotidianul pe care l-a îndrăgit nespus. Și a dăruit câte puțin din el fiecărui subiect până astăzi dimineață. Chiar și Moartea l-a mai așteptat puțin, să mai scrie un articol. Ultimul. Despre alegeri, firește. Cele de la urne. Însă în locul său, Dumnezeu a făcut o alta. A decis să-l ridice la Cer. Rămâi cu bine, Lucian! Dumnezeu să te aibă în pază, să te ierte, și să îți dăruiască Pace veșnică! Condoleanțe familiei și celor apropiați! Noi am rămas aici, mai singuri, mai puțini, mai triști fără tine. Voi regreta, și rămân cu această părere de rău pentru totdeauna, că timpul în care puteam scrie împreună s-a terminat… Vei rămâne mereu în sufletul meu un model de ”reporter frenetic”, un jurnalist adevărat, care a dăruit mereu câte puțin din el subiectelor sale!
Adrian Ursu:
De Lucian am dat cu ochii la prima conferință de presă la care am aterizat prin 92, ca ziarist debutant. Avea reportofon, carnețel și pix. Și întrebări. Și curaj. Și pasiune. Și, de atunci, tot timpul așa l-am văzut – și când am lucrat împreună și când eram la publicații concurente. Pentru că așa trăia: pixul și întrebările și pasiunea erau definiția lui Lucian. El nu a știut să trăiască altfel și sunt convins că, în curând, o să ne dea o corespondență de acolo de sus. Lucian, 4000 de semne!
Oana Stănciulescu:
A murit unul dintre cei mai buni jurnalisti pe care-i cunosc si un foarte bun prieten de-ai mei – Lucian Gheorghiu. Lucian a scria ieri patru articole, toate extraordinare, apoi azi a plecat. Cum e posibil??? Doamne, nu cred! Lucian, deja mi-e dor de tine. Chiar voiam sa te sun sa ma lamuresti cu o chestiune…
Elena Tătaru:
Gheorghiule, am vrut sa scriu vreo doua comentarii, dar le-am sters, ca n-am ce sa mai zic. Ca tot am vorbit ieri si mi-ai zis sa stau linistita. Dumnezeu sa te odihneasca
Christian Levant:
Un jurnalist pur sânge! Nu-mi vine să cred că a plecat aşa… deodată. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aibă în pază!
Dan-Alexandru Duca:
În urmă cu câțiva ani, publicam pe o pagină de comentarii și analize un
text dedicat prietenului meu, prietenului nostru Lucian Gheorghiu. Lucică.
Cum nu sunt în stare de prea multe cuvinte, mă văd nevoit să reiau,
adaptat, ceea ce scriam despre Lucian Gheorghiu în urmă cu mulți ani,
într-un text omagial.
Așadar…
L-am întâlnit pe Lucian în urmă cu zece ani în redacţie, la Cotidianul. Eu, un june timid venit din provincie în presa mare, el, o legendă născută nu din spuma televiziunilor de ştiri, ci din anii petrecuţi pe holurile Camerei Deputaţilor, acolo unde ştie şi rostul ultimului firicel de praf aşezat pe-o masă. Îl vedeam însă de pe ecrane de mulţi ani, în emisiunile serilor Festivalului de la Mamaia, acolo unde era unul din criticii în vervă. Nici acolo în acest an Gheorghiu nu s-a mai dus.
M-a pus la punct de-a doua zi, fâcându-mi scandal că îmi apăruse numele pe o ştire pe care o scrisese el. Avea dreptate: completarea pe care o pusesem eu nu mai prinsese printul. A fost stăpânit cu greu de unul din protectorii mei din redacţie. Ulterior, Lucian m-a luat cu el prin Camera Deputaților.
A dat prima cafea, prima prăjitură şi m-a ghidat pe holurile nesfărşite ale Palatului Parlamentului, cu aceeaşi afecţiune cu care un bunic îşi scoate nepoţelul la plimbare. Aşa cum a tot făcut în aceşti aproape 20 de ani, cu alte condeie mai mult sau mai puţin celebre din presă.
El, reporterul frenetic, omul căruia dacă îi ceri 500 de semne, îţi trimite 5.000 cu doar câteva minute înainte de deadline, spunându-ţi zâmbitor “Îţi iei tu ce-ţi trebuie de acolo”, jurnalistul care-ţi poate îngropa senin orice idee, dar care poate scoate din nimic un cap de ziar. Omul care nu a refuzat niciodată un subiect, în stare să sfideze cele mai imposibile statistici şi să-ţi facă din moţiuni, zile de naştere, mandate, absenţe, cifre, subiecte vii şi spectaculoase.
Drum bun și mulțumesc pentru tot, bătrâne, cum îi spunea să ne spună la toți! Ura!
Enasel Petru:
Am fost colegi de scoala, i-am citit cu mare placere si curiozitate articolele. Am vazut un om cu un profund devotament pentru profesiunea sa. Un adevarat profesionist. Pentru el „COTIDIANUL” a fost viata si crezul sau. Regret profund disparitia unui prieten din copilarie. Sincere condoleante familiei greu incercate. DUMNEZEU sa- l ierte si sa-l odihneaca! Adio, drag prieten.
Timi Șlicaru:
L-am cunoscut in 1994 la Cerbul de Aur. Matura pe jos cu organizatorii ca nu l-au cazat unde voia el. Asta da ziarist, mi-am zis. RIP, Lucica!
Georgeta Ghidovăț:
Dumnezeu să-l odihnească!
Corneliu Vlad:
Unul dintre tot mai putinii gazetari ramasi adevarati pana la capat dupa 1990
Andreea Talmazan:
Dumnezeu să-l odihnească!
Cătălin Dumitru:
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Vasile Surcel:
Dumnezeu să-l odihnească în sfântă lumina Lui!
Roxana Iordache:
NU POT SĂ CRED!
Cornelia Bontas:
Din nefericire, vechea garda dispare prea repede ! Si ce ramane , dupa ?!
Daniel Mihăilescu:
Dumnezeu sa-l odihnească!
Mihai Boeru:
A murit colegul nostru Lucian Gheorghiu.Cu o vastă experiență, Lucian Gheorghiu a relatat neobosit, fie zi sau noapte, despre evenimentele din sport și politică, dar nu numai. Își iubea enorm meseria. O pierdere imensă pentru presă.
Toti Marinescu:
Dumnezeu sa-l ierte !
Silvia Vrînceanu:
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Claudia Dumbravă:
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sorin Şerb:
Dumnezeu să-l ierte, un jurnalist ca puţini alţii şi un om superb.
Iulia Vaida:
Dumnezeu să-l odihneasca În pace!
Gilda Lazăr:
Dumnezeu să-l aibă în paza Lui.
Anca Lăzărescu:
Dumnezeu să-l odihnească!
Lia Bejan:
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Doamne, câtă părere de rău, pentru un om atât de bun…
Simona Hodos:
Dumnezeu să Il odihneasca în pace și Lumină.
Clementina Filip:
Dumnezeu să-l odihnească! O veste îngrozitor de tristă.
Doina Uricariu:
Dumnezeu să-l odihnească. Îl citeam de decenii, aproape trei la număr cu încredere. Nu mi s-a întâmplat să simt această încredere față de mulți alți jurnaliști.
Lia Lungu:
Frenetic să îi fie și pasul cosmic. Condoleanțe nouă tuturor!
Ciprian Ranghel:
Pe vermea cand inca mai existau masini de scris, intr-o dimineata, suna Lucica la redactie. Mosule, nu pot sa merg azi in Camera, am o problema si n-am cum sa ies din casa. Dau eu niste telefoane si, daca e ceva important, te tin la curent. Ok, ceva grav? Nuuuu, a murit un vecin si… A, nasol,amic? Nu, mosule, dar nu merge liftul… Ii ajuti sa coboare sicriul?… Ai innebunit!!! Cat timp mortul e in casa eu nu trec prin fata usii lor, am si eu chestiile mele… Si Gheorghiu avea chestiile lui, asta e clar. Absenta foarte rar de la « biroul » sau din Camera Deputatilor, dar de fiecare data cu motive care te lasau mut: « mosule, nu ma simt bine, cred ca m-a intepat un scorpion… » sau « mosule, am luat un antibiotic puternic si toata noaptea l-am alergat in vis cu cutitul in mana pe X (liberal de funte), sunt rupt ». Deci, sa spui despre Gheorghiu ca era ziarist, e ok, dar nu descrie in intregime fenomenul. El a reusit un pic mai mult: sa fie si sa ramana, de la un cap la altul, Lucian Gheorghiu. Inimitabil, irepetabil. Si asta nu e putin. Nici cu logica nu-l scoteai din ale lui. Nici cand baga la « opinii » , nici cand se declansa furibund din culisele festivalului de la Mamaia. Asa era Gheorghiu. Si asta in mii si mii de texte, texte carate cu carca, fara sa se planga vreodata ca salariul nu recompensa nici pe sfert efortul facut. Lucica nu se hranea cu lei, ci cu semne. Acum, ca s-a dus,macar stim ale cui sunt aripile alea nenorocite din fata Casei Presei.
Scrie, Lucica, scrie, ca pierdem trenul!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.