Garry Kasparov, despre Putin, Pace și Europa

Atât timp cât Vladimir Putin va fi președinte al Rusiei, nu va fi pace în Europa, a declarat opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial la șah, într-un interviu acordat luni agenției EFE, el considerând de asemenea că ‘Putin va muri la Kremlin’, conform AGERPRES.

La deschiderea ‘Forumului pentru Libertate’, care a reunit la Oslo activiști în domeniul drepturilor omului, intelectuali și opozanți din mai multe state, în special din Rusia, Cuba și Venezuela, Kasparov a avertizat Uniunea Europeană că nu este posibilă ‘o coexistență pașnică cu un dictator care se comportă precum un animal de pradă’.

Putin „este însetat de sânge și nu se va opri, el are nevoie de conflicte. Este singurul mod în care poate convinge publicul rus că este indispensabil’, a susținut fostul campion la șah, care a renunțat în anul 2005 la această activitate pentru a se alătura mișcării prodemocrație din Rusia.

‘Nu se poate opri, pentru că în clipa în care s-ar opri, s-ar considera slab în ochii rușilor. Din acest motiv, orice i s-ar oferi, singura sa opțiune este să continue conflictele’, a insistat Kasparov. Aceste conflicte ‘pot fi de intensitate redusă, cum se întâmplă acum, sau pot fi mai agresive, dar Europa trebuie să înțeleagă faptul că, atât timp cât Putin este la putere, nu va fi pace’, a susținut el.

Kasparov va publica în luna octombrie o carte intitulată ‘Winter is Coming’ (‘Vine iarna’), în care descrie apariția ‘unui nou fel de război rece’ în ultimele decenii, după euforia căderii Zidului Berlinului și a destrămării Uniunii Sovietice. Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.