Gaza mai respiră 24 de ore

Încetarea focului în Fâşia Gaza, aflată în vigoare de la 11 august, va fi prelungită de comun acord cu 24 de ore, a anunţat luni, la Cairo, cu o oră înainte de expirarea armistiţiului, un membru al delegaţiei de negociatori palestinieni.

Luni la Cairo au avut loc negocieri pe tema conflictului din Gaza. Un oficial israelian a confirmat, sub acoperirea anonimatului, că Israelul a acceptat prelungirea cu 24 de ore, începând de marţi la miezul nopţii (00.00, ora României), a încetării focului în enclava palestiniană.

Israelienii şi palestinienii „s-au pus de acord pentru prelungirea cu 24 de ore” a ultimei încetări a focului de cinci zile în enclava palestiniană, a anunţat, fără să ofere mai multe detalii, un oficial palestinian de rang înalt care participă la negocierile indirecte dintre palestinieni şi israelieni, desfăşurate sub medierea Egiptului.

Un armistiţiu precedent de 72 de ore a fost prelungit miercurea trecută.

Anterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, luni, că Israelul este pregătit pentru toate situațiile și va lovi „cu forță” în cazul reluării tirurilor cu rachete palestiniene, transmite AFP.

„Suntem pregătiți pentru toate scenariile. Armata este gata să lovească „în forță” dacă tirurile de rachete vor fi reluate”, a declarat Netanyahu, în cadrul unei întâlniri cu ministrul israelian al apărării, Moshe Yaalon, la Ashdod (sudul Israelului), cu puțin timp înainte de expirarea armistițiului din Fâșia Gaza.

Ofensiva, lansată de Israel asupra Fâșiei Gaza la data de 8 iulie „va continua până când obiectivul va fi atins”, mai exact până când „vor fi reinstalate calmul și și securitatea” în Israel, a precizat Netanyahu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.