Gazprom doreşte să vândă României gaz mai ieftin cu 40%

Scăderea consumului din România din ultimii ani şi diferenţele extrem de mari dintre preţul gazului intern şi cel al gazului adus din afară au diminuat în ultimele luni importurile de gaze din Rusia. Dacă în urmă cu patru-cinci ani, vorbeam de o pondere a importurilor de un sfert în totalul consumului din România, în ultimul timp sunt luni din an în care România nu mai aduce un metru cub de gaze din Rusia. Este cunoscut faptul că ţara noastră plăteşte unul dintre cele mai mari preţuri pe gazul venit de la Gazprom iar acest fapt se datorează unor negocieri nefaste pe care autorităţile române le-au avut pe vremea când ministrul Economiei era Codruţ Şereş. Aşa se face că pe piaţa liberă preţul mediu de vânzare al gazului este de 236 de dolari mia de metri cubi, iar din Rusia acesta vine cu 380 de dolari pe mia de metri cubi. Dispariţia treptată a importurilor de gaze ruseşti, dar şi diminuarea consumului la nivel

european şi nu în ultimul rând scăderea cotaţiilor mondiale ale petrolului, cel care influenţează preţul gazului, i-au făcut pe cei de la Gazprom să se reorienteze pentru a-şi nu pierde cota de piaţă în Europa (25%). Astfel, de la începutul acestei săptămâni, gigantul rus a început să vândă gaze naturale la licitaţie pe vechiul continent, oferind în acest fel o alternativă la sistemul său controversat al contractelor pe termen lung. Până pe 10 septembrie, gigantul rus vrea să livreze cumpărătorilor o cantitate 3,24 miliarde de metri cubi de gaze naturale repartizată pe 127 de loturi cu livrare în nord-vestul Europei pentru iarna care urmează. Preţul va fi stabilit în urma unor licitaţii iar printre posibilii ofertanţi se află companii precum Vitol, E.ON, Engie (fosta GdF SUEZ), Goldman Sachs, Glencore şi Novatek.

Cantitatea de 3,24 miliarde de metri cubi reprezintă doar 2% din exporturile Gazprom, însă mişcarea aceasta a ruşilor arată că Gazprom are mari probleme atât în interior, cât şi în exterior. Nici România nu este ocolită de ofertele tentante ale gigantului. Conform Economica.net, care îl citează pe preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, traderi de gaze din România au oferte de la Gazprom de 240 de dolari pe mia de metri cubi de gaze, pentru trimestrul 4. Este practic un preţ asemănător celui din producţia internă! Efectul pe termen mediu este foarte interesant pentru că dispare presiunea pe care preţul de import o punea pe preţul final al gazului. În prezent, consumatorii casnici ard un gaz care are un preţ de coş, în care componenţa de import reprezintă 8%. Până acum această componenţă tragea în sus preţul, însă în condiţiile în care Gazprom oferă României preţuri tentante ne aşteptăm pe viitor la o scădere a preţului gazului. Decizia este în mâinile ANRE, singura instituţie care stabilieşte nivelul acestuia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.