Gazprom pune bocancul pe grumazul guvernului de la Chişinău

Concernul rus „Gazprom” a ameninţat că va sista livrările de gaze către Republica Moldova din cauza datoriilor acumulate, iar compania-fiică SA „Moldova-Gaz” a cerut majorarea tarifului pentru populație cu 48%, scrie Deutsche Welle.

„Gazprom” deține pachetul de 51% din acțiunile SA „Moldova-Gaz”. În ultimele zile, concernul rus a trimis mai multe notificări companiei pe care o administrează în Republica Moldova, ameninţând-o că „va sista complet livrările spre Republica Moldova” din cauza datoriilor.

Absurd! – susține fostul șef al ANRE, Victor Parlicov: „Din cele 48 de procente care au fost solicitate de „Moldova-Gaz”, doar 4% sunt motivate – se explică prin deprecierea leului în raport cu dolarul”, a menționat Parlicov.

Datoria SA „Moldova-Gaz” către „Gazprom” este, la ora actuală, de 5,2 miliarde de dolari. 90% din această datorie aparține regiunii transnistrene care nu achită nimic de ani de zile către „Gazprom” deși populația plătește pentru gazul consumat.

Povara asupra populației ar putea fi și mai mare, deoarece și cel mai important distribuitor de electricitate „Gas Natural Fenosa” a solicitat majorarea tarifului cu 70%. Ulterior, această companie și-a revăzut solicitarea și a cerut o majorare cu 50% a prețului pentru energia electrică livrată populației. Aceasta deşi, în 2014, compania a înregistrat cel mai mare profit de la intrarea pe piața energetică moldovenească – 37 milioane de euro. Potrivit expertului economic Viorel Gârbu, eventuala majorare a tarifelor la energia electrică și gazele naturale va genera scumpiri în lanț, în special la „mărfurile de larg consum”.

La câteva zile după demersul Gazprom, ministrul de Externe Natalia Gherman a anunţat că Republica de Moldova nu va depune cererea de aderare la UE în 2015. În vara anului 2014, președintele Nicolae Timofti, precum și ex-premierul Iurie Leancă au declarat în public că Republica Moldova va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană în anul 2015.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.