Gazul pentru consumatorii casnici, mai scump cu până la 35%

Românii din jumătatea de nord a ţării, Moldova, Transilvania şi Ardealul, plătesc în prezent un preţ mai mare cu aproape 35% faţă de 2011, în timp ce jumătatea de sud a ţării plăteşte un gaz mai scump cu circa 16%, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie. La momentul 2011, atât românii din nord, arondaţi E.ON, cât şi cei din sud, arondaţi ENGIE (fostă GDF Suez), plăteau acelaşi preţ pentru gaze – 96 lei/MWh. Acum şase ani, s-a diferenţiat, prin lege, coşul de gaze pentru firme şi gospodării.

De atunci însă, acest preţ a urcat accelerat la E.ON – 127,13 lei/MWh – şi mai moderat la ENGIE – 111 lei/MWh. Creşterea preţurilor ar fi fost chiar mai mare, spre 50% la E.ON, dacă ultimii doi ani nu ar fi adus o ieftinire pe pieţele internaţionale a ţiţeiului, de care gazul este legat ca preţ.

Distribuţie mai scumpă în nordul ţării

Diferenţa uriaşă de preţ dintre nordul şi sudul ţării poate fi explicată prin faptul că distribuţia este mai scumpă în nordul ţării, zonă preponderent deluroasă şi muntoasă, dar şi prin faptul că zonele deservite de E.ON, mai ales iarna, sunt mai reci decât cele ale ENGIE, din sud, prin urmare, firma cu acţionariat german a fost nevoită să facă importuri substanţiale de-a lungul anilor, al căror cost nu a fost încă recunoscut în totalitate. Cel puţin acestea au fost explicaţiile date de ANRE în decursul timpului. În 2011, gazul de import costa 420 dolari pe mia de metri cubi. Acum, a ajuns la 180 dolari pe mia de metri cubi, mai ieftin cu 70%. În aceeaşi perioadă, ponderea importurilor a scăzut de la 30% la 10%, însă E.ON încă ar avea de recuperat costuri pentru importurile făcute în urmă cu ani de zile. Pasămite, costul cu importurile avute de furnizorul german de gaz ar fi fost etapizat în timp, pentru a nu avea un impact brutal în 2011 şi 2012.

În ceea ce priveşte preţul reglementat al gazului pentru noncasnici, adică pentru firme, acesta a avut o evoluţie încă şi mai spectaculoasă, crescând cu circa 35% pentru clienţii ENGIE şi cu peste 50% pentru cei ai E.ON.

De unde vine scumpirea

Preţul final al gazului are mai multe componente, marfa gaz reprezentând aproximativ 50%. Restul sunt tarife de distribuţie, transport, înmagazinare, toate reglementate de ANRE, plus taxe colectate direct de stat. Distribuţia s-a scumpit cu circa 10%, 2011 – prezent, înmagazinarea a avut o creştere abruptă de tarife – 50%, doar transportul s-a ieftin puţin, în timp ce taxele au crescut şi ele. Cea mai mare influenţă în preţul final a avut-o însă creşterea preţului de achiziţie a gazului, aproximativ 50%, în perioada menţionată.

Ca o legătură directă, cu toate creşterile de preţ din ultimii şase ani, consumul de gaz a scăzut, atât pe sectorul casnic, cât şi pe cel noncasnic. Pentru gospodării, consumul a scăzut de la 21,2 milioane de MWh anual, în 2011, la circa 15 de milioane de MWh anual, în 2016. Mult mai drastic a fost consumul industrial, mai ales ca urmare a închiderii în bună măsură a industriei chimice, care s-a ajustat cu aproape 40%, de la 106 milioane MWh la 70 de milioane de MWh.

Declinul lui Niculae a aruncat în aer piaţa gazului

Industria chimică a îngrăşămintelor este indisolubil legată de cea a gazelor. 70% din preţul unei tone de îngrăşăminte reprezintă costul gazului pentru chimizare. Niculae, cu cele şase combinate, Slobozia, Turnu Măgurele, Bacău, Făgăraş, Zimnicea şi Săvineşti, consuma trei miliarde de metri cubi de gaze, fiind cel mai mare client de gaze al Romgaz şi Petrom. Odată cu problemele penale ale lui Niculae, combinatele s-au închis, iar 2,5 miliarde de metri cubi de gaze au rămas neconsumate, cu mari probleme pentru Romgaz şi Petrom. Problema s-a suprapus cu criza economică. Profiturile Romgaz au scăzut cu până la 30%, iar divizia de gaze a Petrom a fost ani la rând pe pierdere. Mai mult, profitând de locul rămas liber pe piaţă şi beneficiind de un context general care le permitea să vândă la preţuri mici, ruşii de la Gazprom au reintrat pe piaţa locală, pierdută de prin 2010-2011, ajungând acum să aconteze circa 30% din piaţă. Romgaz a pierdut masiv clienţi, mai ales că nu putea să intre în competiţie de preţ cu ruşii. Aceasta, pentru că, în urma unei taxe artificiale impuse prin lege, Romgaz era obligată să-şi vândă gazele la un minim de 72 de lei/MWh, or, ruşii vindeau sub acest nivel, luându-le clienţii.

Mult gaz disponibil, nimeni nu-l cumpără

În 2014, consumul de gaze al României era de 14 miliarde de metri cubi. Anul trecut, acesta coborâse la circa 10 miliarde de metri cubi. Întrebat despre cum a afectat piaţa gazelor închiderea combinatelor lui Niculae, directorul Romgaz, Virgil Metea, a răspuns laconic: „Cred că situaţia de acum a pieţei o spune destul de bine“. Iar situaţia arată că este foarte mult gaz disponibil, cu mult mai mult decât necesarul, iar nimeni nu îl cumpără. Doar în iarnă, când consumurile se dublează, apare cerere mare pentru gaz, de unde şi succesul de piaţă al gazului rusesc. În extrasezon, în schimb, consumul este mic, pentru că rezidenţialul nu consumă, încălzirea centralizată iarăşi este zero, iar mare parte din fabricile de îngrăşăminte sunt închise. Drept urmare, producţia stagnează.

Romgaz stochează masiv, de o lună, circa 50.000 de MWh de gaze, o cantitate foarte mare, sperând să poată vinde la iarnă, când preţurile sunt mai bune. Aceasta, pentru că nu există cerere semnificativă pe piaţă. „Aşa se pare că este situaţia“, a comentat Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Preţul gazului este format din mai multe componente, gazul propriu-zis contând în proporţie de doar 50%. Urmează distribuţia, circa 20%, transportul, înmagazinarea plus taxele colectate direct de către stat, precum acciza şi TVA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.