Gelul chirurgical care poate salva vieți

Oamenii de știință au descoperit un fel de lipici chirurgical elastic care poate revoluționa tratamentele de urgență, prin închiderea rănilor grave la nivelul pielii ori organelor, fără a fi nevoie de sutură sau copci, potrivit sciencealert.com

Gelul se bazează pe o proteină-hibrid elastică și poate fi folosit atât pentru răni externe, cât și pentru cele interne pentru a le închide și, astfel, pentru a grăbi vindecarea. Potrivit echipei internaționale de cercetători care au lucrat la acest proiect, gelul ar putea salva vieți, închizând rănile în numai 60 de secunde, fără a stopa relaxarea și întinderea naturală a pielii sau țesutului pe care este aplicat. Deocamdată, „lipiciul“ a fost testat numai pe animale. Dar testările pe oameni se află în lucru, iar rezultatele, până la această dată, sunt incredibil de promițătoare. „Frumusețea acestui gel este că, imediat ce intră în contact cu țesutul, începe să se solidifice fără a curge“, spune unul dintre cercetători, Nasim Annabi, de la Northeastern University, din Boston. Odată ce este pus pe rană, gelul este pus sub lumină ultravioletă pentru a securiza locul.
Pentru rănile tratate cu acest gel, timpul de vindecare se înjumătățește, în comparație cu cele închise prin copci și suturi, spun cercetătorii. În cazul operațiilor, aplicarea acestui „lipici“ poate simplifica întreaga procedură.
Oamenii de știință care au creat acest gel spun că este simplu de aplicat, poate fi păstrat ușor și se „înțelege“ perfect cu țesutul natural pentru a vindeca o rană. De asemenea, ceea ce este foarte important, nu lasă nicio substanță toxică în organism după ce este aplicat. Unii dintre cercetători au muncit mulţi ani la crearea acestui gel, așa cum este și cazul lui Ali Khademhosseini de la Școala de Medicină de la Harvard.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.