Generale, îi putem bate măcar pe schiori?

De când există regulat grupe de calificare pentru preliminariile turneelor finale la mondiale şi europene, România nu a avut parte de o tragere la sorţi mai favorabilă decât aceasta pentru „Euro 2016”. Şi, atenţie, ne referim la stadiul actual al naţionalei României, adică o echipă de pluton, de valoarea locurilor 25-35 din Europa. Nu vă lăsaţi înşelaţi de clasamentul „Coca Cola” unde am fost până mai zilele trecute pe un ireal loc 7 şi nici de poziţionarea actuală, locul 13. Numai nişte naivi pot crede că suntem mai buni decât Italia, Olanda – chiar şi în pasa neagră prin care trece acum – Cehia, Uruguay, Franţa, Rusia ş.a. aflate în spatele nostru în acest clasament bizar, dar despre care vom detalia, după terminarea calificărilor.

Am pornit într-o grupă cu Insulele Feroe – echipă aflată clar sub nivelul nostru – cu Finlanda – aflată sensibil în urma noastră, cu Irlanda de Nord şi Ungaria – echipe de nivelul nostru şi cu o grecie teoretic peste România, dar practic cea mai slabă din grupă în acest moment. În mod normal, o astfel de grupă ar fi trebuit să fie câştigată la pas şi la distanţă mare de puncte de una din cele trei: Irlanda de Nord, România sau Ungaria. Ce avem acum, înainte de ultimele două etape din grupă? Pe primele 3 locuri într-adevăr sunt cele trei „favorite”, dar oricare dintre ele nu este încă sigură pe calificarea directă. Mai mult, Ungaria sau România ar putea ajunge chiar pe locul 4, iar Finlanda pe locul 3. În alte grupe sunt deja echipe matematic calificate şi echipe calificate în proporţie de 99%, numai în grupa noastră, înaintea începerii etapei, orice este încă posibil.

Dacă egalurile – de acasă – cu Ungaria şi Grecia nu reprezintă catastrofe (doar modul în care am jucat şi ineficacitatea atacului sunt blamabile), un egal sau o înfrângere cu Finlanda intră deja în categoria dezastrelor. Dacă atunci când joci cu Ungaria, fie şi pe hârtie trebuie să faci apel la tradiţie, şi la unguri tradiţia înseamnă echipele din 1938 şi 1954, înseamnă generaţia lui Albert, Bene, Farkas, Matrai sau Rakosi sau chiar şi cea a lui Detari, Garaba sau Kiorich (ultima despre care se poate vorbi pozitiv), dacă atunci când te referi la Grecia, îţi mai aduci aminte de un Domazos, Ikonomopulos, Sideris, Antoniadis (generaţia anilor ’70), de un Saravakos, Mitropulos sau Mavridis ((generaţia anilor ’80) şi de echipa campioană europeană în 2004. Acum, înaintea meciului cu Finlanda nu există nicio bornă la care să ne referim. Nu avem la ce tradiţie să ne raportăm. Ştim un singur lucru: Finlanda nu s-a calificat niciodată la un turneu final şi nici măcar un baraj nu a prins. Avem doar două „amintiri” legate de Finlanda: uriaşa eroare a lui „Rică” Răducanu din minutul 86, care ne-a costat golul egalării şi al pierderii calificării la mondialele din 1974 şi cel mai slab joc din era „Lucescu” când un 1-1 la Tampere, a contat enorm în pierderea calificării la mondialele din 1986. Dar, aceste „amintiri” sunt după cum se poate vedea legate de isprăvile noastre, nu ale finlandezilor. Finlanda are o linie de palmares foarte slabă: 180 de victorii, 152 de meciuri egale şi 391 înfrângeri. Şi dacă nu ar fi căzut „Cortina de Fier” în 1989, palmaresul ar fi fost şi mai slab, pentru că nu ar fi existat Estonia, Letonia şi alte câteva echipe din spaţiul ex sovietic care au devenit, alături de „tradiţionalele” codaşe, Malta, San Marino, Luxemburg, Andorra sau Feroe, „cliente” ale Finlandei. Cu o echipă la care numărul de înfrângeri este mai mare decât al victoriilor şi egalurilor adunate, chiar şi în situaţia deplorabilă de acum a naţionalei noastre, nu trebuie să stăm prea mult la discuţii. Deci, generale, îi putem bate barem pe schiori?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.