Geoană: „Congresul PSD este o farsă și o fraudă făcută cu anticipație şi premeditare”

Fostul ministru de Externe, Mircea Geoană, a declarat, în cadrul unui interviu acordat DW, că „un nou Guvern, care să lucreze coerent și complementar cu președintele României, reprezintă o necesitate politică absolută”, dat fiind actualul context „intern și internațional convulsiv și în plină reașezare”. Pe de altă parte, referindu-se și la criza refugiaților, Geoană a subliniat faptul că „impunerea cotelor obligatorii a fost un exces de putere al marilor state UE”, iar „pentru a evita o situație de singularizare, ar fi trebuit poate să avem o coordonare de poziții mai strânsă cu Polonia, care a anticipat mai bine evoluția dezbaterii”.

„Probleme penale ale domnului Ponta nu trebuie să continue să umbrească importanța strategică excepțională a României și șansa istorică de transformare a acesteia în dividende economice, politice și militare. Un nou Guvern, care să lucreze coerent și complementar cu Președintele României, reprezintă o necesitate politică absolută”, a mai spus Geoană.

În viziunea sa, „congresul PSD este o farsă și o fraudă făcută cu anticipație și premeditare”.

„La laburiști (laburiștii britanici, n. red.), unde liderul partidului se alege prin votul membrilor și simpatizanților, campania internă s-a derulat pe durata a patru luni, fără un președinte „interimar” care să fure startul, să intimideze sau să-și elimine contracandidații din partid. Un congres cu un singur candidat, și acela condamnat pentru furtul de voturi, este încă o dovadă a lipsei de soluții și curaj cu care se confruntă PSD. Este și o invitație pentru a porni un proiect politic de stânga nou, bazat pe criterii de integritate, profesionalism și patriotism, așa cum încercăm să facem la PSRO și unde sunt convins că mulți foști și viitori colegi din alte zone politice și profesionale ne vom întâlni și vom construi împreună”, a adăugat Geoană.

„Numirea unui premier din partea aceleiași majorități ar reprezenta o greșeală strategică, un simplu joc tactic care ar permite perpetuarea, sub o mască rebranduită a vechiului sistem clientelar de partide, cauza corupției și lipsei de performanță în politicile publice și a vieții grele a majorității românilor”, a mai precizat Geoană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.