Geoană: „Nu suntem buni de Schengen, nu suntem buni nici de cotă”

Senatorul Mircea Geoană, fost ministru de Externe, afirmă că în problema imigraţiei el ar spune Europei: „Nu suntem buni de Schengen, nu suntem buni nici de cotă”, adăugând însă: „Dar eu le spun: România este o ţară responsabilă, în pofida faptului că ne-aţi ţinut la uşă în mod nedrept, noi ne luăm partea noastră pentru refugiaţii de război, dar tot ce este imigraţie economică clandestină să spunem nu”.

Geoană este de părere că, în criza imigranţilor, România ar trebui să facă o triere a celor care sunt refugiaţi de război, deşi acum ţara noastră ar trebui să le reamintească puterilor europene că n-au primit-o în Spaţiul Schengen. „Ţările europene care au refuzat accesul României în spaţiul Schengen au fost profund nedrepte cu noi. A fost o chestie politică, am fost folosiţi drept ţapi ispăşitori pentru probleme de altă natură, şi România a investit enorm, bani europeni, banii noştri, şi avem frontiere apărate şi destul de sigure. Tentaţia ar fi să spunem – când voi aţi avut nevoie de noi, avem cea mai complicată şi lungă frontieră estică e Europei, noi suntem pavăză pentru interesele Occidentului şi când vrem să fim şi noi în clubul celor mai orânduiţi din Europa ne spuneţi că nu suntem buni, dar acum, când vreţi să împărţim între noi povara unui val care în mare măsură este eşecul politicii de vecinătate… România trebuie să spună extrem de clar: Tot ce este refugiat real de război, deci cineva care într-adevăr fuge de-acolo pentru că îi este masacrat copilul, familia, acolo cred că trebuie să găsim, mai avem 800 de locuri. Dar din punct de vedere al acceptării unei politici de cote în Europa, eu aş fi puţin mai ferm de data asta. Eu le-aş spune foarte clar: Nu suntem buni de Schengen, nu suntem buni nici de cotă. Dar eu le spun: România este o ţară responsabilă, în pofida faptului că ne-aţi ţinut la uşă în mod nedrept, noi ne luăm partea noastră pentru refugiaţii de război, dar tot ce este imigraţie economică clandestină să spunem nu”, a spus senatorul miercuri seara, la emisiunea „Vorbeşte liber” de la TVR 1.

Mircea Geoană consideră că ar trebui introdus un sistem de criterii în selectarea refugiaţilor, de genul „avem nevoie de tapiţeri, de exemplu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.