Geoană: Obama a desemnat trei candidaţi pentru ambasadori SUA la Bucureşti

Senatorul PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV că preşedintele SUA, Barack Obama, a desemnat trei candidaţi pentru postul de ambasador la Bucureşti, însă doi dintre aceştia au renunţat la nominalizare întrucât au constatat un blocaj între republicani şi democraţi în privinţa audierilor.

Întrebat la Realitatea TV care este situaţia ambasadorului SUA la Bucureşti, care nu a fost încă propus, Geoană a răspuns: „La americani e o problemă mai de fond, în clipa de faţă sunt peste 35 de state la nivel mondial care nu au ambasadori, dintr-un simplu motiv, că au un sistem atât de complicat între administraţia de o culoare politică şi Congresul de altă culoare politică, Senatul, unde şi republicanii sunt foarte influenţi, încât se blochează reciproc. Au fost până acum cred că trei nume, aprobate de preşedintele Obama, trei nume succesive să vină ambasador în România: o doamnă care văzând cât de mult durează programarea de audiere la Senat, că fără audiere la Senatul american nu poţi să te duci, încât femeia a renunţat. Era o doamnă care avea o poziţie economică, financiară, foarte bună. A mai fost după aia cineva pe ţeavă şi acea persoană nu a putut să aştepte atât de mult. Şi se află în acest moment, din câte ştiu eu, într-o formă avansată de găsire a unei persoane, dar nu este un gest de lipsă de respect faţă de România, este un sistem dezarticulat la americani, care sper să şi-l rezolve, pentru că poţi să stai cu aproape un sfert din ţările lumii fără ambasadori”.

Acesta a mai spus că oficialii SUA ar da „un sentiment greşit” unor ţări importante prin tergiversarea desemnării ambasadorilor. Cu toate acestea, senatorul PSD a precizat că în toamna acestui an va exista un răspuns din partea SUA atât în problema ambasadorului la Bucureşti, cât şi a eliminării vizelor.

De asemenea, Geoană a declarat că în cazul în care legea prin care ar putea fi eliminate vizele pentru o serie de ţări, urmând să beneficieze şi România, nu va fi adoptată până în luna august, există opţiunea unei legi speciale pentru ţara noastră alături de Polonia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.