George Enescu şi Andrei Cornea

Prestaţia iritată şi atacurile vehemente ale lui Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu, chiar în proximitatea morţii poetului, ne-au bulversat. Nu intru în divagaţii oţioase despre ce se cuvine şi ce nu, despre ce ne place nouă şi ce nu, în diverse situaţii pe care viaţa ni le scoate înainte. Şi ne-am adus aminte de o poveste de acum câteva bune decenii. Care are şi ea tâlcul ei, chiar dacă lumea s-a schimbat, nu suntem chiar siguri că a şi evoluat. Dincolo de fascism sau comunism, de Gulag sau Holocaust. Nu prea credem în progres, nici în virtuţile ultime ale ştiinţei şi tehnologiei. Etica şi estetica nici ele nu au ajuns mult prea departe de unde le-au lăsat gânditorii greci, din care Andrei Cornea a tradus admirabil pagini minunate. În fine, despre ce este vorba.

Povestea.

George Enescu, proaspăt însurat cu Maruca Cantacuzino – asta se întâmplă prin 1939 -, urma să dea un recital la Sala Dalles. Acompaniat la pian de Alfred Alessandrescu, autorul, printre altele, al foarte frumosului „Amurg de toamnă”, care şi astăzi poate fi ascultat cu multă emoţie. În program erau piese de Brahms, Beethoven, o sonată de-a lui Enescu (a treia, cea în caracter popular românesc) şi alta de Ernest Bloch. Compozitor contemporan, un elveţian, ajuns prin America din motive rasiale, unde-l cunoscuse şi se împrietenise cu George Enescu. Care deja avea un mare succes dincolo de Atlantic, turneele lui, în calitate de solist sau dirijor, cuceriseră publicul american. Bloch era evreu. Concertul lui Enescu de la Dalles se consuma într-un timp când în România legionarii erau pe cai mari şi istoria o luase razna. Enescu şi Alessandrescu au cântat ce au cântat piesele din program. Când a venit rândul lucrării lui Bloch, tinerii naţionalişti exaltaţi din sală i-au strigat maestrului Enescu să nu cânte piesa lui Bloch. Să renunţe la lucrarea „jidanului”. Urlete, ţipete, atmosferă tensionată. Enescu şi-a păstrat calmul. I-a lăsat să zbiere şi când sala s-a potolit a anunţat calm şi sigur de sine că nu va mai cânta piesa lui Bloch. Entuziasm, aplauze furtunoase, „Bravo, Jos jidanii! Trăiască maestrul Enescu!”. Şi George Enescu a continuat foarte calm: „Voi cânta «Kaddish» de Ravel…”. Sala a încremenit. Enescu a interpretat ce a crezut el de cuviinţă că trebuie să cânte, sfidând sala. Publicul înlemnise. Nimeni nu a mai strigat nimic, s-a aplaudat normal, fără isterii şi totul a trecut ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Personalitatea marelui muzician copleşise patimile tineretului naţionalist exaltat.

O frumoasă poveste, puţin cunoscută, am dat de ea în revista „ADAM” pe care o scotea Miron Grindea la Londra. Iar autorul acestei mărturii este regretatul dirijor Sergiu Comissiona. Care ne-a mărturisit într-o convorbire ce a avut loc la New York şi ne-a confirmat că aşa au stat lucrurile la concertul acela al lui Enescu la care şi el a fost prezent. Şi apoi a relatat totul în revista lui Miron Grindea. Sentimentul nostru – şi nu vrem să dăm lecţii nimănui – este că Andrei Cornea a greşit grav când s-a apucat să-şi exprime opiniile sale, oricât de sincere, despre Adrian Păunescu chiar cu prilejul morţii poetului. Şi suntem departe de a fi fost prieten al dispărutului sau admirator al revistei/cenaclului Flacăra. Trăim printre oamenii pământului şi, ne place sau nu, suntem obligaţi să înfruntăm situaţii dramatice, cărora să le facem faţă. Fiecare după puterea lui de înţelegere. A artei, a istoriei, a lumii, a oamenilor, a lui Dumnezeu, la urma urmelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.