George Maior, doctor Honoris Causa pe unde poate

„Directorul SRI, George Maior, va fi prezent zilele viitoare la Timişoara, unde Universitatea de Vest îi va decerna titlul de ‘Doctor Honoris Causa’.

Ceremonia de decernare a titlului onorific de ‘Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum’ lui George Maior, director al Serviciului Român de Informaţii, va avea loc în 3 octombrie2014, de la ora 10:00, în ‘Aula Magna’ a Universităţii de Vest din Timişoara.
Decizia acordării acestui titlu a fost luată în 18 iulie, în cadrul Senatului UVT, la propunerea rectorului acestei instituţii, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

George Maior, care este şi profesor în cadrul Scolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, este licenţiat în drept al Universităţii ‘Babeş Bolyai’, din Cluj Napoca, fiind doctor în drept cu teza ‘Drept naţional şi european în jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg’, iar studiile masterale le-a absolvit în drept internaţional şi comparat, la Universitatea ‘George Washington’, din SUA.

Înainte de a ocupa funcţia de director al SRI, a fost senator, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politică de Apărare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, însărcinat cu afaceri al Ambasadei României la Dublin (Irlanda) şi diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.”

„Directorul SRI, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara”; Publicaţia bisăptămânală: „Timpolis” (Timiş) din 25-28.09.2014 – www.timpolis.ro şi Oana Dima; Preluare din ediţia electronică

Notă: Aspecte similare au postat „Opinia Timişoarei” şi „www.pressalert.ro”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.