George Maior și-a dat demisia de la şefia SRI

George Maior și-a dat demisia de la şefia SRI, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă. Maior şi-a anuntat demisia astăzi, 27 ianuarie, iar preşedintele Klaus Iohannis i-a acceptat demisia.

„Directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul George Maior, şi-a înaintat demisia de la conducerea SRI Preşedintelui României, marţi, 27 ianuarie Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia”, se arată în comunicat.

Luna aceasta președintele a fost întrebat dacă directorul SRI, George Maior, ar trebui să îşi continue mandatul sau ar trebui schimbat, în condiţiile în care acesta a anunţat că îşi depune mandatul la dispoziţia noului preşedinte. Klaus Iohannis a răspuns:

”Cred că e o discuţie puţin artificială. Postul este ocupat, SRI funcţionează în parametri buni, nu văd de ce ar trebui să forţăm o astfel de discuţie. Chiar nu simt nevoia de a face din asta o temă”.

Demisia directorul SRI survine în contextul în care, în urmă cu o săptămână, acesta a criticat decizia CCR de a declara neconstituțional proiectul legii securității cibernetice.
La rândul său, președintele Curții, Augustin Zegrean, a denunțat public presiunile SRI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.