Georgescu: Parlamentul nu a aplicat decizii definitive ale instanțelor judecătorești

Într-o intervenție la B1Tv, președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a denunțat faptul că Parlamentul nu a respectat deciziile unor instanțe judecătorești, în contextul în care, miercuri, a fost făcut public raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Georgescu amintit de cazul europarlamentarului Mircea Diaconu sau de cazul fostului senator liberal Akos Mora.

„Se observă în mod clar că Parlamentul României nu a aplicat deciziile definitive ale instanțelor judecătorești inclusiv prin nerespectarea și unor decizii ale CCR, în acest sens fiind menționat cazul Mircea Diaconu și fiind criticată Curtea de Apel care a dat o decizie contrară deciziei Inaltei Curți, dar și cazul lui Akos Mora”, a declarat președintele ANI.

Acesta și-a exprimat speranța ca Parlamentul să respecte pe viitor decizii ale instanțelor de judecată.

„Sperăm ca pe viitor sa nu mai vedem acest tip de actiuni si sa punctam elementele care ne sunt recomandate mai departe de Comisia Europeana.
Odată cu publicarea MCV a fost dat publicității ș un sondaj eurobaromaetru care arata că MCV precum și eforturile Comisiei Europene sunt susținute de marea majoritate a populației române”, a mai spus acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.