Gerea anunță disponibilizări la Complexul Energetic Hunedoara

Planul de restructurare al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) va include și concedieri de personal, cu precizarea că personalul care va fi disponibilizat va beneficia de compensațiile legale ce se aplică într-o asemenea situație, a declarat vineri, la Petroșani, ministrul Energiei, Andrei Gerea, citat de Agerpres.

Întrebat dacă planul de restructurare al CEH, la care lucrează noua echipă de conducere, prevede și concedieri colective, ministrul a spus că din proiect reiese necesitatea unui asemenea demers, deși este un lucru pe care nu și-l dorește.

„Este un lucru pe care nu ni-l dorim, dar, din păcate, este necesar. Acesta (restructurarea, n.r.) se va face cu respectarea tuturor, să spunem, beneficiilor pe care ar trebui să le primească cei disponibilizați”, a afirmat Gerea.

În ceea ce privește divizarea CEH, ministrul Energiei a susținut că este o soluție oferită de Comisia Europeană pentru a da posibilitatea statului să aloce ajutorul de salvgardare pentru certificatele de CO2.

„Dacă nu vom face această plată, România va plăti mult mai mult decât cele 11 milioane de euro datorate, să spunem, pentru aceste certificate. Singura posibilitate de a da acești bani, fără ca România să intre în procedură de infrigement și să fie dezavantajată ulterior pe celelalte programe de colaborare cu Uniunea Europeană — și aici mă refer în special la nivelul fondurilor europene — este să intrăm birocratic în această procedură de divizare”, a explicat Andrei Gerea.

El a menționat că în paralel se va lucra la programul de restructurare al CEH, proiect ce trebuie finalizat până în luna septembrie. În situația în care programul va oferi soluțiile viabile pentru CEH, atunci procedura de divizare nu va mai avea loc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.