Germania și Franța, în căutarea unui nou Tratat de la Versailles

Liderii Franței, Germaniei, Italiei și Spaniei au decis să se întâlnească în format restrâns, la Versailles, înaintea summit-ului UE de la Roma, pe 25 martie, când se vor sărbători 60 de ani de la apariția Comunității Europene. Tema principală a întâlnirii de la Versailles este clară: încotro se îndreaptă Europa și ce arhitectură va avea după Brexit, începând din 2019. Comisia Europeană a aruncat pe piață cinci scenarii pentru Europa, iar președintele François Hollande a ales.

Într-un interviu acordat marilor publicații europene înaintea mini-summit-ului de la Versailles, Hollande a fost cât se poate de explicit: „Timp de mulţi ani, această idee a unei Europe diferenţiate, cu viteze diferite, cu ritmuri distincte de a progresa, a generat multă rezistenţă. Însă astăzi, aceasta este o idee care se impune. În caz contrar, Europa este cea care va exploda“. „Fie facem lucrurile în mod diferit, fie nu le vom mai face împreună“, a spus Hollande. Pentru a mai amortiza din șocul pe care aceste declarații îl produc în statele estice din UE, care se văd deja excluse din nucleul dur al Europei, Hollande spune: „Nu e vorba despre a defini ce trebuie să fie Europa, nu asta e concepția noastră, însă suntem cele mai importante patru state și trebuie să spunem ce vrem să facem împreună cu ceilalți“.

Motorul franco-german s-a gripat

Nu este doar o falsă modestie în spusele președintelui Franței, pentru a-i liniști pe cei mici, mereu îngrijorați de asemenea întâlniri ale celor mari. Situația celor mai puternice patru state din UE (excluzând deja Marea Britanie) nu este deloc una fericită. Președintele Hollande este catalogat, de la jumătatea mandatului său, drept un cadavru politic ambulant. Este primul președinte francez din ultimii aproximativ 60 de ani care nu va candida pentru un al doilea mandat, iar guvernările socialiste au fost atât de slabe, încât candidatul stângii are șanse minime să intre în al doilea tur al prezidențialelor, lăsând loc naționalistei Marine Le Pen în runda decisivă, din luna mai. În Germania, cele trei mandate de cancelar ale Angelei Merkel au adus extrem de puțină inovație politică la nivel intern și european. Germania a prosperat datorită mercantilismului lui Merkel și reformelor predecesorului său, Gerhard Schroeder, în timp ce Berlinul a impus întregii Europe limitele sistemului politic și economic german. Acum, Merkel pierde teren în sondaje, în fața social-democratului Martin Schulz, înaintea alegerilor din septembrie.

Sudul, invitat la masa celor bogați

Italia și Spania se prezintă mai rău. Spania l-a trimis la Versailles pe premierul Mariano Rajoy, șeful unui guvern minoritar de care depinde opoziția socialistă în degringoladă și care s-a aflat la un pas de a pierde puterea în favoarea socialiștilor și a partidului antisistem – Podemos. Economia spaniolă a început să respire, cu o creștere economică mare pentru zona euro, de 3%, însă acest lucru nu ar fi fost posibil fără derogările Comisiei Europene privind deficitul bugetar pe care l-a avut Rajoy, un serviciu făcut de creștin-democrații germani (din aceeași familie politică) și de care niciun guvern de stânga nu a beneficiat. Situația Italiei este și mai sumbră. Premierul Paolo Gentiloni, de centru-stânga, a preluat guvernarea după pariul pierdut de Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat, înfrânt la referendumul constituțional de la finalul anului 2016. Spectrul alegerilor anticipate planează asupra Italiei, iar o victorie a populiștilor din Mișcarea de 5 Stele (care doresc părăsirea zonei euro) nu este exclusă. Mai grav este însă că economia italiană stagnează din 1999, încă de la introducerea monedei euro, și are cea mai mare datorie externă. În plus, băncile italiene aduc cel mai mare risc sistemic pentru zona euro.

Bani pentru armament

Presa franceză se întreabă dacă acești patru perdanți pot da noul ton al integrării europene. Cu siguranță că prestația palidă a lui François Hollande nu poate face asta, însă interesele industriei franceze, da. La fel stau lucrurile și în ce privește industria germană, spaniolă sau italiană. La Versailles se întâlnesc liderii Franței, Germaniei și Spaniei, cele trei state care au apus bazele EADS (acum Airbus), una dintre cele mai mari companii de apărare din lume. Apoi, Italia este casa companiei Leonardo (fosta Finmeccanica), aflată tot între primele zece companii de apărare din lume. Pentru giganții industriei din aceste patru state este nevoie de o Europă cu mai multe viteze, pentru că doar astfel se poate naște o Uniune a Apărării care să creeze fonduri speciale destinate contractelor cu marile companii de mai sus. Marile puteri europene au nevoie de locuri de muncă și plusvaloare, iar industria apărării poate fi soluția. Momentul este propice, căci amenințările externe pot justifica în ochii electoratului necesitatea unor sacrificii. Condiția intrării în prima viteză a UE nu va fi doar renunțarea la suveranitate în domeniul apărării, ci bani pentru tehnica militară produsă de cei patru de la Versailles.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.