Gesturi umanitare contra plantat flori de sînge şi cucuie, în ”Imperiul” Roman

Despre Petre Roman, poate că cel mai bine ar fi să vorbeşti ca despre un mort, unul hărăzit uitării şi lăsat în plata Domnului, cu păcatele, cu secretele şi tulbureala ascensiunii lui, cu tot.

Însă ce te faci cînd se dovedeşte că mortul are ochii vii, părul cănit şi, pe deasupra, multă limbariţă, tocmai la vremea cînd, minune mare!, Dosarele Mineriadei ies de la reanimare şi cînd fostul prim-ministru în ceea ce părea a fi, intangibil şi etern, ”Imperiul” Roman, iliescian, tocmai e inculpat, acuzat de fapte contra umanităţii.

Atunci, amintirile dau năvală, irepresibile, de parcă tot ce ai trăit cu atîta intensitate şi dureroasă ardoare s-a întîmplat ieri, alaltăieri, şi nu cu aproape trei decenii în urmă, cînd purtai la piept, ca pe un preţios titlu de nobleţe, titulatura de ”Golan” al Pieţei Universităţii.

Ce vremuri am trăit!, ce moravuri! şi la ce potemkiniade ne-a fost dat să fim martori în ”Imperiul” Roman, atunci cînd toată suflarea filatoarelor, dar ce zic?, toată muncitorimea mai puţin gînditoare, după propriile-i lozinci, nu voiau nici Kent, cu atît mai puţin Kant, nici valută, ci numai şi numai să-l vadă pe starul ca de cinema, pe şarmantul bărbat de stat, Petre Roman, să-l pipăie, să se convingă şi să urle că este, să-l bată cu flori!

Nu conta că, peste noapte, printr-un hocus-pocus declarativ, industria românească devenise, deja, un morman de fier vechi, afirmaţie contemporană cu vremea în care, în Polonia, Balcerowicz proiecta planul de restructurare şi retehnologizare a industriei poloneze şi cînd, la noi, un barcagiu ticălos, cu apucături de corsar, punea la cale şi în operă devalizarea flotei româneşti.

Nu conta nici faptul că, tot peste noapte, pe nepregătite, preţurile se liberalizaseră, mult peste puterea de cumpărare, făcînd din vitrine şi galantare adevărate muzee cu exponate de neatins.

Nu conta, de asemenea, că opoziţia democrată, tocmai ieşită din noaptea totalitară, era huiduită, blamată, demonizată, cu intenţia vădită a discreditării şi anihilării ei, tot aşa cum, în faţa potopului de simpatii blegoase, nu conta că, de la balcoane, în capul demonstranţilor pentru adevăr şi libertate, se aruncau cartofi încolţiţi şi ocări.

Astăzi, în loc să tacă, chiar şi numai cu o fărîmă de umilinţă trucată, Petre Roman vorbeşte, semn că n-a înţeles nimic, dar nimic, atîta amar de ani care-i puteau fi buni sfetnici, măcar în beneficiul introspecţiei lucide, dacă nu al recunoaşterii vinovăţiilor.

În viziunea lui Petre Roman, chemarea, întreţinerea pe casă, masă şi recompense a hoardei de mineri n-au fost decît un creştinesc gest umanitar, sigur, contra florilor de sînge şi a cucuielor plantate în peisajul urban, desfigurat, al Bucureştilor, sigur, contra bătăilor crunte, cauzatoare de moarte, în scene care au oripilat lumea întreagă şi au făcut din România, cu efecte încă vizibile, o ţară de barbari, în derivă, de nefrecventat.

Astăzi, se victimizează, în timp ce, sub spectrul, puţin probabil, al unei condamnări exemplare, nu conteneşte să se spele pe mîini, aşa cum alţi torţionari, alţi călăi, înaintea lui, nu-i aşa?, la fel de angelici şi omenoşi şi tot printr-un gest umanitar, şi-au eliberat victimele direct pe coş.

Ca să n-o mai lungesc, legat de farsorul, amnezicul Petre Roman, cel care bate cîmpii, azi, cu aceeaşi seninătate cu care, în trecut, n-a mişcat un deget pentru a opri samavolnicia represaliilor minereşti, evoc două episoade, două momente din cariera sa de politruc, menite a-l discredita, pe veci, în faţa istoriei:

1. Rînjetul, satisfacţia nedisimulată, cînd, la Alba Iulia, în plină sărbătorire a Marii Uniri, din decembrie ’90, Corneliu Coposu este primit cu un cor de fluierături, bine orchestrat şi al cărui dirijor din priviri se şi voia.

2. Ziua, momentul în care, în faţa sediului PNŢ, mulţimea asmuţită de propaganda defăimătoare a FSN e gata, gata să-l linşeze pe acelaşi Corneliu Coposu şi cînd, erijat în trufaş salvator, îl urcă pe Corneliu Coposu pe tab, spunînd mulţimii, ritos: Lăsaţi-l, lăsaţi-l, că pleacă singur!

Două episoade a căror obsesivă imagine nu încetează să-mi ridice un nod în gît, să mă cutremure de revoltă şi indignare, la ani buni de la nefericita lor întîmplare.

Destul ca să mă raliez, fără rezerve, urării făcute, pe blogul său, de cunoscutul scriitor dizident Dorin Tudoran, urare sănătoasă, deplin meritată, pornită din toţi plămînii şi din rărunchi, sunînd aşa: Hai,sictir, Petre Roman, cu explicaţiile, cu laşităţile tale, cu tot!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vistea 111 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.