Gheorghe Chivorchian, suspendat din funcţia de secretar general al FRF

Secretarul general al Federației Române de Fotbal, Gheorghe Chivorchian, a fost suspendat, marţi, din funcţie de preşedintele Răzvan Burleanu, la solicitarea sa, potrivit unui anunț postat pe site-ul FRF.

Suspendarea vine ca urmare a dosarului în care Chivorchian este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timişoara.

„Astăzi, 30 iunie 2015, domnul Gheorghe Chivorchian a solicitat preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, domnul Răzvan Burleanu, suspendarea din funcţia de secretar general, urmând ca aceasta să fie prezentată în şedinţa Comitetului Executiv de luni, 6 iulie 2015”, se arată în anunțul citat.

Gheorghe Chivorchian a precizat că gestul său este unul normal, precizând că este la dispoziția autorităților pentru lămurirea cazului în care este implicat.

„Am considerat necesar şi firesc să întrerup exercitarea atribuţiilor mele de secretar general până la finalizarea procedurilor iniţiate de instituţiile statului şi care mă implică, până la clarificarea deplină a situaţiei. Federaţia Română de Fotbal şi-a asumat un nou parcurs, ghidat de profesionalism şi transparenţă, valori pe care le susţin, astfel că, în urma unei discuţii cu preşedintele Răzvan Burleanu, am decis să îmi prezint solicitarea de suspendare a atribuţiilor în faţa Comitetului Executiv al FRF, în şedinţa din 6 iulie 2015. Voi oferi toate informaţiile necesare şi sunt la dispoziţia autorităţilor pentru lămurirea acestei speţe care nu are de ce să implice Federaţia Română de Fotbal”, a precizat Gheorghe Chivorchian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.