Gheţea: Băncile de pe piaţa românească nu au fost ajutate de statul român

România are un sistem bancar sigur, iar băncile nu au fost niciodată ajutate de stat, cu orice fel de ajutor, a declarat, joi, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), cu ocazia celei de-a treia ediţii a SWIFT Business Forum România.

„Celebrăm astăzi 20 de ani de SWIFT în România. Suntem una dintre ultimele ţări europene care au intrat în sistemul SWIFT. După noi a fost Albania. Înainte ’89 România a fost o ţară izolată şi era o oarecare problemă să promovezi o astfel de idee. Presa ne-a acordat suportul pentru acest eveniment. România are un foarte sigur sistem bancar, compus în principal din subsidiare ale unor foarte cunoscute bănci europene, precum Erste, Societe Generale sau Raiffeisen. Avem şi bănci greceşti, precum Alpha, Piraeus şi multe altele”, a spus Gheţea.

Potrivit acestuia, 87% din sistemul bancar din România este compus din grupuri bancare europene.

„Printre acestea sunt şi bănci româneşti, iar dintre acestea aş menţiona CEC Bank, Banca Transilvania, Carpatica. Împreună formează un sistem foarte bun, supervizat foarte bine de Banca Centrală. Băncile nu au fost niciodată ajutate de statul român, cu bani noi sau orice altfel de ajutor”, a mai spus Gheţea.

Asociaţia Română a Băncilor şi SWIFT organizează cea de-a treia ediţie a SWIFT Business Forum România, ce marchează aniversarea a douăzeci de ani de la conectarea la SWIFT a primelor bănci din România şi evoluţia sistemului bancar românesc în această perioadă de timp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.