Ghiță, chemat de Manda la portiță

Preşedintele Comisiei de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, intenţionează să propună membrilor comisiei audierea prin videoconferinţă a fostului deputat Sebastian Ghiţă, aflat în prezent în Belgrad.

„În prima ședință a comisiei vom discuta dacă îl invităm pe Sebastian Ghiță și când pentru a fi audiat la comisie prin videoconferință. Depinde cum și când va fi! Am înțeles din spațiul public că domnul Ghiță își dorește să fie audiat de această comisie. Tehnic, și domnul Ghiță și orice alt cetățean român care nu are statut de ofițer SRI nu e obligat să vină la comisie. Dar, dacă domnul Ghiță își dorește și s-a manifestat în acest sens inclusiv în mass-media, comisia SRI se poate sesiza în acest sens și îl poate invita. De când sunt eu președinte nu am văzut elemente în plus în vreo apariție a domnului Ghiță sau în vreo dorință a domniei sale. Comisia ar fi trebuit, din punctul meu de vedere, să se fi sesizat de atunci și să-l invite sau să poarte o discuție. Eu am înțeles disponiblitatea domnului Ghiță de a participa la această audiere și voi propune comisiei sesizarea și invitarea prin videoconferință”, a afirmat Manda, pentru Agerpres.

El a adăugat că nu știe cum se va realiza contactul cu Sebastian Ghiță, dar instituțiile statului care au făcut-o deja pot ajuta în acest sens.

Întrebat care ar fi data cea mai apropiată la care audierea ar putea avea loc, Manda a spus: „Mai devreme de miercuri nu se poate, pentru că marți avem deja programul stabilit”.

Marţi va continua audierea lui Daniel Dragomir în Comisia SRI. Fostul colonel SRI a prezentat Comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informații o listă cu 65 de persoane care ar trebui audiate în comisie, în opinia sa, „pentru înțelegerea statului paralel”.

Unsprezece dintre cele 65 de persoane aflate pe lista pe care Dragomir a prezentat-o Comisiei parlamentare de control sunt ziariști, douăsprezece sunt din justiție, iar cincisprezece din politică.

„Am primit lista de la domnul Dragomir cu cele 65 de persoane. Structura acestei liste, aşa cum am reuşit să o facem noi într-o analiză în cadrul Comisiei, este următoarea: ofiţeri SRI şi foşti ofiţeri SRI – 11 persoane, oameni de afaceri – 13 persoane, presă – 11 persoane, Justiţie – 12 persoane, politică – 15 persoane, administraţie – 3 persoane”, a declarat marți Manda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.