Gică Popescu: „Antrenorul Hagi nu a fost încurcat de managerul Hagi“

Reprezentant al „Generației de aur“ a fotbalului românesc, Gică Popescu a avut doar cuvinte de laudă despre victoria echipei FC Viitorul, condusă de Gică Hagi. În același timp, „Baciul“ a făcut o scurtă analiză privitoare atât la starea actuală, cât și la viitorul fotbalului românesc.

Cotidianul: Cum comentați victoria echipei FC Viitorul, condusă de către Gică Hagi?

Gică Popescu: Este o surpriză, este o victorie la care nimeni nu se aștepta. Totuși, FC Viitorul a fost echipa cea mai constantă din campionat. Iar în acest meci, echipa lui Hagi a știut să valorifice toate situațiile din teren, dar și absolut orice greșeală a celor de la Steaua. FC Viitorul este o echipă tânără, există de numai opt ani, iar asta face ca succesul ei să fie cu atât mai remarcabil. În plus, este formată majoritar din tineri, motiv pentru care succesul lor părea aproape de necrezut. Gică Hagi a început acest proiect de unul singur. A avut în minte o anumită strategie, o anumită filosofie a fotbalului în care a crezut. Și atunci când crezi cu tărie în ceea ce faci, iată că lucrurile se întâmplă exact așa cum dorești.

Școlile de fotbal, precum cea creată și condusă de Gică Hagi sunt o soluție de viitor pentru fotbalul românesc?

La fel ca în toată lumea, și viitorul fotbalului românesc depinde de modul în care sunt formați tinerii. Iar „investițiile“ în copii, în juniori și tineret sunt cea mai bună soluție pentru viitor. Dar, în această privință, discuția este deosebit de amplă și nu poate fi clarificată în câteva minute. Pe de altă parte, un lucru este deosebit de clar: Gică Hagi s-a implicat total în „creșterea“ acestor copii. Își petrece aproape tot timpul cu ei și le urmărește evoluția și în viața de zi cu zi. El este convins că acei copii reprezintă viitorul.

Care este contribuția personală a lui Gică Hagi la această victorie?

Contribuția lui este esențială. El se pricepe la fotbal, căci vine din fotbal. Iar faptul că el este și managerul echipei FC Viitorul a contat extrem de mult. Putem spune că „antrenorul Hagi a fost lăsat de managerul Hagi să acționeze exact cum a știut el că este bine“. Iar asta se întâmplă foarte rar în fotbalul românesc.

De ce se întâmplă asta?

În general, managerii nu au răbdare. În general, managerii vor rezultate cât mai spectaculoase, într-un timp cât mai scurt cu putință. Iar asta nu se poate. Puțini sunt cei care investesc în fotbal, dar colaborarea lor cu partea tehnică ar trebui să fie cât mai strânsă. Dar asta nu se întâmplă mereu.

Ce credeți că ar trebui făcut pentru fotbalul românesc?

Sunt foarte multe lucruri de făcut. Din păcate, nu toți cei care ar trebui să se implice au și priceperea necesară. Mă refer la cei care au pe mână soarta fotbalului românesc. Cei care conduc ar trebui să vină din fotbal, să cunoască toate realitățile lui, în cele mai mici amănunte. Însă de foarte multe ori lucrurile nu se întâmplă așa.

Faceți parte din „Generația de Aur“ a fotbalului românesc. Cum de atunci a fost posibil să apară o asemenea generație?

Și în această privință discuția ar fi extrem de lungă. La apariția unei asemenea generații contribuie extrem de mulți factori. Grija pentru formarea tinerilor a fost și pe atunci extrem de importantă.

Cum se petrec lucrurile acum?

Prea puțini sunt cei care se ocupă de formarea tinerilor. Iar dacă nimeni nu se ocupă de ei, nu avem cum să ne așteptăm la miracole. Echipa lui Hagi demonstrează însă că tinerii noștri sunt interesați de fotbal. Mai mult decât atât, demonstrează că fotbalul românesc are și va avea „materie primă“, care trebuie antrenată și formată. Din păcate, în ceea ce privește echipele de juniori, situația este catastrofală. Am ajuns să pierdem până și în fața echipei din Liechtenstein. Iar asta este foarte grav pentru noi.

Când credeți că va mai apărea o altă „Generație de Aur“? Aveți vreo doză de optimism în această privință?

Greu de spus când va mai apărea o nouă „Generație de aur“. Din păcate, nu există motive de optimism. Lucrurile trebuie să se schimbe. Cred că investițiile în copii și în tineret sunt extrem de importante pentru viitorul fotbalului românesc. Trebuie neapărat să acordăm mult mai multă importanță copiilor, juniorilor și echipelor de tineret. Dacă aceștia vor fi ignorați în continuare, vom vedea cum alții se califică, iar noi vom sta acasă și ne vom uita la ei, la televizor. Adică exact ceea ce facem de mulți ani încoace.

Ovidiu Ioanițoaia: „Ceea ce a realizat este fabulos!“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.