Gigi Becali, liber la telefon în anumite condiţii

Judecătoria Medgidia i-a dat dreptul lui Gigi Becali, printr-o decizie definitivă, să aibă telefon mobil atunci când se va afla la muncă, la Academia de fotbal „Gheorghe Hagi”. În schimb, judecătorii au respins cererea omului de afaceri de a participa la slujbe în afara Penitenciarului Poarta Albă, unde este încarcerat, sau de a merge la muncă fără însoţitor.

Potrivit soluţiei date de judecători, publicată de pagina electronică a Mediafax, instanţa „admite contestaţia (…) împotriva Încheierii nr. 494 din 17.07.2014 dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate pentru Penitenciarul Poarta Albă în Dosarul nr.787/2014, pe care o desfiinţează numai cât priveşte capătul de cerere referitor la deţinerea şi utilizarea telefonului mobil personal pe timpul cât se află în afara locului de deţinere. Rejudecând, admite această cerere şi acordă persoanei private de libertate George Becali dreptul la deţinerea şi utilizarea telefonului mobil personal pe timpul cât se află în afara locului de deţinere”.

„Va putea lua telefonul mobil când se deplasează la locul de muncă indicat, dar va trebui să predea aparatul imediat ce revine în penitenciar. Sub nicio formă telefonul mobil nu poate fi păstrat în incinta penitenciarului”, a precizat Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă.

„Mă surprinde soluţia de admitere doar în parte a contestaţiei. Aşa cum i s-a recunoscut dreptul de a deţine telefon mobil, aşa legea îi dădea dreptate şi în celelalte două privinţe. Nu înţeleg cum s-a făcut diferenţa. O să vedem ce se spune în motivarea instanţei”, a declarat Bogdan Vlad avocatul lui Gigi Becali.

A executat patru luni de pedeapsă, din cele 42 la care a fost condamnat

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.