Gigi Becali, pişicherlâcul danubiano-pontic şi capitaliştii de puşcărie

Sacralitatea absolută este, la danubiano-pontici, în ultimii ani, puşcăria! Acolo vin să cânte şi să se închine şi călugări de la Muntele Athos! Acolo, în fiecare Duminică, preoţi mari şi mici ţin slujbe întru slava lui Dumnezeu! Aşa că am putea zice, fără să exagerăm prea tare, că bărbaţii cărunţi ajunşi la închisoare sunt una cu cerul şi cu Dumnezeu?!.. Aşa că aserţiunile demagogilor vechi şi noi sunt absolut fără sens: fiindcă, în fapt, puşcăria nu mai este un spaţiu al dezonoarei şi al neîmplinirilor!… Cine trece pragul hulitelor – de altădată! – instituţii comunitare este un bărbat cu bani, cu averi, cu părul împrospătat, cu insule pe mapamond, şcolit prin ministere şi parlament, demn de ţara noastră dragă, patria unor idei clare, distincte şi originale despre trecut, prezent şi viitor!

Aşa că libertatea dâmboviţeano-ponticilor de a se ruga, în genunchi, către Cel de Sus nu mai poate fi socotită ca fiind rutinieră… Nu, nu, ea nu mai este socotită nici în instituţiile înconjurate de garduri din sârmă ghimpată ca fiind formală, nu mai seamănă cu o libertate abstractă, închinată unor divinităţi abstracte! Chiriaşii de la Jilava etc. etc. au experienţa lumii concrete, şi chiar a legilor concrete şi sfinte ce le-au îndrumat paşii spre desăvârşire socială şi politică!… Europa bate din palme, europarlamentarii şi euroiparlamentariţele carpato-bahluiene bat din palme: puşcăriile nu mai sunt pline doar cu hoţi de buzunare şi cu bişniţari fără ideologie!

Pe pereţii odăilor de la Jilava etc. etc. – în care odăi se odihnesc diverşi actanţi de ocazie! – se află icoane româneşti, ce duc mai departe spiritul naţional!

Dacă te-ai pus câş cu procurariada independentă şi suverană, nu e bine să te pui rău şi cu sfinţii! Mai ales că până la Dumnezeu ei reprezintă Absolutul! Şi mai e ceva: unii actanţi, nebărbieriţi, uşor slăbiţi în balamale, par nişte sfinţi căzuţi din icoane! Nu râdeţi cu toată gura de sfinţi! Unii chiar sunt oameni, au păstorit oi şi miei… Vai! Gigi Becali, cu mari suferinţe în porţiunea de lângă ceafă a coloanei sale vertebrale, degeaba încearcă acum o imersiune concretă în divinitatea spitalelor germane, căci judecătorii, pontifi ai statului de drept, zic ba! Sâc-sâc, Gigi! zic pe sub mustăţile lor dichisite şi parfumate. De fapt, statul român a privatizat justiţia şi nu mai monologhează în faţa cetăţenilor săi decât în clipele când mascaţii taichii dau năvală – fie noapte, fie zi! – să le pună cătuşe la mâini şi la gură!… Nimic nu-i poate împinge pe procurori să înghită vreun adevăr posibil – venit de cine ştie unde! – în afara propriilor lor adevăruri, culese prin magica industrie a telefoniei patriotice!

Din păcate, băieţii de la telefoane se află în faţa unei crize cumplite, care-i va băga în şomaj: peste două milioane de români hălăduiesc, în voiaj cultural, prin Italia, peste un milion şi jumătate sunt duşi în Spania, pe urmele lui Bădiţa Traian, să înţeleagă miracolul marelui împărat – culesul căpşunicilor! – iar peste alte câteva sute de mii de romi şi românaşi tândălesc prin Germania, Anglia, Franţa şi ţările nordice, lăsând posturile nobile, naţionale, de ascultare telefonică, fără clientelă!.. Aflându-se într-o acută – viitoare! – criză a locurilor de muncă, resimţită şi de intelectualitatea ce formează fala ţării, inşii care cu mare solemnitate privesc şi primenesc adevărul, procurorii, judecătorii şi telefoniştii de stat, România a ajuns în pragul insolvenţei psihice şi practice, devenind un pişicherlâc!

Nopţi şi zile, săptămâni şi ani, intelighenţia statului nostru de drept s-a străduit – şi a reuşit! – să-i conducă pe rumânii din viaţa de fiecare zi – în istorie, înfrumuseţându-le mâinile cu brăţări democratice şi veghind, cu profesionalism, să vadă unde şi-au depus votul bătrânii de la sate, care n-au jurat pe Biblie?!.. Căci procurariada taichii era necesar să facă eforturi majore pentru a îndepărta, până la viitoarele alegeri, frica ce-i putea bântui pe ţărani!.. Pentru că era necesar să facă un gest patriotic – expulzând pe cât se putea moartea din pieile lor tocite şi tăbăcite de vremi – ca alegerile viitoare să curgă strună! Şi să nu se spună că de soarta bătrânilor de la ţară, atât cât au trăit – nimănui nu i-a păsat!…

Zilele trecute, în pişicherlâcul dâmboviţeano-ilfovean, un veteran de război, ajuns la peste 90 de ani, s-a dus la un spital să-şi scoată o măsea!.. Stomatologul de serviciu şi-a dat seama imediat că scopul vieţii bătrânului soldat de altădată era – acum! – evitarea durerii! Bine, bine, dar zona psihicului acestuia nu se încadra în legile materialismului umanist contemporan – care cereau, negru pe alb, ca măselele cetăţenilor să nu fie scoase pe gratis! 50 de lei măseaua, ăsta era preţul stabilit se statul de drept!.. Şi, la urma urmei, dacă veteranul avea nişte dureri de dinţi atât de fioroase, de ce nu-şi extrăsese, cu o aţă, singur, măseaua buclucaşă?! Vai, dânsul voia să păcălească statul de drept, care – fraier! – să-i extragă măseaua pe gratis! Ca fost militar putea să-şi redobândească echilibrul spiritual acceptându-şi durerea de măsele! O, la clinică, a spus că nu avea în buzunar decât zece lei, că plecase de acasă fără să ştie că ministrul Sănătăţii a pus o taxă şi pentru scoaterea dinţilor veteranilor de război! Tot se ţinea cu palmele de falcă, de parcă esenţa existenţei omului pe pământ ar fi presupus stârpirea durerilor de măsele, cu ajutorul medicilor, evident – fără să accepte, în situaţii ca acestea, de nevralgii inopinate, existenţa ideii de Dumnezeu! Până la urmă, bărbatul trecut de 90 de ani a ajuns la sediul veteranilor de război – de unde, primind de la un cunoscut 5 lei, de la altul 7, de la nişte necunoscuţi restul… a făcut rost de suma faţă de care statul român s-ar fi prăbuşit în neant! Stomatologul taichii, arătându-i măseaua stricată, l-a sfătuit pe veteranul bătrân, cu blândeţe, să renunţe la ideea sufletului imaterial – lumea fiind, de la A la Z, materială!

Peste câteva zile, veteranul scăpat de măseaua cea nebună a asistat la înmormântarea celui mai în etate coleg de-al său, generalul ajuns la 99 de ani, ultimul militar care deţinea cea mai înaltă decoraţie de război, „Ordinul Mihai Viteazul”… Cum generalul aflat în sicriu nu mai avea nicio spaimă de moarte, în afara plutonului de serviciu, care a tras în aer gloanţele oficiale, de protocol mortuar, din partea Armatei n-a mai fost de faţă nimeni!.. Ce să-i spună gradaţii taichii, decedatului, că viaţa împlinită este atunci când, după moarte, viaţa se întoarce, pentru a fi trăită de nenumărate ori, etern?!.. Mai-marii Armatei, în frunte cu ministrul de resort, se aflau la cimitirul de la Craiova, unde, cu lumânări aprinse în mâini, înconjuraţi de un sobor de preoţi, îl omagiau pe militarul care căzuse la datorie, în Afganistan, apărând, de furia talibanilor, graniţele sfinte ale României…

Anonimii fără morminte, care au luptat pentru eliberarea Transilvaniei, nu mai interesează astăzi pe nimeni, cum nu mai interesează astăzi pe nimeni soarta veteranilor ce încă se mai încăpăţânează să simtă nişte dureri de măsele, sau să-şi mai ducă zilele cum pot, refuzând să moară definitiv!..

Atenţia ponticilor – mureşeni se îndreaptă, azi, spre suferinţele tânărului prinţ de la „Steaua”, Cristea, cel scăldat în fericire doar la Paris, fără, totuşi, o prea mare tragere de inimă!..

Că unii concetăţeni, sărmanii, nu mai au, în puşcărie, în întregime, în mână, realitatea, şi nu mai dispun, în întregime, nici de propriul lor trup, fiind obligaţi să suporte un dresaj neuronal, este, cumva, de înţeles!.. Mai ales când melancolia lor financiară îi duce cu gândul spre sintagma pesimismului carceral – că omul fără bani este un nimic!

Ei, excesele autodistructive sunt temperate, totuşi, de raza de optimism venită, fireşte, din partea neobositului Mourinho, cel care câştigă în 5 (cinci) ore 8.000 (opt mii) de euro!..

Un caz aparte în bolgiile de la Jilava şi de la Poarta Albă îl reprezintă Gigi Becali! Confraţii săi de trimitere la mititica sunt liberi!.. Babiuc, fost ministru al poliţiei, fost ministru al armatei, fost ministru al justiţiei – este liber, ca şi generalul Cioflină!.. Amândoi au declarat la ieşirea din ţuhaus că sunt nevinovaţi! Atunci Becali de ce nu beneficiază şi el de… prezumţia de nevinovăţie, de ce a rămas el puşcăriaşul de serviciu?! Guraliv este, desigur; este şi aruncător cu zarurile peste tarlaua politică – unde este cam egal cu oracularul Mitică Dragomir!.. Ei, uneori, Gigi a fost promotorul unor producţii artistice originale, dar nu s-a auzit, în ce-l priveşte, măcar o silabă despre niscaiva aventuri erotice extrafotbalistice!.. Ei, da, printr-o blondă afacere amoroasă politic a trecut – cuviosul! –, atunci când prin capitala născută Bucureşci! – paşii săi s-au dovedit a fi o aventură riscantă… Acum, la închisoare, lovit de dureri la coloană, nu-l mai cred nici medicii şi nici juriştii taichii că nu joacă teatru!.. Ba, mai mult, e bănuit că prin cinele sale de taină, post-creştine, cu guleraţii zilei, arată, fără să vrea, că nu ştie că Hristos este „Cel care a fost, este şi va fi” – şi că nu se poate rezema pe iluziile demnităţii politice!.. Totuşi, Gigi Becali vrea să fie operat la coloană, să trăiască, nu să se identifice cu aspiraţia spre paradis!.. Moartea nu este un scop al vieţii sale, aşa că tot cere să fie lăsat să intre într-un spital şi să-şi plătească eliminarea tuturor măselelor sale stricate… Nu înţelegem de ce nu i se acordă această formă de libertate!

Sigur, unii jurişti nu cred o iotă când se spune că Becali, prin puşcărie, deschizându-şi braţele, se simte ca o cruce! Unii nu cred nici că a construit biserici şi case prin satele lovite de inundaţii! Eu îl cred! Şi fiindcă îl cred, îl simt capabil să scrie un scenariu ce va deveni celebru în istoria României – şi va avea un răsunet teribil în lume! Singura mea preocupare ar mai fi legată de descoperirea unui faimos regizor, care să realizeze filmul documentar „Prea mare pentru un război atât de mic”… Acesta ar putea fi Nichita Mihalkov, Coppola, Scorsese, Forman, Dan Piţa, Radu Gabrea?..

O paranteză necesară: înainte de a semna scenariul despre Marin Lungu, copilul de trupă care până în Slovacia a fost onorat de patru ori cu mari decoraţii ale României – două fiindu-i înmânate chiar de Ministrul Armatei! –, am tipărit „Duios Anastasia trecea”, o nuvelă pornită de la un fapt real, petrecut pe malul Dunării, nu departe de Moldova Nouă… Un partizan sârb, ucis de nemţi, a fost aşezat în mijlocul unui sat – să-l latre câinii, să-l mănânce viermii şi ciorile!.. Nimeni n-avea voie să se apropie de el – sau să-l îngroape! Dar o învăţătoare tânără, înfruntând nu doar istoria de pe malul Dunării, l-a îngropat! Vladimir Streinu a vorbit despre o Antigonă românească! Geo Bogza a avut calde cuvinte de laudă… I-a plăcut teribil şi finalul!.. Anastasia a plătit cu viaţa curajul ei de a îngropa un mort! Un sârb! Antigona înmormântase un frate!.. Cinstind neamul său!.. Anastasia a îngropat un necunoscut, un străin, cinstind viaţa şi moartea unui om!.. Cum a fost ucisă învăţătoarea? Simplu: a fost aruncată într-o budă, într-un closet – şi-a murit înecată în dejecţii umane!

Marin Lungu, eroul care e atestat şi în muzeul antifascist din Paris, militarul care a fost onorat acum trei ani de preşedintele Slovaciei cu cea mai înaltă decoraţie a acestei ţări, omul aflat în preajma vârstei de 80 de ani, dat abuziv afară din apartamentul pe care-l cumpărase după 1989, doarme pe o saltea pusă pe parchetul unei camere a fiicei sale!.. Are sute de pagini cu memorii!.. O, ce semnături de prim-prim-prim-miniştri, de parlamentari, de!.. Toţi i-au promis o locuinţă – şi de peste 10 ani doarme pe o saltea aşezată pe parchet… Marin Lungu, erou al României, scris în toate analele războiului dus până spre Praga!… Să nu te cuprindă jalea şi scârba?!.. Cineva mi-a spus că Marin Lungu ar trebui să-şi adune diplomele şi decoraţiile şi să le dea foc, sau să le arunce într-o budă!.. Ce spectacol sinistru ar fi!.. Dar Marin Lungu nu poate face aşa ceva! Recent, i s-a promis o cameră într-un cămin militar… Marin Lungu parcă e ales să înfrunte un imens vid spiritual şi civic?!.. Sărac şi umilit de propria sa ţară, doarme pe o saltea trântită pe parchet, de pe care vede lumea cealaltă… La 9–10 ani era un erou, la 79 de ani este exemplul dat de o religie care n-are nicio importanţă!..

Dacă libertatea mai înseamnă şi responsabilitate, Gigi Becali, strâns cu uşile închisorilor prospere, ar putea da un exemplu uluitor celor care n-au trăit şi nu vor trăi niciodată viaţa lui Marin Lungu!.. Imprevizibil cum e, Gigi Becali i-ar putea oferi, din puşcărie, eroului care, la 10 ani era pe front, întru reîntregirea României, un apartament!..

Ce-ar zice Marile Porţi europene şi euroatlantice despre fapta unui puşcăriaş care este mai uman decât pişicherlâcul de ţară laşă ce-şi batjocoreşte eroii?.. Aud?!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.