Login Inregistrare ca membru
Sam, 21 Noi 2009, 06:44
Actualizat: acum 5 ore si 24 minute
Actualizat: acum 5 ore si 24 minute
ULTIMA ORA
Gigi Becali în presa germană: “Oile m-au crescut şi m-au făcut puternic”
Patronul Stelei spune într-un interviu că este gata să se întoarcă la oierit în cazul în care va pierde prezidenţialele din 2009.
În opinia lui, românii ar trebui să-l voteze ca preşedinte, pentru că Dumnezeu i-a dat "cea mai grea cruce de purtat - politica, a fi conducător şi a guverna ţara. Am o misiune pentru poporul meu, dar în cele din urmă şi pentru Europa, şi pentru întregul glob", a declarat Becali. Această misiune ar fi "întoarcerea la credinţă". "Nu există în toată Europa vreun lider care să respecte morala creştină. Nimeni nu face politică pe placul lui Dumnezeu care ne-a creat", explică Becali.
Patronul Stelei recunoaşte că tatăl său a fost legionar, dar respinge orice încadrare a PNG în zona extremei-drepte. "În nici un caz nu sunt un extremist de dreapta. Eu sunt cu Hristos, sunt de partea iubirii. Extremiştii de dreapta sunt de partea urii, dar eu nu pot urî. Eu iubesc! Sunt de dreapta, dar nu de extremă-dreaptă. Şi nici nu am simpatii pentru legionari. Da, e adevărat: vin dintr-o familie de legionari. Tatăl meu a fost legionar. Nu îmi voi nega originile. Iar legionarii n-au fost o mişcare extremistă, ci una religioasă", susţine Becali.
Gigi Becali a povestit şi cum a ajuns dintr-un simplu fiu de cioban unul dintre miliardarii României. Potrivit acestuia, totul i se datorează tatălui său, care a fost crescător de oi şi care a avut un mare simţ pentru afaceri, lăsându-i moştenire 150.000 de dolari pe care i-a investit în comerţ după 1989. Potrivit latifundiarului din Pipera, nimic însă nu scăpa înainte de Revoluţie ochiului vigilent al Securităţii. Nici măcar oieritul. "Şi crescătorilor de oi le mergea bine. Securitatea a văzut că lucrau din greu şi n-a avut nimic împotrivă să se îmbogăţească. Oamenii Securităţii controlau doar totul şi ştiau totul", a mărturisit acesta.
Despre primele milioane câştigate în urma schimbului de terenuri din Băneasa cu Ministerul Apărării şi pentru care este investigat de Direcţia Naţională Anticorupţie, Becali spune că "totul este o minciună comunistă". Întrebat de ce a cumpărat echipa Steaua, Gigi Becali a răspuns că din dorinţa de recunoaştere publică, pentru că acest club de fotbal este "un simbol al României".
1 comentarii
|
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
-
Money.ro: Care sunt soluţiile prezidenţiabililor pentru ieşirea din criză. Respectă acestea Acordul cu FMI?
Tema crizei economice i-a antrenat pe Băsescu, Geoană şi Antonescu într-o dispută, la Palatul Parlamentului, în care şeful statului le-a transmis adversarilor politici că propunerilor lor - relaxarea fiscală susţinută de liberal şi subvenţionarea dobânzilor, a social-democratului - nu respectă Acordul cu FMI.
FOTBAL
Dică: “M-aş întoarce acasă”
Nicolae Dică este dispus să revină în ţară, chiar dacă s-a acomodat cu fotbalul din Grecia.Borcea: “Vorbeşte Copos ăla, care e vai de el”
Directorul executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, îl avertizează pe patronul giuleştenilor că Ianis Zicu nu este de vânzare.Iovan: “Mutu a greşit mai mult decât Săpunaru”
Ştefan Iovan crede că fundaşul lui FC Porto, Cristian Săpunaru, nu a consumat mai mult de o sticlă mică de vin în avion.FC Braşov-Gloria Bistriţa 3-0, în sferturile de finală ale competiţiei
FC Braşov a învins, marţi, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia lui Florin Halagian, Gloria Bistriţa, în sferturile de finală ale Cupei României şi s-a calificat în semifinalele competiţiei după 23 de ani de pauză.Florin Costea, monitorizat de FC Porto
Oficialii lui FC Porto sunt dispuşi să plătească Craiovei pentru transferul lui Florin Costea o sumă comparabilă cu cea oferită clujului pentru Alvaro Pereira.ARTICOLE SIMILARE
Training online
Peste 300 de cursuri online de la SkillSoft.
- Fanii lui West Bromwich Albion nu-l mai vor pe Tamaş
- Dan Petrescu: “Nu-mi place să dau amenzi, însă îi mai ţin după antrenamente, să facă exerciţii, şi îi pun să dea câte o masă”
- Portarul naţionalei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
- Lucescu: “Urziceniul are şanse mari pentru optimi”
- Borcea: “Trenul Dinamo a trecut pentru Ioan Andone”
- Tibi Bălan: “Petrescu e nebun după fotbal! N-are mamă, n-are tată!”
- FIFA a nominalizat 23 de jucători pentru titlul de cel mai bun fotbalist al anului
- Hizo: “Dayro Moreno e fotbalist”
- Goian, lăudat de presa italiană
- Seară de coşmar pentru echipele româneşti în Europa League
- Borcea: “Vorbeşte Copos ăla, care e vai de el”
- Dumitru Dragomir a fost reales în funcţia de preşedinte al LPF pentru a patra oară consecutiv
- Lucescu: “Urziceniul are şanse mari pentru optimi”
- Tamaş a călcat din nou “pe bec”
- Seară de coşmar pentru echipele româneşti în Europa League
- Tibi Bălan: “Petrescu e nebun după fotbal! N-are mamă, n-are tată!”
- Cesinha: “Dacă mă vor suna de la Steaua, am să le închid telefonul”
- Iovan: “Mutu a greşit mai mult decât Săpunaru”
- FC Braşov-Gloria Bistriţa 3-0, în sferturile de finală ale competiţiei
- Florin Costea, monitorizat de FC Porto
- N'Doye: “Nu ştiu să beau şi nici nu fumez”
- Dică: “M-aş întoarce acasă”
- Borcea: “Vorbeşte Copos ăla, care e vai de el”
- Iovan: “Mutu a greşit mai mult decât Săpunaru”
- FC Braşov-Gloria Bistriţa 3-0, în sferturile de finală ale competiţiei
- Florin Costea, monitorizat de FC Porto
- Biletele la meciul Unirea-FC Sevilla au preţuri cuprinse între 20 şi 150 de lei
- Ogăraru a refuzat AEK Atena
- Anghel Iordănescu: Întrebaţi-l pe Mircea Lucescu ce înseamnă să furi!
- Dumitru Dragomir a fost reales în funcţia de preşedinte al LPF pentru a patra oară consecutiv
Campaniile Cotidianul: Stop fraudării alegerilor!
18 Noi 2009 4 comentarii
Pe zi ce trece, semnalele privind posibilitatea fraudării alegerilor sunt tot mai multe. Cotidianul vă prezintă principalele pericole care ar putea influenţa voinţa electoratului. Scrisoare deschisă către preşedintele CE: România în pericol!
01 Noi 2009 43 comentarii
Stimate domnule José Manuel Barroso! Procesul electoral din România evoluează ameninţător! O ţară care, în mai puţin de 10 luni, a angajat credite de 20 de miliarde de euro se epuizează doar în discuţii despre diminuarea Parlamentului! Un mandat prezidenţial plin de scandaluri şi proiecte eşuate este astfel mascat de o consultare a electoratului pe un cu totul alt subiect. Şeful statului desfăşoară o campanie furibundă împotriva principalei puteri democratice, Parlamentul, încercând ca prin minimalizarea acestuia să câştige încă un mandat de preşedinte. Copiii spun lucruri.... electorale: "La revedere, nenea Băsescu!" (video)
13 Noi 2009 2 comentarii
O dată cu apropierea zilei alegerilor prezidenţiale, campania electorală devine din ce în ce mai agresivă, iar clipurile electorale sunt pline de mesaje menite să strice imaginea contracandidaţilor. Aproape la fiecare oră pe Internet apar parodii cu principalii candidaţi, iar, din păcate, în aceste jocuri sunt folosiţi şi minori.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".
-
-
Servicii si e-Commerce
-
Shops:
-














