Relaţia noastră strategică cu Statele Unite este un bun public. Câştigat în timp, graţie efortului diplomatic şi politic a mai multe guvernări din România şi a mai multe administraţii la Casa Albă. De pe urma acestei relaţii strategice trebuie să beneficieze nu grupuri de interese private, ci două naţiuni: cea română şi cea americană. Băsescu şi Gitenstein au privatizat-o în folos propriu.
De când s-a instalat ca ambasador în România, Mark Gitenstein a ales, în detrimentul oricăror norme diplomatice, să devină partizanul unui grup de interese: cel al lui Băsescu. În urma intervenţiilor sale personale pe lângă Casa Albă în favoarea taberei Băsescu (astfel încât guvernatorul de la Cotroceni să fie favorizat în relaţia cu puterea americană), este foarte posibil ca acest distins diplomat să fi beneficiat în ultimii ani de foloase materiale necuvenite de la camarila băsesciană. Aş sugera actualei coaliţii aflate la putere în România să ceară oficial Departamentului de Stat să verifice – există şi la americani un serviciu similar ANI din România – cât de mult ar fi putut sporit averea lui Gitenstein în timpul şederii sale la post în Bucureşti în timpul regimului Băsescu. Există suspiciuni că, de pe urma mandatului său ca ambasador în România, conturile lui Gitenstein să fi sporit considerabil.
Este extrem de suspect şi felul în care, şi după terminarea misiunii sale ca ambasador la Bucureşti, Gitenstein continuă să se comporte ca un agent de influenţă al grupului de interese condus de Băsescu. Pe blogul „Ambassadors perspectives”, Gitenstein îşi arogă rolul de „specialist” în studii româneşti, lansând cimilituri filosofice şi moralizatoare, dar mai ales, şi aici este grav, sugestii viitorului secretar de Stat al SUA, John Kerry, sugestii care nu fac decât să acrediteze în comunitatea diplomatică americană versiunea lui Băsescu despre realităţile politice din România.
În timp ce fusese redus la Bucureşti în mod ridicol la statutul de lobby-ist al grupului Băsescu (poziţie care i-a adus avantaje), el totuşi vrea să joace rolul Oracolului de la Washington. Dă verdicte, ia temperatura relaţiei româno-americane, mimând obiectivitatea diplomatică şi judecata solomonică precum un şef de trib al pieilor roşii.
Pe blogul „Ambassadors perspectives” îi laudă ipocrit pe români că sunt creativi, că sunt nişte pro-americani entuziaşti, că sunt cei care cred în valorile americane. În acelaşi timp murdăreşte mobilizarea democratică exemplară a poporului român la referendumul din vara trecută pentru demiterea lui Băsescu (generosul său sponsor), considerând-o nulă şi chiar anti-democratică. Indirect, susţine teza halucinantă a lui Băsescu referitoare la o aşa-numită „lovitură de stat”, teză cu consecinţe grave pentru imaginea României: „Dacă nu ar fi fost implementate reformele fundamentale cerute de UE prin intermediul MCV, nu ar fi existat instituţii capabile să reziste forţelor politice puternice care s-au ridicat împotriva lor”. Gitentein, poporul român s-a ridicat împotriva unui regim autoritar şi a unor instituţii transformate în poliţia politică băsesciană, nu vreun grup pucist. Vorba unui amic de al meu: ori eşti orb, ori plătit.
Pe acelaşi blog, Gitenstein oferă Departamentului de Stat versiunea sa asupra evoluţiilor din România (care este versiunea lui Băsescu) drept cea obiectivă. Cu alte cuvinte, Gitenstein înceacă să îi convingă pe cei de la Departamentul de Stat că este bine să ţină şi ei cont, aşa cum face Comisia Europeană, de recentul raport MCV. „Trebuie să fie fundamental pentru relaţia noastră bilaterală ca punctele centrale ale ultimului raport MCV să fie puse în practică”, perorează fostul ambasador american în România.
Românii, pro-americani entuziaşti, cred cu tărie într-una din valorile sacrosancte ale SUA: free speech (First Amendment). Ştiu cei de la Departamentul de Stat că cei de la Comisia Europeană au inclus în ultimul raport MCV menţiuni inadmisibile la adresa presei din România? Este de acord Departamentul de Stat american ca libertatea presei în România să fie îngrădită? Va fi de acord viitoarea echipă a lui John Kerry să aplece urechea la „specialistul” în România, Mark Gitenstein, şi să ignore intenţiile anti-democratice ale lui Băsescu de a include presa ca vulnerabilitate într-o viitoare strategie naţională de securitate?
Cei de la Departamentul de Stat ar trebui informaţi şi documentaţi despre cum a abandonat Mark Gitenstein, cât a fost ambasador în România, echidistanţa diplomatică, devenind lobbyistul lui Băsescu în bătălia internă românească. Gitenstein a realizat o performanţă incredibilă. Să prezinte interesele sale private în România drept interese obiective ale Statelor Unite. Dacă lui personal îi era extrem de profitabilă relaţia cu Băsescu, atunci o prezenta la Washington, dar şi în faţa românilor, într-o lumină extrem de favorabilă, în pofida realităţilor de pe teren. Gitenstein a acceptat să devină astfel „pila” unui politician corupt şi detestat de români.
Dacă analiştii Departamentului de Stat SUA ar investiga raţiunile profunde pentru care românii au ales la scrutinul din decembrie 2012 USL şi motivul pentru care Băsescu continuă să fie extrem de impopular şi ilegitim în faţa propriei naţiuni, ar realiza că interesele americane în România sunt mai bine reprezentate în afara jocurilor personale de interese ale marinarului de la Cotroceni. Adevărata confruntare în România nu se dă între „pro-americani” şi „anti-americani”, între „pro-occidentali” şi „pro-ruşi”. Ci între partizanii pro-democraţie (de diverse orientări ideologice) şi cei pro-autoritarism din tabăra lui Băsescu.
Caietul de sarcini al unui diplomat este acela de a stabli un dialog echidistant atât cu puterea, cât şi cu opoziţia uni ţări, nelăsând impresia că favorizează una sau alta dintre taberele politice. În România, se pare că domnul Gitenstein a readus în diplomaţia americană de secol XXI tabieturi şi reflexe din timpul Războiului Rece, cu modele de comportament tipice pentru lumea a treia, în special favorabile unor forme de autoritarism tropical ca în America Latină. Păstrând proporţiile, Gitenstein se pare că a vrut să joace în România rolul ambasadorului Arthur Gardner în Cuba, susţinându-l necondiţionat pe căpitanul de vas Băsescu, cum Gardner pe sergentul dictator Fulgencio Batista, numai şi numai ca anumite companii americane (cum altă dată United Fruit Company în Cuba) să fie privilegiate cu orice preţ. Chiar şi cu preţul sacrificării spiritului democraţiei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.