Gorghiu: Șansa PSD de a câştiga bătălia de la prezidenţiale în faţa dreptei unite a scăzut dramatic

După reacția critică a PSD-ului, prin vocea purtătorului de cuvând Dan Șova, faţă fuziunea PNL-PDL, ratificată prin congresul de sâmbătă, Alina Gorghiu răspunde.

Dan Șova a afirmat că fuziunea celor două partite reprezintă un demers pentru restaurarea regimul Băsescu, liberalii susțin că PSD-ul se teme.

„Declaraţiile (…) reflectă nervozitatea, disperarea PSD şi a lui Victor Ponta personal. Toată lumea înţelege de câteva ore cât de mult s-a temut stânga de o dreaptă unită şi că a făcut tot ce a putut, ba chiar imposibilul, pentru a dezbina această parte importantă a scenei politice. Liderii PSD se tem de noul Partid Naţional Liberal, pentru că ştiu că şansele lor de a câştiga bătălia de la prezidenţiale în faţa dreptei unite au scăzut dramatic”, susţine Alina Gorghiu.

Gorghiu mai precizează că experienţa alegerilor prezidenţiale din ultimii 25 de arată că PSD a pierdut mereu când s-a confruntat cu o dreaptă unită
„De asemenea, de câte ori forţele de dreapta au fost dezbinate, stânga a obţinut Victoria (…) Astăzi slăbiciunea dreptei este de domeniul trecutului, iar Victor Ponta şi PSD ştiu acest lucru şi se tem. PNL, marele partid de dreapta, se poate lupta de la egal la egal cu PSD. Avem mai mulţi primari şi aleşi locali decât social-democraţii şi putem forma majorităţi în cea mai mare parte din consiliile judeţene din România”, conchide Gorghiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.