Grădina Tarotului, o mare casă al cărei acoperiş e cerul

Femei grase, colorate, amuză publicul de la Grand Palais.

Nanas cuceresc Grand Palais din Paris, care dedică artistei americane Niki de Saint Phalle o mare retrospectivă. Pictoriţă, sculptoriţă şi regizoare, Niki e celebrată prin sculpturile sale monumentale, cu femei colorate, bucuroase şi dinamice. În expoziţie, o lucrare inedită: o sculptură în metal, intitulată Visul Dianei.

Cele trei Graţii

Celebră pe plan internaţional datorită seriei ei de Nanas (Fete), Niki de Saint Phalle a fost şi o artistă angajată, o revoltată. Partea ei de umbră este relevată de expoziţia deschisă la Grand Palais până în 2 februarie 2015. La 20 de ani după marea retrospectivă pariziană ce i-a fost dedicată, expoziţia actuală propune o nouă lectură a acestei opere în lumina reevaluărilor din istoria artei ale ultimilor ani.

Sculpturile ei ca nişte păpuşi colorate şi pline de viaţă

A fost una dintre primele artiste care au cucerit celebritatea încă din timpul vieţii, la începutul anilor ’60.

După ce vezi lucrările ei, Nanas, viu colorate, cu rotunjimi liniştitoare, crezi că ştii totul despre artistă. Expoziţia de la Grand Palais şi biografia publicată de Catherine Francblin dezvăluie un univers mai complex decât s-ar putea crede, cel al unei femei bântuite de suferinţe fizice şi morale, din a căror violenţă au izbucnit opere puternice şi incomode. Opera unei rebele cu o imaginaţie proteiformă, care afirma că vrea să arate totul: ură, dragoste, râs, teamă, tandreţe.

Grădina Tarotului sub cerul liber din Toscana

Există desigur celebrele Nanas şi monştrii drăguţi din parcurile de sculptură concepute de artistă, care se lasă mângâiaţi de copii. Această Niki ce răspândeşte fericirea pentru toată lumea, cu arta ei care încântă, ascunde o alta, un fel de Saturn femeie, care, în operele ei, devorează copiii şi ucide bărbaţii. Care se sinucide pentru a renaşte de sub greutatea care o apasă.

Madame Yevonde

Născută Catherine Marie-Agnès Fal de Saint Phalle, la Neuilly-sur-Seine în 1930, artista provine, din partea tatălui său, dintr-o veche familie nobiliară. Îi plăcea să amintească faptul că membrii familiei Saint Phalle au participat la Cruciade, că se înrudeau cu Montmorency-Laval, mai cunoscut sub numele de Gilles de Rais, tovarăş de arme al lui Jeanne D’Arc, violator şi asasin de copii…

Nana neagră

Mama ei, frumoasa Jacqueline Harper, era fiica unui avocat american care făcuse avere la Paris apărându-şi compatrioţii exilaţi. Într-o scrisoare imaginară către aceasta, citată de Catherine Francblin, Niki scria: ”La naşterea mea, ţi-ai pierdut toţi banii în crahul financiar. Şi în timp ce mă aşteptai, ai descoperit prima infidelitate a tatălui meu. N-am adus decât necazuri!”.

O Nana plină de culoare

Fetiţa nu-şi va reîntâlni părinţii în Statele Unite decât la vârsta de trei ani. Şcoala ei de artă va fi, de fapt, la Nisa, spitalul psihiatric. Considerată periculoasă pentru propria ei persoană şi chiar pentru anturajul său, a fost internată timp de şase săptămâni în 1953. Acolo a realizat primele colaje şi a început să picteze cu frenezie.

O Nana magnifică

Comisarul expoziţiei de la Grand Palais, Camille Morineau, a ales, pentru a introduce vizitatorii în opera ei, nu primele picturi, ci un ansamblu de opere ce combină pictura şi asamblarea de obiecte diferite: ”Am preferat să pun accentul pe sfârşitul anilor ’50, când ea a fost într-o relaţie foarte puternică cu operele lui Pollock şi Dubuffet. Este o alegere care o situează în istoria artei”.

Nana cu delfin

Ca pentru multe artiste, opera lui Niki de Saint-Phalle a fost prezentată foarte des ca o ”creaţie singulară”, în marginea curentelor artistice ale timpului său, ceea ce expoziţia actuală şi catalogul dezmint cu prisosinţă.

Bonnie şi Clyde ai artei contemporane

Mireasă cu văl alb călare

Aceste compoziţii ”americane”, care cuprind o serie de obiecte ascuţite şi contondente, ciocane, cuţite, cuie, relevă latura sumbră, saturniană a artistei. Sala cu lucrări intitulate Tir marchează o nouă manifestare. În 1961, împuşcături răsunau în Impasse Ronsin, unde Niki împărţea un atelier cu Jean Tinguely, cu care a format în curând un cuplu mitic. Ea experimenta o nouă tehnică, pictura cu carabina, în timp ce Tinguely făcea să explodeze fiarele. Pe panouri special preparate, Niki punea în ghips mici pungi cu culori lichide pe care le făcea să explodeze trăgând cu carabina. Pierre Restany i-a propus să se alăture grupului Noilor Realişti, în care ar fi fost singura femeie.

Nana plasată pe o promenadă în Hanovra

Trăgând asupra picturii, ea se întreba pe cine reprezintă aceasta. Pe tatăl ei, pe toţi bărbaţii… ”Sau pictura eram chiar eu? Oare trăgeam în mine după un ritual care să-mi permită să mor de propria mână şi să renasc?”

Niki este celebră de atunci pe ambele maluri ale oceanului. Aceste şedinţe de tir sunt, de asemenea, ocazia de a-şi regla conturile cu educaţia ei religioasă: trăgea asupra Altarelor, asupra Catedralelor pline de bărbaţi la scăldat din plastic, de păpuşi jupuite, de buchete, de îngeraşi, de Sfinte Fecioare.

Grota din Hanovra

Pictura le acoperea ca sângele crimelor comise în numele religiei. Ea precizează totuşi: ”N-am tras niciodată asupra lui Dumnezeu. Trag asupra Bisericii. Glorific Catedrala”. Unul dintre altarele sale poartă inscripţia OAS (Organizaţia Armatei Secrete) pentru a o transforma într-o Operă de Artă Sacră.

Fântâna Livesaver

Cu Miresele, palide ca nişte moarte vii, Niki evocă destinul nefericit al tinerelor ”crescute pentru piaţa căsătoriilor”. Mireasa pe cal cu vălul alb călăreşte pe o şa făcută în întregime din jucării şi mici obiecte de plastic, mărturii ale unei copilării patetice. Înaintea Mireselor fuseseră teribilele Naşteri în care copilul nou-născut se ridica precum un falus. Mai târziu, Niki a continuat cu neliniştitoarele Mame devoratoare, orci mâncându-şi propriii copii.

O instalaţie dintr-un parc

În Daddy, film realizat în 1972, ea atacă figura tatălui, acel tată care o violase când avea 9 ani, episod de nemărturisit, pe care nu-l va povesti decât mult mai târziu. În primele imagini ale filmului, tânăra (jucată de Niki) trage cu carabina asupra unui Altar plasat în faţa unei biserici ruinate. Anunţată de moartea tatălui printr-o telegramă, ea se duce la proprietatea familiei. Deschide coşciugul negru descoperind un grotesc falus… În Statele Unite, filmul a fost atacat de feministe. Niki a fost totuşi una dintre primele feministe, dacă nu chiar prima. Dar ”feminismul ei, care precede American Theory, este destul de brutal, explică Camille Morineau. Ea forţează nota, este ironică şi violentă în acelaşi timp, anunţă viitorul matriarhatului. Noi am plasat în expoziţie o serie de ecrane pe care poate fi văzută făcând declaraţii feministe. Este, pe rând, în opoziţie cu bărbaţii şi vampă foarte feminină cu numeroase cuceriri. Era o femeie liberă care îşi asuma această condiţie”.

Niki şi Jean Tinguely în 1967. Ei trăiesc din dragoste şi din artă

În 1995 a lucrat cu arhitectul ticinez Mario Botta, la proiectul unei construcţii monumentale, intitulată Arca lui Noe, pentru Ierusalim.

Nana, femeia triumfătoare

Sculpturile sale colorează Parisul

Treptat, şi-au făcut apariţia Nanas. După suferinţe şi furie a venit în sfârşit timpul creaturilor vesele, anunţând triumful femeii. Nana este mai întâi o apelare argotică. Dar este şi numele unei zeiţe tutelare a Eufratului, în oraşul Ur. Catherine Francblin aminteşte că artista, pasionată de civilizaţiile vechi, şi-a revendicat această referinţă la divinitatea antică. La fel ca şi numeroasle Venus preistorice, formele generoase ale Nanas evocă fecunditatea. Ele sunt receptacolul copiilor care vor veni. Poartă în ele supravieţuirea umanităţii. Se pare că inspiraţia pentru Nanas s-a născut în 1964 pornind de la un portret al soţiei lui Larry Rivers, Clarice, pe atunci însărcinată. Mai întâi albe, Nanas se vor împodobi curând cu culori strălucitoare. Sculpturi eliberate de soclul tradiţional, ele se înalţă în aer, menţinute de o simplă tijă de metal. Unele dintre aceste Nanas sunt negre. Pentru artistul militant, Nana Power şi Black Power înseamnă una şi aceeaşi luptă.

Elefant 1985

La Stockholm, în 1966, ea prezintă, la invitaţia lui Pontus Hulten, pe atunci director al Moderna Museet, creaţia Hon, o Nana culcată, lungă de 27 de metri, construită în colaborare cu Tinguely. ”Iată prima noastră tentativă, a lui Jean şi a mea, de a-l depăşi pe Factorul Cheval şi pe Gaudi, dar şi Watts Towers”, se bucura atunci Niki, care fusese profund frapată de o vizită în parcul Guel al lui Antonio Gaudi din Barcelona, în anii ’50. Artista ştie de atunci că misiunea ei este să răspândească în lume ”sculpturile-casă” pe care le creează. În aceste parcuri de sculpturi, ca şi în faimoasa Grădină a Tarotului, de la Garavicchio, la Ierusalim sau în California, Niki de Saint Phalle oferă publicului rotunjimile binefăcătoare ale creaturilor sale colorate: ”Lumea este rotundă, lumea este un sân”.

Niki pe piaţa de artă

Nana Sante

Lucrările lui Niki de Saint Phalle au fost slab cotate pe piaţa de artă în primii 10 ani de după moartea ei, afirma Jean-Gabriel Mitterand, a cărui galerie prezintă regulat opera ei începând din anii ’80. ”Cu 20 de ani în urmă, existau puţini clienţi, numai câteva persoane ca Denyse Durand-Ruel sau Yoko Masuda, o colecţionară japoneză. Astăzi, piaţa europeană se animă, iar piaţa americană, unde este integrată pentru că a trăit în Statele Unite, este susţinută, dar nu considerabilă încă. O piesă importantă de Niki valorează între 500.000 şi un milion de euro. La FIAC, în 2013, am vândut Privighetoarea creată pentru Fântâna Stravinsky de la Centrul Pompidou, pe care a elaborat-o împreună cu Jean Tinguely, pentru 650.000 de euro, Tir-urile istorice se negociază în jur de un milion de euro, dar sunt puţine pe piaţă.”

Sculptură de Niki de Saint Phalle

La rândul lui, Georges-Philippe Vallois, a cărui galerie prezenta în 2013 o expoziţie consacrată asamblajelor şi Tir-urilor, confirmă: ”În ceea ce priveşte partea istorică, oferta este mult inferioară cererii. Cele mai rare sunt Tir-urile, care sunt, ca şi Nanas istorice, operele cele mai prezentate în muzee. Dar o carieră lungă şi o producţie abundentă i-au permis totuşi să alimenteze piaţa”. Galeria prezenta mici asamblaje, opere unice din anii 1960-1961, cu 10.000 de euro. Cât despre cele mari, ele se vând între 25.000 şi 50.000 de euro, chiar 80.000. O piaţă în continuă consolidare pe care expoziţia de la Grand Palais nu poate decât s-o stimuleze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.