Grădinile Orientului între „1001 de nopţi” şi Paradis

De la Alhambra iberică la Taj Mahal-ul indian, traversând Africa de Nord şi Orientul Apropiat, grădina a fost mereu loc de refacere psiho-fizică şi de plăcere estetică, născută din apă şi din imaginaţia omului. Sinonim al ”Paradisului” şi paradigmă a atemporalităţii şi universalităţii, grădina nu aparţine niciunei religii, dar a reprezentat întotdeauna locuinţa eternă la care speră toţi oamenii.

Grădinile de la Alhambra

Până în 25 septembrie, Institutul Lumii Arabe din Paris găzduieşte expoziţia Grădinile Orientului. De la Alhambra la Taj Mahal, din Magreb în mediul oriental până la Imperiul Mogul, desene, picturi, documente, culturi, proiecţie de filme scurte, reconstrucţii în miniatură ale mecanismelor hidraulice, cât şi reproducerea de ”piese” ale adevăratelor grădini sunt prezentate pe o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi, atât în interiorul, cât şi în exteriorul spaţiului expoziţional.

La poalele Palatului Alhambra

De ce să vorbim despre grădini într-o eră a metropolelor tentaculare şi a locuinţelor concepute ca locuri pentru morţii vii? ”Pentru că grădinile sunt un ajutor imens pentru cei care s-au pierdut în deşertul urban contemporan”, răspunde Michel Péna, arhitectul care a imaginat această expoziţie. Michel Péna este unul dintre peisagiştii chemaţi de Jack Lang, preşedintele Institutului Lumii Arabe, să colaboreze la expoziţia pariziană. Péna este cel care a transformat Promenade du Paillon de la Nisa într-o colină verde pe 12 hectare, o mare arteră verde, cu varietăţi botanice din toate continentele, care leagă Muzeul Artei Moderne şi Contemporane cu Teatrul Naţional din Nisa. El a combinat în spiritul grădinilor din Orient rigoarea şi geometria cu o extraordinară senzualitate.

Prinţ în grădină, Iran 1525

Arabii au adoptat forme geometrice în grădinile persane, în intimitatea vilelor romane şi a decoraţiilor în tehnica mozaicului bizantin, ţinând cont de lecţia babiloniană după care ”grădinile sunt orgoliul oraşului”.

Termenul grec paradeios derivă din persanul pairidaeza, ceea ce semnifică închis. Arhetipul grădinilor orientale a fost întotdeauna un ”paradis”, adică un spaţiu închis. Fie că se vorbea despre Eden sau despre Paradisul promis de Coran, sau de paradisiacele oraşe romane, de grădinile abaţiilor medievale ori de grădinile arabe din ”1001 de nopţi”, Grădinile Paradisului s-au născut odată cu omul şi aparţin oricărei religii.

Grădină din Alger

Exuberanţa Bougainvilleelor

”Perioada arabo-musulmană este considerată cea de aur a ştiinţei hidraulice, întrucât între secolele IX şi XI a existat o adevărată revoluţie ştiinţifică, urbanistică şi artistică, ce a lăsat ca moştenire ştiinţa canalelor”, explică Sylvie Depondt, comisarul general al expoziţiei, adăugând: ”Expoziţia retrasează istoria grădinilor într-o arie geografică foarte largă, din India până în Spania, încă dinaintea cuceririi arabo-islamice, coborând până în Antichitate, adică până la primele implantări urbane în Orientul Apropiat. Noi am vrut să revizităm această istorie cu o privire peisagistică de azi, întrebându-ne care au fost sursele de inspiraţie, dar şi cum au fost reintroduse codurile grădinilor tradiţionale în propria noastră scriitură. Aceste grădini reprezintă o extraordinară sursă de inspiraţie pentru artiştii contemporani”.

Grădina Majorelle din Marrakesh

La rândul ei, celălalt comisar, Agnes Carayon, mărturiseşte: ”Expoziţia se derulează în doi timpi; atât în interior cât şi în exterior, şi aceasta datorită peisagistului Michel Péna, care s-a inspirat din Grădina Orientală, într-o dimensiune senzuală. Pe parcurs, vizitatorul va descoperi anamorfozele vegetale care reamintesc importanţa geometriei şi a opticii în Grădinile Orientale. Principiul a fost acela de a concepe o grădină contemporană în relaţie cu faţada închipuită de Jean Nouvel şi cu împrejurimile istorice. Prima parte este consacrată teritoriului în cadrul geografic al grădinilor arabo-musulmane. Sunt zone aride sau semiaride în care apa relevă o valoare esenţială. Grădina trebuie înţeleasă în legătură cu oazele care constituie un alt exemplu de intervenţie în natură. Amândouă beneficiază de sisteme de irgaţie sofisticate. Datorită acestei înalte tehnicităţi, un teren deşert s-a putut transforma într-o luxuriantă grădină.

Institutul Lumii Arabe

Cea de a doua parte a expoziţiei relevă în detaliu gramatica grădinii orientale. Este un univers structurat pe apa din vaste bazine sau din canale care impun un desen riguros. Un univers în care opoziţia dintre umbră şi lumină joacă un rol important. Grădina orientală asociată Paradisului este o idee antică a Islamului. Atunci când Coranul acorda un loc central grădinii, nu făcea altceva decât să reia modelul Bibliei, adică al Grădinii Edenului. Este minunat să auzi zgomotul apei, cântecul păsărilor, să simţi parfumul florilor care se îmbină cu gustul şi savoarea fructelor ce se întâlnesc în cea de a doua parte a expoziţiei.

Marguerite Nakhla, Scenă din parc, 1940

Cea de a treia secţiune este consacrată Grădinilor Paradisului, care constituie modelul absolut. Textele şi imaginile miniaturilor persane şi mogule provin din sfere princiare. Grădina era pandantul palatului, în care suveranul îşi primea persoanele apropiate, era un loc de contemplare, dar şi un loc în care se organizau recepţii oficiale. Ea reprezenta un loc de contemplaţie şi de întâlniri amoroase. În India musulmană, arta grădinilor exprima mai ales un context funerar. Motivul grădinilor în floare este omniprezent pe ţesături, pe haine, ca o expresie a regalităţii”.

Grădina cactuşilor

Muzeul din Dar Batha

Grădinile orientale sunt originare din Persia. În Imperiul Ahemenid (550-330 î.Ch.), apărea charbagh (cele patru grădini), care erau delimitate prin canale şi alei perpendiculare. Dinastiile musulmane au adoptat aceste modele şi le-au difuzat pe întregul teritoriu islamic. În Africa de Nord şi în Peninsula Iberică se ţine de asemenea seama de moştenirea romanilor, care au lăsat cultura patio, o formă de grădină interioară. Egiptenii au organizat grădinile lor în jurul bazinelor, aşa cum se poate observa şi în grădinile de la Agdal şi de la Menara, de la Marrakech…

Stradă din lumea arabă în viziunea Honore Boze

Cea de a patra secţiune este un parcurs interesant care relevă schimburile între Orient şi Occident, o problemă care a fost puţin studiată. Este incontestabil că apa, cascadele, marile fântâni create în timpul Renaşterii şi, în special, în timpul lui Ludovic al XIV-lea au fost influenţate de tehnologia hidraulică a grădinilor arabe. Geometria este, de asemenea, de inspiraţie orientală. În timpul epocii coloniale, grădinile occidentale au exportat modele ale oraşului modern. Înaintea secolului al XIX-lea, conceptul de parc public nu exista în ţările musulmane, întrucât grădinile erau spaţii închise şi private.

Panou de fântână din Imperiul Otoman

Nu putem să nu amintim şi de floră. Laleaua este evocatoare, fiind vorba despre o floare de origine persană, dar şi turcii o aveau ca simbol. Astăzi ea a devenit o floare tipică pentru grădinile europene.

Dincolo de Grădina Edenului, în care curgeau apă, lapte, miere şi vin, Paradisul Coranului reia modelul grădinilor cvadripartite persane, aşa cum era cea de la Pasargadae de acum 2.500 de ani.

Model 3D al exteriorului Institutului Lumii Arabe

În expoziţie sunt etalate numeroase tablouri care reprezintă oaza Ghouta, o oază de altitudine, fără palmieri, care înconjoară Damascul. În ochii poeţilor şi călătorilor arabi din epoca medievală, frumuseţea acesteia era de neegalat: ”Grădinile care înconjoară Damascul sunt ca un halou care înconjoară luna”. Riviera Barada şi canalele sale amenajate în Antichitate au permis irigarea miilor de hectare. ”În acelaşi timp imagine în Occident a acelui far niente oriental şi fruct al muncii milioanelor de fiinţe umane, oazele cu pâlcurile lor de palmieri poartă un sens echivoc”.

Patio de Charles Dufresne

Să ne amintim de un alt citat din Istoria lui Alexandru de Quintus Curtius: ”Deasupra citadelei sunt grădini suspendate, minuni devenite celebre în versurile grecilor; ele egalează în înălţime coama zidului şi îşi datorează farmecul mulţimii de arbori crescuţi de-a lungul zidurilor şi umbrei lor”. Tot aşa apar descrierile arheologilor care vorbesc despre faimoasele grădini suspendate ale oraşului mesopotamian Babilon, care figurau pe lista celor 7 minuni ale lumii.

Grădina din Pamplemousse

Sursă de viaţă, simbol al purităţii, apa constituie elementul suprem în lumea islamică. Fântânile erau instalate în mijlocul grădinilor, în pavilioanele princiare. Ele erau înconjurate de forme zoomorfe, ca în palatele andaluze, sau cu vase de inspiraţie florală, ca în fântânile mongole, în marmură, încrustate cu pietre semipreţioase. Dinastia Almohadă, de origine berberă, care domnea asupra Marocului şi Andaluziei de-a lungul secolelor al XII-lea şi al XIII-lea, se pare că a acordat un rol important apei: decorul particular al vaselro, recipientelor în ceramică destinate ritualului abluţiunii era un fel de a pune în scenă credinţa. Crearea imenselor bazine permitea irigarea livezilor de măslini de la Menara, iar marile lucrări hidraulice au făcut din Marrakech un adevărat oraş-grădină care parcă evoca Paradisul.

Radha şi Krishna într-o barcă, Rajahstan 1860

Curţi plantate cu mirt, fântâni de marmură, scări de apă mărginite de leandri… compuneau Alhambra din Granada, mărturie şi astăzi a artei rafinate a grădinilor din Andaluzia. Exista o perfectă armonie între arhitectură, apă şi natură. Jeturi de apă şi fântâni se întâlneau la Curtea Leilor, dominate de orangerii şi de grădini cu trandafiri, iasomie, mirt… Plantele erau reginele Alhambrei.

Al-Azhar Park

Grădina Muzeului Dar Batha

Am putea spune că şi în Iran chiparosul era un arbore mitic, folosit de poeţi în metaforele îndrăgostiţilor, comparându-i silueta graţioasă cu cea a sufletului iubit şi asociată splendidelor flori. El era reprezentat în miniaturi, pe covoare şi pe ceramică, între figuri princiare. Pe de altă parte, în Pendjab, pe îmbrăcăminte erau desenate rafinate frunze de viţă de vie, care erau reproduse şi pe ţesăturile din caşmir din perioada mogulă.

Taj Mahal, o poveste de iubire

Trandafirul şi privighetoarea erau temele tratate de artiştii persani care reprezentau frumuseţea plastică şi dragostea, dar şi natura. Pe celebra Fântână a Leilor de la Alhambra apar aceste motive. Păunul face parte din iconografia princiară. În lumea arabo-persană exista o foarte bogată mitologie în jurul păsărilor.

Soody Sharifi, Lovers Pickniking

Originari din Asia Centrală, suveranii moguli au păstrat nostalgia Paradisului pierdut. Bagh Vafa (Grădina Fidelităţii) a fost adesea reprezentată în miniaturile ilustrând biografia împăratului, horticultor şi peisagist în orele sale libere . Ca un veritabil microcosmos, grădina mogulilor se prezenta sub forma unui Chahar Bagh, adică, o enclavă pătrată sau rectangulară, înconjurată de un zid înalt străpuns de patru porţi. Aici erau plantaţi arbori fructiferi evocând fertilitatea, dar şi numeroase specii de flori, narcise, crini… Această estetică născută din spectacolul naturii a fost impregnată de producţii artistice, realizate cu materiale preţioase de la jad la fildeş, sculptate pe marginea miniaturilor, ţesute pe covoare sau pe şalurile brodate. Cel mai dinamic şi mai novator în termenii mecenatului a fost împăratul Akbar care a încurajat şi a dezvoltat arta textilă şi, totodată, arta miniaturală în ateliere speciale botezate karkhana, după cum evocă Bérénice Geoffroy-Schneiter. Precursor de geniu, împăratul Akbar a fost primul care a lansat moda şalurilor de caşmir lucrate cu flori, care a făcut furori, câteva secole mai târziu, în saloanele de la Moscova, Londra şi Paris.

Chaza Charafeddine, Pasărea Paradisului

Victoria apei asupra deşertului a dat naştere la grădini care aduceau liniştea şi intimitatea, încarnând Paradisul pe pământ. Construcţii efemere, supuse capriciilor naturii şi ravagiilor timpului, grădinile de pe pământul Islamului erau legate de conceptul de fertilitate şi totodată de eternitate. Aşa era celebrul Taj Mahal. Realizat între 1632 şi 1648 de către împăratul Shah Jahan pentru soţia sa defunctă, acest extraordinar mausoleu în marmură albă este înconjurat de motive florale. Ax al frumuseţii legând pământul de cer, Taj Mahal poate fi citit ca o vertiginoasă lecţie de matematică şi un vibrant omagiu adus horticultorilor timpului său…

Desen anamorfotic, cu peste 6.000 de plante vii, într-o armonie a culorilor

În secolul al XIX-lea, Europa impune o nouă idee a oraşului şi a naturii în oraş, într-un ”Orient” devenit antiteza modernităţii.

”Câţiva peisagişti francezi, sensibili la culorile locale, ţin să reitere tradiţia arabo-andaluză urmărind visul lor oriental în pavilionele şi expoziţiile universale sau coloniale”, scrie Jean-Michel Charbonnier.

Parcurile şi grădinile ocupă un loc determinant în programele urbanistice realizate în Maroc sub protectorat francez (1912-1957). La Rabat, ca şi în Marrakech, crearea noilor cartiere europene cu promenade plantate şi oraşe-grădini nu afecta niciodată patrimoniul peisagistic ce se păstra atât în interiorul, cât şi în exteriorul medinelor.

Reflecting

Ziduri înalte de pământ protejează de agitaţia Marrakech-ului, oraşul roşu, aici auzindu-se numai cântecul păsărilor şi murmurul apei care curge din bazine şi fântâni. Este vorba despre Grădina Majorelle. Această reşedinţă a aparţinut unui pictor, Jacques Majorelle, venit din Europa, care a descoperit Marocul în 1917. După ce a trăit o perioadă în Egipt, el s-a stabilit la Marrakech. Picta şi s-a lansat în artele decorative, realizând aceste minunate grădini în care a plantat după gustul său flori luxuriante, bougainvillea din Brazilia, bambus şi lotus din Asia, dar şi iasomie, agave… Acestea se întindeau de-a lungul zidurilor atelierului său în stil Art Deco, de un albastru cobalt intens, conceput de arhitectul Paul Sinoir. Reşedinţa înconjurată de simfonia culorilor a fost cumpărată de creatorul Yves Saint Laurent şi de Pierre Bergé, devenind proprietatea Fundaţiei.

Secolul XX a rupt legătura cu natura. Totuşi, în spiritul vechilor oraşe, proiectele actuale realizate în jurul marilor metropole caută nu numai să recreeze spaţiile verzi, dar să şi reînnoiască teritoriile din împrejurimi. În acest sens, Institutul Lumii Arabe retrasează o istorie vie, la fel ca şi Paradisul. Un parcurs în timp şi spaţiu, completat de o grădină ”adevărată”, amenajată pe terasă, solicitând toate simţurile.

Jocurile cu regulile perspectivei, cu codurile percepţiei se sprijină pe o muncă de orfevru, în care fiecare floare are numărul său şi amplasarea determinată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.