Grandoarea şi mania politică

Politica românească nu are niciun aspect democratic, iar societatea, chiar isterizată de starea de fapt, nu îi cere o minimă modernizare. Se vorbeşte despre reducerea numărului de parlamentari, comasarea ministerelor, TVA scăzut, însă într-o logică a mituirii din campania electorală. Cu fiecare zi, guvernul Ponta câştigă un teren nemeritat, o adevărată prăpastie, cultivând un fel de misionarism al patriotului care şi-a ieşit din minţi, sau joacă acest rol, Tsiparis. Avem o istorie la a cărei dereglare au participat înşişi românii, prin contractualitatea electorală nelimitată cu mafia politico-economică, care este pe cale de-a anula, în consecinţă, identitatea unei naţiuni.

Instituţiile încrederii au fost în aceşti ani Armata şi Biserica, simultan sau împreună, de parcă şi una şi alta ar fi funcţionat pe baza unui voluntariat de inspiraţie eroică. Numele celor două instituţii au fost invocate invariabil în discuţia despre construcţia democratică şi economică a ţării, sub privirile îngăduitoare şi încurajatoare ale unor armate de sociologi, politologi, reformişti etc. Mergând în sens invers, România s-a distanţat de toate ţările din jur, şi, în primul rând, de ea însăşi. Aşa rarefiată de efectele propagandei, cum era în 1990, ţara avea totuşi resorturile obiectivităţii de care astăzi nu mai putem vorbi. Galeria de politicieni, cu excepţii de necrezut, s-a extins într-o grandoare pe care nu o mai poate opri nimeni. Iresponsabilitatea a atins cote absolute, adică abuzul total. Există la nivel central şi local zeci de instituţii inutile, toxice, mafiote, care au fost cortina după care corupţia s-a desfăşurat şi se desfăşoară drept act de guvernare. Cu un sindicalism redus la zero, cu şefi ai sindicatelor din perioada în care funcţiile democratice se menţineau prin numiri politice, societatea românească s-a ofilit până spre pragul extincţiei. În paralel, au înflorit grandoarea şi mitocănia, cu rădăcini în fostul sistem comunist.

Întregul sistem este ocupat cu un fel de provocare generală. Undeva, cineva parcă şi-a propus să vadă cât poate rezista acestui război de uzură societatea. Încărcat de toate reziduurile postbelice, pe care căderea comunismului, în varianta autohtonă, propusă de Securitate, le-a extrapolat, libertatea îi este permanent sugerată cetăţeanului român drept anarhie. Pierdut în această nesfârşită ideologie a dispreţului şi distrugerii, românul, atunci când nu emigrează, poartă pe umeri o istorie care îi este făţiş împotrivă. Încetând să se mai revolte, sperând în implementarea abstractă a mecanismelor europene, societatea a intrat în capcana oligarhiei. Cei care astăzi fac rechizitorii importante nu sunt în măsură instituţional, şi nici moral, să reducă la tăcere sistemul care a permis distrugerea României. Şi cum nimeni nu se anunţă a fi dispus la o asemenea operaţiune, de stopare a declinului, de o importanţă capitală, avem tabloul unei societăţi aflate într-un somn ajuns condiţie de viaţă.

Îndepărtarea marilor corupţi din vârful politicii, din câte vedem, face loc altor personaje identice, pătrunse de grandoarea potenţialului economic pe care îl reprezintă. Politicienii proveniţi din sfera afacerilor trebuie priviţi cu mefienţă, având în vedere incorectitudinea prin care s-au construit averile în România. Mişcarea banilor în societate nu se poate întâmpla decât printr-o deblocare a monopolurilor instalate de regimul mafiot, şi despre care nu se spune nimic. Spiritul democratic, economia, libertatea sunt, astfel, victima unor aranjamente sociale inacceptabile.

Marile averi, lipsite de resortul muncii susţinute şi al valorii, reprezintă un pericol public şi ar trebui confiscate. Ele blochează economia, politica, justiţia, transformându-le în opusul lor, ca într-un regim de ocupaţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.