Grațierea, încă un pas: 433 de deținuți eliberați

Comisia juridică a Senatului a dat luni raport de admitere cu amendamente legii graţierii. În favoarea raportului au votat 5 senatori de la PSD și UDMR, iar 4, de la PNL și USR, au fost împotrivă. În forma adoptată au rămas exceptate de la grațiere faptele de corupție.

Raportul ar urma să fie înaintat Biroului permanent, care îl poate include pe ordinea de zi a ședinței de plen de luni.

Președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae, a spus că 1.032 de persoane ar urma să beneficieze de lege dacă se aplică proiectul în actuala formă votată de senatorii juriști.

„ANP ne comunică următoarele: 1.022 de persoane ar urma să beneficieze de grațiere, potrivit articolului 1, alineatul 1. Dintre acestea, 433 de persoane condamnate la pedeapsa închisorii ar beneficia de grațiere în întregime. Deci persoane care să iasă în 48 de ore de la data intrării în vigoare a legii ar fi 433 la momentul acesta și 589 ar avea pedeapsa redusă cu trei ani. Sunt convins că depopularea închisorilor va fi considerată de CEDO suficientă. Femei însărcinate — nu au fost identificate persoane care să se încadreze în toate aceste condiții, să fie femei însărcinate care să nu fie condamnate pentru infracțiuni exceptate. Deci, cu alte cuvinte, nicio femeie însărcinată nu ar urma să beneficieze de grațiere, dintre cele care se află astăzi în penitenciar. Persoane cu vârsta de peste 60 de ani, niciuna. Persoane care au peste 70 de ani și ar urma să fie grațiate — una”, a spus Nicolae.

Conform acestuia, celor 1.022 de condamnați care ar fi eliberați din penitenciar li se adăugă 9 minori și persoana de peste 70 de ani care ar urma să fie grațiată, în total 1.032 de persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.