Greaua moștenire a ajuns și la Ministerul Energiei

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat azi la începutul ședinței de guvern că a observat în ultimele zile o proastă pregătire a perioadei de iarnă de către fostul guvern, referindu-se aici la stocurile de cărbune de la centralele electrotermice din zona Olteniei. „Dincolo de situaţia de urgenţă, am observat în acest timp o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul guvern şi o să mă refer foarte pe scurt la câteva subiecte: în primul rând, stocurile de cărbune la centralele termoelectrice şi aici m-aş referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone, cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcţionare doar pentru patru zile. La CE Hunedoara avem, la ora actuală, în stocuri 30.000 de tone, cu un consum de 6.100 de tone pe zi – asta înseamnă o funcţionare de maxim patru zile, iar la stocurile de gaz avem, la ora actuală, înmagazinat în depozitele Romgaz o cantitate de 1 miliard 450 de mii de metri cubi. Consumul mediu orar al României în această perioadă este estimat la 70 de milioane metri cubi, el fiind asigurat în felul următor: din producţia internă – 28 de milioane metri cubi, depozite – 26 de milioane metri cubi, import – 13 milioane metri cubi şi 3 milioane de metri cubi vin în afara sistemului naţional de transport. Vreau să precizez că în această perioadă cantitatea de gaz din conducte s-a menţinut în limite normale, de 38 de milioane metri cubi. Totodată, vârful de consum orar pe energie electrică a fost a atins marţi seara, în intervalul 18 – 19, acesta fiind de 9.730 MW. Pentru a asigura funcţionarea normală în sistemul energetic naţional, am dispus următoarele măsuri: asigurarea unor cantităţi mai mari de cărbune la centrale, prin suplimentarea garniturilor de tren care transportă cărbunele de la mină până la centrale, beneficiind în acest sens de sprijinul total al Ministerului Transporturilor şi al CFR Marfă; suplimentarea personalului la descărcarea vagoanelor în centrale şi, în perioada de vârf de consum pe gaze, am dispus trecerea unor grupuri care produceau pe gaze pe producţia pe păcură. Pentru a stabili cum s-a ajuns la situaţia de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori, am dispus Corpului de Control verificarea modului de pregătire a perioadei de iarnă în cele două complexe şi în Ministerul Energiei. În acelaşi timp, în perioada imediat următoare, pe experiența pe care am avut-o în aceste zile, vom elabora proceduri foarte clare şi bine stabilite, care să ne spună cum trebuie să procedăm plecând de la această experienţă nefericită pe care am avut-o în această perioadă şi de la consumurile istorice pe care le-am avut atât la energia electrică, cât şi la gaze. Aceste proceduri, din păcate, nu au fost făcute în guvernarea anterioară, punându-ne în această perioadă într-o situaţie limită, pe care doar cu experienţa celor din sistem am reuşit s-o trecem. Şi când o să începem şedinţa, la ordinea de zi o să cer şi eu o suplimentare a ordinei de zi cu o hotărâre de guvern care să vină şi să ne sprijine în acest sens”, a declarat Petcu.

În urmă cu două zile, Toma Petcu, membru al ALDE, a spus că autoritățile sunt pregătite pentru a face față stihiilor vremii. „Pe partea de energie electrică, consumul de luni a fost de 9.700 de MW, nivel care a fost însă depăşit în luna decembrie 2016. Menţinem funcţionarea celor trei centrale, Elcen Bucureşti, Brazi şi Galaţi, pe păcură. Avem cantităţile necesare de păcură pentru funcţionare”. a spus ministrul.

Răspunsul fostului ministru

Stocurile de iarnă necesare sistemului energetic există şi ele au fost notificate inclusiv către guvernul Grindeanu la preluarea mandatului, a declarat predesorului lui Petcu de la Ministerul Energiei, Victor Grigorescu. „Este o naivitate să credem că aceste stocuri dispar peste noapte sau se pot constitui la comandă. Stocuri pentru iarnă au început să fie acumulate încă din toamna. Discuţia pe marginea existenţei lor este o chestiune politică şi nicidecum profesională. Cine vrea să le verifice poate să o facă prin înfiinţarea unei comisii sau prin verificarea directă a cifrelor. Nu e nevoie de şapte zile că să vezi dacă ai sau nu stocuri la îndemână. Nu avem sincope în alimentarea cu energie sau agent termic, adică stocurile există şi din ele producem energia în vârf de sezon rece. Dispecerul Energetic Naţional şi Comandamentul de iarnă care gestionează situaţia an de an au acces la aceste date şi dacă ar fi existat vreo problema ea s-ar fi rezolvat de multă vreme. „Greaua moştenire” e doar o chestiune de discurs politic”, a declarat Grigorescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.