Grecia a terminat banii

Banii s-au terminat iar Grecia este cu un picior în faliment. Guvernul de la Atena are în acest moment doar o singură variantă: să aplice reformele pentru a-i îmbuna pe creditori. “A mai rămas puţin timp, de aceea lucrăm zi şi noapte la un acord. Fără un acord cu UE, BCE şi FMI, Grecia nu poate obţine noi împrumuturi şi există astfel ameninţarea intrării ţării în faliment, din care decurg multe alte riscuri”, a declarat Klaus Regling, preşedintele Mecanismului European de Stabilitate, într-un interviu acordat publicaţiei germane Bild.

Situaţia din Grecia este foarte tensionată şi nimic nu pare să mai funcţioneze. Buldozerele zac abandonate pe străzile oraşelor. Medicii chirurgi sunt epuizaţi pentru că operează zi şi noapte, iar departamentele de poliţie funcţionează pe avarie. Aceştia trebuie plătiţi, dar Grecia rămâne fără bani la începutul lunii viitoare, în lipsa unui acord. Acum două săptămâni, Atena aproape că a amânat o plată de 750 de milioane de euro, datorie la Fondul Monetar Internaţional. Pentru restul acestei luni, Grecia ar trebui să poată să acopere deficitele de numerar zilnice de aproximativ 100 de milioane de euro, spun miniştrii guvernului. Începând cu 5 iunie însă, aceste deficite vor creşte brusc la aproximativ 400 de milioane de euro, şi vin alte obligaţii către FMI. Acestea se vor dubla la 8 şi 9 iunie. „În acel moment, totul s-a terminat”, a declarat un înalt oficial de finanţe grec, citat de New York Times.

Ministrul de Interne, Nikos Voutsis, a spus duminică că nu vor fi bani destui pentru a face plăţile către FMI dacă nu se va semna un acord cu creditorii până la 5 iunie. Într-o societate care a trăit pe generozitatea guvernului de zeci de ani, criza de numerar are un impact zguduitor. Universităţi, spitale şi municipalităţi se luptă pentru a furniza servicii de bază, iar aparatul de securitate subfinanţat al ţării pierde lupta în faţa afluxului de imigranţi ilegali. De fapt, spun analiştii, Grecia funcţionează deja ca un stat falimentar. Apelul guvernului de a se conserva fondurile a dus la măsuri fără precedent. Toate ambasadele şi consulatele – ca şi municipiile din întreaga ţară – trebuie să trimită fondurile excedentare la Atena. Spitalele şi şcolile se confruntă cu ordine stricte să nu angajeze medici şi profesori. Funcţionarii din securitatea naţională se plâng că sunt sub o presiune intensă pentru a păstra misiunile aeriene şi maritime la un nivel minim, într-un moment în care imigranţi din Africa şi Orientul Mijlociu se grăbesc spre ţărmurile Greciei.

Intrarea Atenei în incapacitate de plată va fi foarte periculoasă. “Impactul va fi semnificativ şi asupra altor creditori, cum ar fi Mecanismul European de Stabilitate. Pe de altă parte, fondul de salvare poate doar extinde împrumuturile când sunt implementate reformele. Aceasta este situaţia acum şi este singurul mod în care Grecia îşi poate reface economia”, a explicat Regling.

Ieri, purtătorul de cuvânt al Cabinetului Tsipras, Gabriel Sakellaridis, a declarat că obiectivul guvernului elen este ca până la 5 iunie să ajungă la un acord cu creditorii care să permită vărsarea totală sau a unei părţi din fondurile de 7,2 miliarde de euro rămase în cadrul planului de asistenţă internaţională. Grecia a trimis către Bruxelle o listă cu propuneri de reformă, necesare pentru obţinerea acestei extinderi. Aceasta include măsuri de combatere a corupţiei şi evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibili şi ţigări. De asemenea, autorităţile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieţei muncii şi să acorde subvenţii pentru plata utilităţilor şi pentru achiziţionarea alimentelor.

Regling a explicat că Atena ar putea primi rapid o parte din cei 7,2 miliarde de euro după încheierea acordului. “Pentru a obţine banii, Grecia trebuie să implementeze noi reforme”, a afirmat şeful ESM. Din fondul respectiv, Grecia ar putea plăti o tranşă de 750 de milioane de euro către FMI la începutul lunii mai, Luna viitoare, Atena trebuie să ramburseze Fondului 1,574 miliarde de euro, prima tranşă fiind de 300 de milioane de euro în data de 5 iunie.

Cu Grecia blocată în discuţii de salvare cu creditorii săi internaţionali, există doar doi politicieni germani cărora li se dă o atenţie deosebită – ministrul de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, şi, bineînţeles, cancelarul Angela Merkel. Dar se pare că este o ruptură între cele două personaje în privinţa abordării situaţiei din Grecia. Potrivit ziarului german Die Welt, Merkel este dispusă să ia în considerare ideea unui Grexit. Schaeuble, pe de altă parte, vede acceptarea unei posibile ieşiri a Greciei din zona euro ca un instrument de negociere important pentru Germania şi restul Eurozonei, scrie Business Insider.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.