Grecia ar fi acceptat condițiile creditorilor internaționali

Alexis Tsipras, premierul Greciei, va accepta toate condiţiile stabilite de creditorii internaţionali, aşa cum au fost ele propuse la sfârşitul săptămânii trecute, informează Financial Times, care citează o scrisoare a premierului grec. Dar Tsipras încearcă să negocieze „mici schimbări”.

Conform unei copii, obţinută de FT, a scrisorii trimise către ESM şi şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, cererea de împrumut este de 29,1 miliarde euro pentru acoperirea datoriilor, cu maturitate în 2017.

Potrivit scrisorii oficiale trimisă de guvernul elen, Grecia accepta majoritatea propunerilor de reforme publicate de Comisia Europeana pe 28 iunie. Aceasta versiune a acordului diferă de cea la care s-a ajuns pe 25 iunie, ţinând cont de o serie de contrapropuneri ale Atenei.

Un purtător de cuvânt al guvernului de la Atena a ţinut să precizeze că relatările presei cum că guvernul a “acceptat toate propunerile creditorilor” sunt false.

Există într-adevăr câteva exceptii importante de la proiectul de acord care reies din scrisoarea lui Tsipras. În privinţa unuia dintre cele mai spinoase subiecte – TVA-ul – Tsipras doreşte ca insulele greceşti să fie exceptate de la majorarea acestei taxe. Argumentul ţine de faptul că este vorba de insule îndepărtate unde este greu pentru populaţie să aibă acces la serviciile şi bunurile de baza. Exceptarea insulelor de la majorarea TVA-ului a fost o cauză susţinută de aliaţii de la guvernare ai lui Tsipras – Partidul Grecilor Independenţi. Creditorii ţării susţin însă că menţinerea unui sistem diferentiat al TVA-ului (13% fata de 23%) ar implica nişte costuri administrative foarte mari, practic administraţii separate dedicate insulelor.

În privinţa pensiilor, Tsipras cere creditorilor noi concesii. Creditorii au relaxat deja o parte din măsurile propuse în acordul iniţial de pe 25 iunie, permiţând menţinerea pentru câţiva ani în plus a suplimentelor pentru pensiile cele mai mici – aşa-numitul EKAS. Acum, Tsipras acceptă ca EKAS să dispară în 2019, însă într-un ritm mai lent, fără ca segmentul de 20% al celor mai mari pensii care beneficiază de acest ajutor să fie exceptate imediat de la primirea beneficiilor.

Totodată, în scrisoarea oficială, Tsipras propune implementarea unei reforme a pensiilor decisă încă din 2012 până în octombrie anul acesta, nu imediat, cum cer creditorii.

Tsipras a fost mai dur în ce priveşte cheltuielile militare decât înşişi creditorii. El a fost de acord să reducă cheltuielile militare cu 400 de milioane de euro, faţă de 200 de milioane de euro, cât ceruseră partenerii internaţionali. Însă aceasta reducere ar urma să se realizeze începând din 2017 şi nu din acest an.

Miniștrii de Finanțe din zona euro vor discuta, miercuri, într-o teleconferință, ultimele evoluții din Grecia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.