Grecia nu va reuşi să îşi plătească datoriile scadente în iunie

Grecia nu va face o plată a datoriilor scadente în iunie către Fondul Monetar Internaţional (FMI), din cauză că nu are bani, a declarat ministru de interne elen, Nikos Voutsis.

„Cele patru plăţi către FMI pentru luna iunie se ridică la 1,6 miliarde de euro, aceşti bani nu vor fi plătiţi, nici nu există ca să poată fi plătiţi”, a spus Nikos Voutsis la o emisiune de weekend a postului Mega TV, potrivit Bursa.

Grecia ar trebui să plătească aceşti bani în patru tranşe, în intervalul 5-19 iunie

Oficialii greci au avertizat de mai multe ori în ultimele săptămâni că Atena ar putea intra în incapacitate de plată pentru ca ulterior să-şi îndeplinească obligaţiile de plată prin recurgerea la o serie de măsuri draconice de genul obligării entităţilor publice să transfere rezervele lor de lichidităţi către stat sau prin golirea unui cont pentru situaţii de rezervă pe care Grecia îl are la FMI.
Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că lipsa de lichidităţi a Greciei devine din ce în ce mai gravă şi mai devreme sau mai târziu Atena va avea nevoie denoi ajutoare pentru a evita intrarea în incapcitate de plată. Agenţia de evaluare financiară Moody’s a apreciat miercuri că există o probabilitate ridicată ca Grecia să introducă restricţii asupra mişcărilor de capital şi o îngheţare a depozitelor bancare.

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a declarat miercuri că un acord poate fi convenit în săptămânile următoare, dar acesta este condiţionat de voinţa politică a autorităţilor de la Atena, deoarece mai trebuie rezolvate o serie de chestiuni care ţin de reforma pensiilor şi a pieţei muncii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.