O victorie a stângii Radicale elene (Syriza) în alegerile legislative anticipate de pe 25 ianuarie nu ar trebui să stârnească temeri și vociferări în cadrul Uniunii Europene și a zonei euro, ci ar trebui să marcheze sfârșitul ipocriziei la Bruxelles.
În marile capitale europene și la Bruxelles, și nu la Atena, s-a decis, în 1981, aderarea Greciei la Comunitatea Europeană și tot acolo s-a luat si decizia fatidică de a include Grecia în zona euro, cu începere de pe 1 ianuarie 2001. Atena nu îndeplinea sub nicio formă criteriile de aderare stabilite la Copenhaga, în 1993, pentru statele foste socialiste și cu atat mai puțin criteriile pentru aderarea la zona euro. Grecia și Europa mințisera în momentul aderării la euro, deficitele țării fiind mult mai mari decât cele prezentate oficial. La fel s-a întâmplat pe parcursul anilor 2000, când guvernele nu au făcut decât să prezinte oficial deficite înjumătățite. Cu toate acestea Grecia aloca 4% din PIB doar pentru achiziții de armament, iar băncile continuau să îmbie Grecia cu credite, pentru ca apoi să suporte consecințele riscurilor asumate.
O țară europeană fără cadastru și impozite
În Grecia anului 2014, proprietarii de terenuri si imobile se revoltau împotriva austeritatii, însă nu și împotriva lipsei un cadastru oficial! În Grecia anului 2014, însăși constituția interzice impozitarea realizate în afara frontierelor de cei mai mari afaceriști ai țării – armatorii. Iar cel mai mare proprietar de terenuri după stat, Biserica Ortodoxă, este scutită total de impozit funciar. Nici măcar Syriza nu prevede în programul său radical măsura impozitării armatorilor.
De altfel, aceștia au avertizat mereu că, în cazul modificării legii, își vor muta afacerile în alte state, privând de locuri de muncă
sute de mii de greci. Iar gaura neagră fiscală este și mai mare pentru că este suficient ca un armator să susțină ca o parte din capitalul său este deținut de o anumită companie, pentru ca aceasta din urmă sa fie scutită și ea de taxe. Constituția poate fi, desigur, modificată în privința taxarii armatorilor, însă votarea amendamentelor nu este posibilă decât în legislatura următoare (pentru a se evita abuzul de putere), iar în acest interval toate marile afaceri pot fi mutate dinGrecia.
Grecia, cu ai săi peste 30 de ani de apartenență la UE a rămas un stat in care ”să-ţi plăteşti impozitele înseamnă să fii prost”, spunea un patron grecpentru Liberation, în 2011. „Grecia este un sistem feudal, o mânărealo-craţie”, spunea un jurnalist grec. Și în mare măsură a ramas, dublată acum de eurocrația impusă de troica CE-BCE-FMI. Până și introducerea caselor de marcat în magazinele din Grecia s-a dovedit dificilă, pentru a nu mai vorbi de eficientizarea colectării taxelor.
“Aici vorbim, ca în fotbal, despre 4-4-2: inspectorul de la fisc ia 4, îţi lasă 4 şi dă 2 pentru stat. Plătim în tăcere. Este ca mafia”, spunea in 2010 un patron grec, adăugând că astfel inspectorii îşi măresc venitul de trei până la cinci ori. Or, reducerea masiva a salariilor bugetarilor care a început în acel an nu a ajutat deloc la creșterea integrității inspectorilor fiscali.
Anchilozate în paradigma clientelismului electoral, nici măcar după doi ani de austeritate cruntă guvernele de la Atena nu reușiseră, în 2012, să elimine cea a de a 13-a si a 14-a pensie, în condițiile în care pensia minima de atunci în Grecia era egală cu salariul minim din Portugalia, o altă țară lovită de criză.
Un sistem feudal cauționat de Vest
În 1981, în momentul aderarii la UE, Grecia avea o experiență democratica de doar șapte ani. Condusă de dictatorul Ioannis Metaxas până la ocupaţia germană, Grecia a cunoscut un război civil între comunişti şi anticomunişti până în 1949 (însă în urma căruia a beneficiat din plin de binefacerea financiară a doctrinei Truman şi a Planului Marshall), iar apoi o perioadă de guvernare tradiţionalistă, cu sprijinul armatei, pentru ca apoi să fie condusă de o juntă militară, din 1967 până in 1974, an în care a fost abolită și monarhia.
Însă 1974 nu a însemnat și un moment de ruptură în modul de a face politica. La conmducerea țării s-au perpetuat aceleași câteva dinastii politice și clienții lor. Karamanlis, Mitsotakis şi Papandreou. Actualul guvern conservator de la Atena, condus de Antonis Samaras aparține Partidului Noua Democrație, creat în 1974 de Constantin Karamanlis. Acesta din urma a dominat scena politică a anilor 1950 si 1960, fiind orice însă nu un reformator. Karamanlis avea origini țărănești, era profund conservator, tradiționalist, însă avea un mare atu: era antislav (provenind din Macedonia), iar aceata era esențial pentru diplomații americani de la Atena. Menținerea țării pe orbita occidentală și contrarea imediată a oricaror mișcări ale comuniștilor greci era condiția mentinerii puterii și a sprijinului armatei, nicidecum modernizarea economiei.
”Dictatura coloneilor” din 1967-1974 a fost o perioadă și mai sumbră: lipsă totală de modernizare economică la care se adaugă măsuri hilare – interzicerea muzicii moderne, a fustelor scurte, a studiului sociologiei, a limbii ruse, a părului lung.
Nu este astfel de mirare că introducerea instituției căsătoriei civile în Grecia s-a produs abia în 1992. Însă miră faptul că această țara aderase cu 11 inainte la UE. Iar aceasta mai cu seamă că nici guvernele democratice ce au venit dupa 1974 nu au urmat câtuși de puțin tendința europeană – valul privatizărilor din Europa anilor 1980 (realizate și de regimuri socialiste – Mitterrand) s-a transformat în Grecia intr-un val de sute de naționalizări, în timpul guvernării socialiste a lui Andreas Papandreou. Și modul de a face politică s-a perpetuat: „În Grecia nu se votează pentru ideologie, ci pentru cei care te ajută material. Partidele politice sunt structurate în jurul marilor familii: fii, nepoţi, protejaţi care rămân fideli celor bătrâni. În sânul Pasok putem găsi oameni de extremă dreapta, dar care au rămas fideli tradiţiei familiei. Acest sistem clientelar, care sta la baza societății, datează din secolul al XIX-lea şi de la independenţa”, spunea în 2012 istoricul Nicolas Bloudanis, intervievat de Liberation.
Grecia și România – doua țări din Europe diferite
Însă Grecia s-a bucurat în continuare de susținerea europeană, primind fonduri structurale și de coeziune mai mari decât orice alt stat european. Rațiunea ținea nu numai de sărăcia din Grecia, ci și de încercarea Comisiei de la Bruxelles (vizibilă și astăzi) de a izola guvernele ce nu vor să-i urmeze linia și de a privilegia relația cu regiunile din anumite state.
Fara a privi la capra vecinului balcanic în nevoie, trebuie subliniat dublul standard european, căci Grecia se bucură de o susținere și de simpatia presei europene, chiar și germane, și în acest moment. Nu și despre condițiile mizere în care sunt tratați pacienții români sau din alte state estice se plângeau jurnaliștii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, ci doar de pacienții greci care trebuie să împartă patul. Nu ți despre majorarea bruscă cu 5% a TVA-ului în România și reducerea salariilor și așa infime, ci în special despre majorarea în trei etape a TVA-ului in Grecia și posibila desființare a celui de al 14-lea salariu scria în 2010 presa europeană. Iar în condițiile în care în Grecia nicio mare companie de stat nu fusese privatizată timp de 30 de ani, atenția presei se concentra asupra CEC sau Oltchim din România.
Îndatorată, nereformată și coruptă, Grecia face parte totuși din ”cealaltă Europă”. Și-a câștigat acest drept nu prin promovarea unei reale democrații, ci printr-o politică externă compatibilă mereu cu cea a Vestului și prin integrarea în sistemul capitalist internațional, vreme de decenii. Decăderea actuala a Greciei prin eroarea comisă în 2001 și prin obstinația Berlinului și Bruxelles-ului de a transforma țara într-un exemplu în zona euro, nu este cu nimic mai dură decat tranformarea multor foste state socialiste membre UE în poligon de încercare a noilor politici de eliminare a statului social, mizându-se pe faptul că aici ”s-a stat la coada și pentru hârtie igienică”, după cum argumenta un bancher european la debutul crizei economice.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.