Greva de la Cadastru loveşte în „Prima casă”, notari şi primării

Salariaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti au declanşat un conflict spontan de lucru şi nu mai eliberează acte.Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) susţine că protestele sindicale ale angajaţilor Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară afectează cetăţeanul obişnuit, notarii, băncile, primăriile, programul "Prima casă". "Se ameninţă că astfel se va bloca programul Prima casă, activitatea băncilor, notarilor publici, primăriilor şi altor instituţii publice. Este posibil ca un astfel de demers iresponsabil să dea lovitura de graţie sectorului imobiliar din România, aflat în declin de un an şi jumătate. Ceea ce ignoră angajaţii ANCPI este că acţiunile lor, a căror legalitate e discutabilă, vor dăuna, cel puţin în ceea ce priveşte activitatea notarială, atât cetăţeanului obişnuit, cât şi lor înşişi", se arată într-un comunicat al UNNPR.

Protocolul din anul 2004 semnat între notari şi Agenţia de Publicitate arată că notarii publici încasează tarifele de publicitate imobiliară şi le virează în contul ANCPI (din noiembrie 2009, în conturile oficiilor judeţene), degrevând astfel agenţia şi angajaţii săi de această activitate, fără perceperea vreunui comision. De asemenea, notarii publici au angajat în perioada 2005-2008 personal suplimentar, afectat transmiterii documentelor la birourile de carte funciară şi ridicării încheierilor şi extraselor de carte funciară.

"Acţiunile noastre sunt în interesul cetăţeanului, beneficiar al serviciilor notariale, care e scutit de drumuri şi cozi la ghişeele birourilor de carte funciară. Fiecare notar sau delegat notarial depune şi ridică o singură dată 10-20 de acte, scutind zeci de cetăţeni de drumuri la birourile de carte funciară, iar angajaţii ANCPI nu sunt deloc dezavantajaţi de faptul că discută cu un om în loc de câteva zeci", se mai arată în comunicat.

Salariaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), afiliat CNS „Cartel ALFA”, au declanşat un conflict spontan de lucru şi nu mai eliberează acte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.