Grevă generală în administraţia publică locală

Funcţionarii din administraţia publică locală afiliaţi la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) vor intra, joi, în grevă generală de o zi, nemulţumiţi de ceea ce ei numesc dezinteresul Guvernului faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor din acest domeniu.

Neaplicarea legii salarizării unitare va genera oprirea, joi, a activității tuturor membrilor de sindicat din administrația publică, ceea ce înseamnă că peste 30.000 de oameni, la nivel național, vor intra în grevă generală, a anunțat marți, vicepreședintele CNS Cartel Alfa, Petru Dandea, într-o conferință de presă.

„Am încercat să găsim soluții printr-un dialog cu reprezentanții Guvernului, dar nu am putut până în acest moment să avem un punct de vedere comun. Mai bine de 20 de clase de salarizare se află la pragul salariului mediu sau chiar sub acest prag. Aproximativ 25% din personalul din administrația publică se află în zona salariului minim, sub 1.000 de lei. Amânarea acestei legi (legea salarizării unitare – nr.) este complet aberantă din punctul nostru de vedere”, a explicat Dandea, citat de Agerpres.

Conform reprezentanților Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, joi, nu se vor elibera acte și nu se vor încasa bani în administrația publică. Această situație face ca și eliberarea certificatelor de deces să fie o operațiune ce va intra în atribuțiile primarului.

În ceea ce privește cununiile civile, reprezentanții sindicatelor nu au făcut precizări certe, dar au lăsat să se înțeleagă că acestea ar putea fi reprogramate.

„Politicile actualului Guvern cu privire la administrația publică locală din România nu diferă cu nimic față de cele aplicate de guvernele anterioare. Din momentul în care s-a declanșat conflictul de muncă am avut două întâlniri cu reprezentanții Guvernului pe marginea problemelor angajaților din primării și consilii județene, însă nu au fost luate în considerare solicitările noastre. În consecință, am hotărât ca pe 30 aprilie să declanșăm greva generală timp de o zi în administrația publică locală, iar în data de 27 mai să organizăm un miting în București la care să participe cel puțin 3.000 de persoane”, a spus președintele FNSA, Valer Suciu.

Liderii sindicali apreciază că la acest protest se vor solidariza și salariați din administrația publică neafiliați la sindicat.

Totodată, în data de 30 aprilie, în fața Primăriei Generale a Municipiului București, între orele 10,00 și 12,00, se vor strânge până la 600 de salariați pentru a protesta.

Conform unui comunicat transmis săptămâna trecută, revendicările sindicaliștilor din administrație vizează reglementarea și liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii, creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.