Grigore Leșe: Oamenii se vor întoarce la tradiții, la identitate, la sine?

Multă lume ocolește folclorul și ajunge să îl descopere în motive tradiționale imprimate pe tricouri, căni și în alte lucruri care amintesc de viaţa la ţară, de bunici, de libertate.

Grigore Leșe nu are nevoie de prezentare. Cântul din glasul lui se hrănește din noblețea trecutului, un trecut care ne aparține, chiar dacă noi suntem certați cu el. Dumitru Stăniloae afirmă în cartea sa „Ortodoxism și românism“ că datina, colinda sunt unice în spațiul spiritual românesc. Cum interpretăm această apreciere?
Putem vorbi despre datină, obiceiuri, rit, ritual, ceremonial. Dacă eu aduc ritualul în scenă, îl stric. De fiecare dată, m-am întrebat ce se poate aduce în scenă și răspunsul a venit singur: vocea. Cu glasul creezi imaginea satului, a cetei de colindători, creezi atmosfera comunităților săteşti. Sunt în Teatrul Nottara acum. Spațiul cultural unde am fost solicitat să fac spectacolul pe 21 decembrie, în pragul sărbătorilor. Cu toții aşteptăm sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Venirea Sa aduce bucurie în inimile înflăcărate ale oamenilor şi neprețuită bucurie. Lumina nașterii Sale aduce bucurie. Ce presupune această sărbătoare? Loc curat, timp bun și suflet primenit.

Sărbătorile sunt un prilej de primenire! Uităm acest cuvânt magic: primenire. Uităm de cântecele de stea, de povești şi… în preajma Crăciunului. Astăzi, trăim într-o altă lume, trăim într-o comunitate europeană unde fiecare popor îşi caută identitatea. Identitatea unui popor nu este antagonică cu identitatea europeană, ci complementară, absolut necesară. Toată lumea îşi caută identitatea. Cine va învinge? Păi… va învinge poporul care va avea proiecte culturale îndrăzneţe. Vor fi aici colindătorii din Titeşti, Vâlcea, cu colinde care vorbesc despre Nașterea Mântuitorului, pomi întulpinaţi, vidră şi atâtea teme… Toate aceste mituri vin din străvechime. Ele vorbesc despre facerea lumii, despre leu şi despre vidră…

„Dacă oamenii vor să se inspire din ce fac eu, foarte bine. Să imităm mai puţin. Imitaţia nu te face mare.“

Actorii teatrului contribuie la prosperitatea noastră spirituală. Joacă cu bucurie

Facem ce facem și ajungem tot la ambalaj, la pojghița culturală, și nu în miezul folclorului, acolo unde chipul nostru se oglindește în istorie…

Toate acestea s-au influenţat atunci când Iisus Hristos a venit pe lume. Eu cred în Dumnezeu, eu cred că Dumnezeu există. Simţământul meu este că lumea de astăzi trăieşte în jurul lui Hristos. Această bucurie cu ce o putem încununa, decât cu acest spectacol, la Teatrul Nottara? Vor fi alături de mine artişti cu har: Maria Chifu, la fagot, Olga Podobinchi, la pian, şi Mihaela Pletea, soprană. Vom împlini muzica, prin colinde tradiţionale, populare, cântece folclorice, dar nu-i vom uita pe Chopin, Bach, Enescu, Brediceanu, Hubic… Vin cu plăcere la Teatrul Nottara, un teatru cu artişti de valoare, care aduc atâta bucurie oamenilor. Actorii teatrului contribuie la prosperitatea noastră spirituală. Joacă cu bucurie. Ei au un scop nobil, ei aduc evlavie, blândeţe, sunt purtători de lumină chiar şi pe cea mai întunecată scenă.

În decembrie, ne vedem pe scena Nottara. În spectacol, vom avea şi câteva colinde. Spectacolul este o poveste în pragul Crăciunului.

De ce au dispărut din trupe de folclor diverse intrumente tradiţionale, precum fluierul sau cobza?
Așa este vremea. Oamenii se duc după timp şi vremea se schimbă. Se pune întrebarea în ziua de azi: oamenii se vor întoarce la tradiţii, la identitate, la sine? De ce şi-au uitat rădăcina?

Aşa sunt vremurile acestea. Oamenii au altă direcţie, altă orientare. Priorităţile lor sunt altele, dar atrag atenţia asupra unui lucru: când ne raportăm la un trecut, noi trebuie să luăm ca referinţă un trecut nu prea îndepărtat. Să nu uităm că dimineaţa, în zorii zilei, înainte de răsăritul soarelui, se zice cu buciumul în Vrancea, Valea Timocului, se cânta cu trâmbiţa în Ucraina şi Maramureş, se zice cu alphornul în Alpi. Atunci când zic păstorii din instrumente înainte de răsăritul soarelui, zic să fie stăpâni pe zi şi nu ziua să fie stăpână pe ei. Păstorul, păcurarul este legat de animale, prin ele el trăieşte, îşi confecţionează haine. Acolo unde este munte, sunt şi animale şi omul poate trăi.

Divertismentul este în toate spectacolele, dar este luminat de artist

„Sara pe deal, buciumul suna cu jale!“ Şi acum tot cu jale sună?

Păi, cum altfel… Aşa am fost noi în istorie şi aşa am şi devenit datorită poziţionării noastre geopolitice! Dacă scrutăm istoria, vom şti că noi am ţinut piept la toate popoarele, alţii şi-au primenit cultura, unii au devenit generatori de cultură, în timp ce noi ne luptam cu istoria. Chiar şi aşa, am influenţat culturile mari prin valorile pe care le-am avut aici, la noi… acasă. Astăzi, se vorbește insistent de buricul pământului. Mă rog, să dea Domnul într-o bună zi să devină teritoriul din Carpaţi buricul pământului şi atunci vom fi învingători.

Alţii, ca să pară docţi şi luminaţi, se duc la alte bibliografii din străinătate şi uită de potenţialul imens al tradiţiilor noastre. Reacţia este una de respingere! Ţărâna nu le place acestor indivizi şi picioarele lor nu au păşit niciodată pe colb sau pe iarba proaspătă unde se încinge hora românească. Ei uită de ce avem noi aici, acasă. Aşa sunt oamenii. Noi nu putem schimba această lume. Lumea are mersul ei! Eu pot să continui să cânt şi să colind, să atrag atenţia asupra acestei situaţii. Dacă oamenii vor să se inspire din ce fac eu, foarte bine. Să imităm mai puţin. Imitaţia nu te face mare.

Ce înseamnă să fii artist? Să ai talent, sensibilitate, intuiţie, inteligenţă şi să dezvolţi o poveste pe scenă, chiar dacă este vorba despre divertisment. Divertismentul este în toate spectacolele, dar este luminat de artist. Cei optimişti înving în viaţă. Lucrurile se aşază, dar trebuie să avem răbdare. În ultima vreme, oamenii şi-au pierdut răbdarea. Bine pentru noi că trecutul nostru este încă răbdător!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Alexandru Filimon 36 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.