Grindeanu, despre atacul din capitala britanică

Sorin Grindeanu a declarat, joi, referitor la atacul terorist din Londra, că este muţumit de modul în care reprezentanţii ambasadei României în Marea Britanie au gestionat situaţia în ceea ce îi priveşte pe cei doi români răniţi în urma atentatului.

Premierul a mai precizat că, potrivit ultimelor informaţii pe care le-a primit în cursul acestei dimineţi, românca rănită grav a fost operată în cursul nopţii, însă pericolul nu a trecut şi se află sub strictă supraveghere.

”Daţi-mi voie să transmit compasiune mea, a noastră, a Guvernului pentru familiile victimelor, pentru cei care au suferit în urma acestui act petrecut la Londra. Vreau să vă spun că inclusiv în urmă cu câteva minute am avut o discuţie cu ambasadorul României la Londra, am fost în permanentă legătură şi cu Ministerul Afacerilor Extrene şi cu domnul ambasador. Vreau să-i felicit pentru modul în care au gestionat la Londra situaţia, s-a constituit acea celuă de criză, sunt în permanentă legătură cu cei doi români şi cu familiile lor. Sperăm într-un final fericit în ceea ce înseamnă una dintre victime. Cealaltă, aşa cum ştiţi, este în afara oricărui pericol”, a declarat premierul Sorin Grindeanu la Piatra Neamţ.

”Vreau să vă spun că sunt mulţumit de modul în care ambasada de la Londra a gestionat situaţia. Sper să o facă până la sfârşit la fel”, a arătat premierul.

Grindeanu a mai spus că nu a vorbit până acum cu premierul Marii Britanii, Theresa May.

Românca rănită în atacul de miercuri de la Londra este internat în continuare, în stare gravă, iar celălalt cetăţean român, care a fost rănit uşor, a fost externat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.